G4Media.ro

Bibliotecarul Avram Iancu, primul român care a reuşit să traverseze înot Canalul…

Sursa Foto: Radio Reșita

Bibliotecarul Avram Iancu, primul român care a reuşit să traverseze înot Canalul Bristol, Între Anglia și Țara Galilor

Bibliotecarul Avram Iancu, din Petroşani, a devenit primul român care a reuşit să traverseze înot Canalul Bristol, din Marea Britanie, potrivit unui anunţ postat de sportiv, în noaptea de joi spre vineri, pe pagina sa oficială de socializare, transmite Agerpres.

„În urmă cu două luni eram în spital, internat prin secţia de primire urgenţe, iar astăzi (joi – n.r.) am trecut înot din Anglia în Ţara Galilor, traversând Canalul Bristol. Odată cu această performanţă sunt onorat să devin primul român care traversează celebrul canal, care are curenţi marini deosebit de puternici. Sunt, de asemenea, onorat să constat că această traversare a făcut ca inimile românilor din Ţara Galilor şi Anglia să rezoneze cu această acţiune românească. Mulţumesc tuturor pentru implicare şi, mai ales, celor aproximativ 50 de români care m-au aşteptat la final. Sunt foarte bucuros să constat că printre ei s-a aflat şi reprezentantul Ambasadei României în Regatul Unit, dl. Mihai Ioan, Consulul Onorific al României în Ţara Galilor, dna Diana Stroia şi dna Gabriela Ferguson”, a transmis înotătorul român.

Avram Iancu a început traversarea Canalului Bristol joi dimineaţa, pe o rută stabilită între localităţile Glenthorne şi Porthcawl. Performanţa bibliotecarului din Petroşani s-a desfăşurat după regulile de marathon swim, fiind supravegheată de Bristol Channel Association, entitatea juridică ce guvernează înotul în acest canal şi care organizează traversarea în mod oficial, pilotul, copilotul şi observatorul cursei fiind englezi.

Înainte de începerea traversării, Avram Iancu a apreciat că înotul în Canalul Bristol, care măsoară 28 de kilometri, va fi unul dificil din cauza temperaturii scăzute a apei, dar şi a efortului continuu pe care va trebui să-l facă.

Anul acesta, Avram Iancu a obţinut titlul de „Performance of the Year” din partea Organizaţiei Mondiale de Înot în Ape Deschise – World Open Water Swimming Association (WOWSA), pentru că în anul 2021 a reuşit să înoate 26 de kilometri împotriva curentului pe Dunăre, într-un timp de 18 ore şi 30 de minute, o premieră mondială.

Între performanţele bibliotecarului din Petroşani se numără traversarea înot a Canalului Mânecii, în august 2016, iar în vara anului 2017, Avram Iancu a înotat întreg cursul Dunării, fără costum de neopren, pe o distanţă de 2.860 de kilometri.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Rechinul Mako ce zicea?

  2. Nu m-as mira deloc sa aflam intr-o zi, ca aceasta „performanta” poate fi cumparata de la acea ‘asociatie’, iar totul sa se reduca printr-o simulare la finish.

  3. Când mai are timp să își exercite meseria de bibliotecar ?
    Și dacă este așa mare înotător de ce nu participă la proba de maraton de la CM de natație ? Condițiile sunt mult mai ușoare, apă caldă, fără curenți puternici. La cât este de antrenat ar trebui să se bată pentru titlul mondial.
    Acum câțiva ani buni parcă mai aveam un înotător de distanțe mari care făcea ravagii în Dunăre.

  4. Hmmm si Lu
    Doi pr0stalai cu diploma