G4Media.ro

Biden, la o întâlnire cu donatorii democraților din SUA: ”Mai este și…

Photo by Jim WATSON / AFP

Biden, la o întâlnire cu donatorii democraților din SUA: ”Mai este și ticălosul ăla nebun de Putin, mai sunt și alții, trebuie să ne facem mereu griji pentru războiul nuclear”

Joe Biden l-a calificat, miercuri, pe preşedintele rus Vladimir Putin drept un „nenorocit nebun”, în timpul unei întâlniri cu donatori ai Partidului Democrat la San Francisco (California), când l-a atacat virulent şi pe rivalul său Donald Trump, transmite News.ro.

„Ameninţarea existenţială este reprezentată de schimbările climatice. Mai este şi ticălosul ăla nebun de Putin, mai sunt şi alţii, şi trebuie să ne facem mereu griji cu privire la războiul nuclear, dar ameninţarea existenţială pentru omenire sunt schimbările climatice”, a declarat preşedintele democrat, în vârstă de 81 de ani, care candidează pentru un al doilea mandat, într-un scurt discurs la care a participat un mic grup de jurnalişti.

În limba engleză, Joe Biden a folosit cele trei litere „SOB”, prescurtare de la „son of a bitch”, o insultă care poate fi tradusă prin „ticălos”, „nenorocit” sau chiar „fiu de căţea”.

De asemenea, el l-a atacat pe fostul preşedinte Donald Trump, care va fi, cel mai probabil, adversarul său în noiembrie, şi reacţia sa la moartea în închisoare a lui Alexei Navalnîi.

Republicanul a comparat problemele sale cu justiţia americană cu o persecuţie politică şi şi-a comparat soarta cu cea a opozantului rus.

„Dacă aş fi spus aşa ceva în faţa voastră acum 10 sau 15 ani, aţi fi crezut cu toţii că ar trebui să fiu internat cu forţa”, a declarat Joe Biden.

Preşedintele american îl numise deja în trecut pe omologul său rus „măcelar” şi „criminal de război”.

Vineri, el a promis că va anunţa sancţiuni „majore” împotriva Rusiei ca răspuns la moartea lui Alexei Navalnîi.

Joe Biden, care are reputaţia de a înjura cu uşurinţă în privat. El l-a numit „ticălos” pe un jurnalist de la Fox News, canalul preferat al conservatorilor, în ianuarie 2022, când a crezut că microfonul îi fusese închis.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...