G4Media.ro

Biden, la pământ. Sondajele arată că democratul este acum mai nepopular decât…

Sursa foto: Jim WATSON / AFP

Biden, la pământ. Sondajele arată că democratul este acum mai nepopular decât Trump

Președintele american Joe Biden înregistrează în prezent cea mai scăzută rată de favorabilitate de la preluarea mandatului său, democratul fiind mai nepopular chiar decât fostul lider de la Casa Albă, republicanul Donald Trump. Iar incidentul de sâmbătă, în care Biden a căzut de pe bicicletă în fața ziariștilor și a unor suporteri în Delaware, a fost descris de criticii săi drept o metaforă perfectă pentru starea administrației democrate, care pare incapabilă să rezolve crizele multiple cu care se confruntă acum Statele Unite.

Rate negative record

Pe măsură ce inflația continuă să crească și temerile de recesiune în SUA se intensifică, un nou sondaj Yahoo News/YouGov a indicat că Joe Biden se află în prezent în cel mai prost moment al președinției sale din punctul de vedere al ratelor de popularitate.

Sondajul, efectuat pe 1.541 de adulți în perioada 10-13 iunie, a constatat că, dacă astăzi ar avea loc alegeri prezidențiale, mai mulți alegători înregistrați spun că ar vota pentru Trump (44%) decât pentru Biden (42%). Aceasta chiar în condițiile în care Comisia din Camera Reprezentanților care investighează asaltul asupra Congresului din 6 ianuarie 2021 a petrecut ultimele săptămâni încercând să-l implice pe liderul republican în ceea ce ea a numit „o conspirație instigatoare” pentru a răsturna rezultatele alegerilor din 2020, care poate duce la o posibilă urmărire penală pentru fostul președinte.

Ziariștii au notat că, de când Biden a preluat mandatul de lider la Casa Albă, niciun sondaj anterior Yahoo News/YouGov nu l-a plasat în spatele lui Trump. De exemplu, în urmă cu exact un an, Biden îl conducea pe Trump cu 9 puncte procentuale. (În 2020, Biden a câștigat Casa Albă cu peste 7 milioane de voturi, respectiv 51,3% prentru democrat față de 46,9% pentru liderul republican. Biden a strâns atunci 306 electori, iar Trump a adunat 232 de electori).

Ratingul de aprobare al performanțelor în funcție al lui Biden s-a subțiat însă constant în ultimul an, iar noul sondaj îl arată la un nivel minim istoric. În prezent, 56% dintre americani dezaprobă performanța președintelui democrat – cea mai mare rată înregistrată până acum -, în timp ce doar 39% o aprobă. Acum trei săptămâni, aceste cifre erau de 53%, respectiv 42%.

Potrivit comentatorilor, procentele de aprobare ale performanțelor în funcție ale lui Biden sunt acum cu câteva puncte mai mici decât cele ale lui Trump în același moment al președinției sale. Este un rezultat neașteptat pentru Joe Biden, care a ajuns în Biroul Oval promovând un mesaj de unitate, de profesionalism, de muncă asiduă și dedicație, în comparație cu anii controversați și haotici ai lui Trump.

Iar veștile proaste pentru democrat nu se opresc aici. Printre americani, Trump (43%) are acum un rating personal de favorabilitate mai mare decât Biden (40%). Între timp, aproape două treimi dintre independenți (64%) au o opinie nefavorabilă despre Biden și doar 28% spun că l-ar vota în fața lui Trump. Rezultatele proaste înregistrate de Biden printre independenți sunt un semnal serios de alarmă pentru democrați, în condițiile în care acest grup de votanți este considerat unul dintre cele mai importante care va decide rezultatul alegerilor din 2022 și 2024.

Alegeri decisive

Reamintim că, în toamna acestui an, americanii vor alege toți cei 435 de membri ai Camerei Reprezentanților, o treime din Senat și 39 de guvernatori, precum și alți oficiali de la nivelul statelor și orașelor.

După doi ani, pe 5 noiembrie 2024, vor fi aleși președintele și vicepreședintele Statelor Unite, urmând de asemenea să fie puse la bătaie toate cele 435 de locuri din Camera Reprezentanților și 33 din cele 100 de mandate din Senatul de la Washington, 13 posturi de guvernatori de state și teritorii și alte numeroase poziții oficiale locale și statale.

Așa cum se prezintă lucrurile în acest moment și cum indică sondajele de opinie, democrații riscă să nu mai controleze nici una din cele două camere ale Congresului în urma alegerilor din noiembrie 2022. Cele mai multe dintre sondaje estimează că partidul aflat acum la putere în America va pierde zeci de mandate atât în Camera Reprezentanților, cât și camera superioară a legislativului.

Analiștii de peste ocean afirmă însă că realitățile politice și tendințele de votare din acest moment conturează un scenariu mult mai rău pentru democrați decât pierderea Camerei și, eventual, a Senatului: posibilitatea ca fotoliul de la Casa Albă să fie ocupat din nou de Trump, el urmând să beneficieze nu doar de o majoritate legislativă obedientă, dar și de un Senat impenetrabil la orice încercare democrată de a modifica așa-numita procedură de filibuster după ianuarie 2025. (În ultimii an, democrații au încercat să elimine procedura de filibuster, care permite ca legislația din Senat să fie adoptată cu o majoritate simplă de 51 de voturi din totalul de 100 de senatori. Toate tentativele lor au eșuat).

Crize multiple

Rezultatele negative pentru Biden vin în condițiile în care prețurile din Statele Unite continuă să crească cu cel mai rapid ritm din ultimii 40 de ani, dând peste cap așteptările experților și punând în umbră alte preocupări. Potrivit sondajului, 40% dintre alegătorii înregistrați (de la 33% luna trecută) spun acum că inflația este „cea mai importantă problemă pentru mine atunci când mă gândesc la alegerile din acest an” – de peste patru ori mai mult decât pentru orice altă problemă.

Reamintim că rata anuală a inflației a crescut la 8,6% în mai, de la 8,3% în luna precedentă. Prețurile alimentelor au crescut cu peste 10% luna trecută comparativ cu mai 2021, în timp ce costurile la energie au urcat cu peste 34%.

Raportul Departamentului Muncii a indicat, la începutul acestei luni, că creșterile continuă să se răspândească în întreaga economie americană, împingând în sus costurile pentru orice, de la bilete de avion și îmbrăcăminte la servicii medicale, chirii și combustibili. Pe parcursul lunii mai, prețurile au crescut cu 1%, determinate de creșterea costului benzinei, care a atins noi recorduri în SUA, depășind recent  media de 5 dolari pe galon.

Astfel, media națională a prețurilor la benzină standard în SUA era duminică de 4,983 de dolari/galon (3,78 litri). În același timp, prețul galonului de benzină premium a ajuns la 5,679 de dolari, iar cel de motorină se vinde cu 5,816 dolari, ambele prețuri record, potrivit statisticilor oferite de American Automobile Association – AAA.

La inflația galopantă, se adaugă criza laptelui praf, cea a tampoanelor, numărul record de imigranți ilegali care au trecut granița cu Mexicul în ultimele săptămâni sau abandonarea Casei Albe de către numeroși consilieri, toate acestea făcând ca Administrația Biden să apară ineficientă, dezorganizată și complet lipsită la soluții la problemele care-i îngrijorează pe americani.

Dezavantajele politice

Revenind la sondajul Yahoo News/YouGov, comentatorii au notat că, din punct de vedere politic, rezultatele anchetei și îngrijorările americanilor din cauza inflației record reprezintă „un moment paralizant” pentru Biden. 61% dintre alegători dezaprobă acum modul în care președintele democrat gestionează economia (în creștere față de 58% luna trecută), iar republicanii dețin acum un avantaj de 15 puncte în rândul alegătorilor când vine vorba de care partid ar face o treabă mai bună gestionând economia Statelor Unite (în creștere 11 puncte față de luna trecută).

Nu este de aceea de mirare că, în ultimele zile, în presă au apărut o serie de articole care pun la îndoială intenția lui Biden de a candida pentru realegere în 2024. Interesant este însă că toate aceste materiale citează surse democrate, care s-au declarat din ce în ce mai îngrijorate cu privire la șansele lui Biden de a câștiga cursa pentru Casa Albă în fața lui Trump sau a altui republican. Biden este acuzat de vocile dizidente din Partidul Democrat că este „rupt de realitate” și că nu conștientizează cât de masive ar putea fi pierderile electorale ale democraților în acest an.

De altfel, într-un gest care prefigurează un val de victorii republicane la alegerile din noiembrie, o candidată a dreptei, Mayra Flores, a câștigat marți alegerile speciale pentru un mandat în Camera Reprezentanților în South Texas, un district ce a aparținut în mod tradițional democraților. Comentatorii spun că nu doar victoria surprinzătoare a lui Flores e importantă, ci faptul că acest lucru s-a făcut într-un district ce este 87% hispanic. Victoria republicancei de origine mexicană arată că democrații sunt în pericol să piardă și votul comunității hispanice, una care a votat mereu cu ei.

Iar îngrijorările electorale nu se limitează doar la oficialii Partidului Democrat sau la personalități populare din formațiunea de stânga, care îl critică tot mai direct pe președinte. Doar 21% dintre americanii din sondajul Yahoo News/YouGov – în scădere de la 25 de procente în urmă cu trei săptămâni și cel mai mic număr de până acum – spun că Biden ar trebui să candideze din nou la funcția de președinte. Dar, poate cel mai frapant lucru este că o pondere mai mare a alegătorilor care au votat cu Biden în 2020 spun acum că democratul nu ar trebui să candideze din nou (40%) decât cei care spun că ar trebui să o facă (37%). Luna trecută, aceste procente erau exact invers.

În schimb, o majoritate clară a alegătorilor care au votat cu Trump în 2020 (57%) spun că Trump ar trebui să candideze din nou la Casa Albă. Doar 21% spun că republicanul nu ar trebui să se mai înscrie în cursa pentru Biroul Oval. În sfârșit, în timp ce 57% dintre independenți spun că Trump nu ar trebui să încerce să revină în fruntea Americii în 2024, mult mai mulți dintre aceștia, respectiv 76%, afirmă același lucru despre Biden. Agregatorul de sondaje RealClearPolitics indica note similare la fel de proaste pentru democrat in cvasimajoritatea anchetelor.

Un președinte la pământ

În acest context, trebuie spus că incidentul de sâmbătă, în care Biden a căzut de pe bicicletă în fața ziariștilor și a unor suporteri în Delaware, nu l-a ajutat deloc pe liderul de la Casa Albă. Momentul a fost descris de criticii săi drept o metaforă perfectă pentru starea administrației democrate, care pare incapabilă să rezolve crizele multiple cu care se confruntă acum Statele Unite.

În imaginile care au făcut înconjurul lumii, președintele Biden a fost înregistrat  căzând de pe bicicletă în apropiere de locuința sa din Rehoboth Beach. El s-a dezechilibrat și a căzut când a încetinit pentru a-i saluta pe reporteri și pe suporterii săi care se strânseseră lângă pista de biciclete din Gordon’s Pond State Park și strigau „La mulți ani de Ziua Tatălui!”.

Casa Albă a transmis că președintele nu s-a rănit după căzătură și că nu a trebuit să fie consultat de un doctor, evenimentul fiind provocat de faptul că și-a prins piciorul în pedală.

De altfel, Biden s-a ridicat cu ajutorul agenților de pază, a spus „sunt bine” și a continuat cursa.

Republicanii și analiștii din dreapta eșichierului politic s-au grăbit însă să-l ridiculizeze pe liderul democrat pentru incident și să compare căzătura lui Biden cu starea economiei americane sub administrația acestuia. Donald Trump Jr. s-a întrebat „Cât timp (va mai dura) până când îl învinuiesc pe Putin?” și „Sunt doar șocat că l-au lăsat să meargă pe bicicletă fără roți de antrenament.”

„Nu sunt sigur că a existat vreodată o metaforă mai perfectă pentru starea actuală a țării noastre decât că Biden cade de pe bicicletă fără niciun motiv în timp ce stă pe loc,” a adăugat Trump Jr. într-un alt mesaj tweet.

Anthony Sabatini, membru al Camerei Reprezentanților din Florida, a scris și el: „Biden și-a prăbușit atât bicicleta, cât și economia americană” și „Biden trebuie revocat din funcție cât mai curând posibil.”

Marjorie Taylor Greene, care reprezintă Georgia în camera inferioară din Congresul de la Washington, a adăugat: „Acest lucru rezumă destul de mult starea țării noastre, nu-i așa? Poate pentru că singurul loc în care oamenii care au trecut de vârsta de pensionare pot lucra este în conducerea guvernului și la Walmart. Cei buni vă salută la intrarea în Walmart.”

În sfârșit, Donald Trump a postat pe rețeaua Truth Social un video editat în care Biden pare că se dezechilibrează și cade de pe bicicletă după ce a fost lovit în cap cu o minge de golf lansată de fostul președinte. Ulterior, într-un discurs rostit în cadrul American Freedom Tour în Memphis, în Tennessee, Trump a revenit la sentimente mai bune și și-a exprimat îngrijorarea pentru președintele Biden, spunând că speră că democratul „este ok.”

Surse: Yahoo News, CNN, Washington Post, New York Times, Business Insider, Newsweek, AP, Wall Street Journal, Texas Tribune, Twitter

Photo by Jim WATSON / AFP

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

18 comentarii

  1. Pozitia s-a este una corecta, chiar daca americanu de rand sufera precum sufera toata lumea civiliziata. Nu putea sa ignore agresiunea rusa 🙂 se pare ca cetatenii lor nu sunt capabili sa inteleaga asta.

    • Nici tu se pare că nu ai fost capabil să înțelegi gramatica în școală….dar te crezi mai deștept ca cei din SUA 😀

    • s-a sa sa s-a as

      scrie de 100 de ori legat si dezlegat poate iti intra in cap forma corecta. Apoi poti formula o opinie pe subiect

    • Asdas… Americanul de rând nici măcar nu știe unde este Ucraina/Rusia. Pe propria experiență am trăit întrebarea Romania ii in Africa ( și nu odată ci de mai multe ori ). Așa că pe americanul de rând de Ucraina îl doare fix … la galonul de combustibil

    • Ignorā-i pe prosti,Sandule.
      Cine vrea sa înteleaga ce ai scris, intelege!
      Nu conteaza ce face un corector de pe un telefon
      Nu inteleg de ce g4 admite comentariile unor rusofilitici aurolaci
      Vedeti ca si Malin Bot le-a atras atentia!!!!
      Tot respectul pentru Dan Tapalaga

  2. Este război , este normal să fie criză economică, ce s-ar fi întâmplat dacă englezii ar fi votat un pro- german in locul lui Churchill ?

    • Este un alt razboi…ca multe altele..de ce este normal? Daca era razboi in Venezuela sau atatia ani de razboi in Irak, Afganistan, Siria.. ne interesa pe noi foarte tare? Nu, nici capul nu ne durea. De ce crezi ca americanul de rand este foarte interesat de un nou razboi intr-o tara din estul europei? Nici nu stiu sa o arate pe harta…ce ii doare pe ei capul ca Rusia si-a invadat un vecin?

  3. Trump era nebun, sure, dar nu era suveran absolut. Se dovedeste ca administratia lui a fost mai performanta. Presedintele in sine, chiar daca e seful unei republici prezidentiale, totusi nu face si desface tot.

  4. !Volodea

    ceea ce afirmati dumneavoastra se potriveste exact cu ceea ce sustin si rusii, ca la inceput, in Ucraina, a fost razboi civil care a inceput in 2014!

  5. Excesul de slava a devenit greu de digerat si pentru americanul de rand, care s-a prins ca probleme vin de la sancțiunile kamikaze aplicate Rusiei.

    • Problemele vin de la masurile din pandemie bai, doar nu credeai ca inchizi economia peste tot asa. Sanctiunarea Rusiei nu a facut decat sa accelereze inevitabilul.

  6. Tataita Biden ii îngroapă pe comuniștii americani 😁😁😁

  7. Fuck Joe Biden!

  8. Bye Biden, go home.

  9. Imi plac toti putinistii de aici , daca o sa ajunga Trump sef de stat NATO nu o sa mai existe si atunci rusi o sa vina calare pe noi.

  10. Tataia Bideo e la pamant si la propriu si la figurat dupa ce a cazut de pe bicicleta ca un goofball. Trump il mananca la micu dejun ca pe spaghetti. Tataia Bideo trebuia sa fie cel mult vreun paznic la ace brice si carice.

  11. Doar rusofilii se bucura la stiri care il lauda pe sTrump ! Pentru Europa Trump a fost si ar fi o catastrofa !

    • 2014, Biden vicepreședinte la Casa Albă, Putin invadează Ucraina și ocupă Crimeea.
      2022, Bideu președinte la Casa Albă, Putin invadează Ucraina și se pare că o ocupă toată.

      Dar, cumva, totuși Trump a fost prietenul lui Putin și o catastrofă pentru Europa. Sigur că da.