G4Media.ro

Biden şi Yoon vor să întărească cooperarea militară în faţa ”ameninţării” Phenianului…

Biden şi Yoon vor să întărească cooperarea militară în faţa ”ameninţării” Phenianului / Coreea de Nord a finalizat pregătirile pentru un nou test nuclear – al şaptelea din istoria sa şi primul în cinci ani

Statele Unite şi Coreea de Sud vor să-şi întărească cooperarea militară pentru a contracara „ameninţarea” tot mai mare din partea Coreei de Nord, au declarat sâmbătă, la Seul, preşedinţii celor două ţări, Joe Biden şi Yoon Suk-yeol, relatează Agerpres, care citează France Presse.

Cu toate acestea, cei doi lideri, care s-au întâlnit cu ocazia primei deplasări a lui Biden în Asia ca preşedinte, s-au oferit să ajute Coreea de Nord pentru a face faţă pandemiei de COVID-19, în timp ce Phenianul şi-a accelerat programul militar şi pare să pregătească un test nuclear.

„Având în vedere evoluţia ameninţării reprezentate de Republica Populară Democrată Coreeană (RPDC, denumirea oficială a Coreei de Nord), cei doi lideri convin să înceapă discuţii în vederea lărgirii sferei şi amplorii exerciţiilor şi antrenamentelor militare comune în şi în jurul Peninsulei Coreea”, potrivit unui comunicat comun emise după summit.

Această declaraţie intervine în timp ce serviciile de informaţii sud-coreene au avertizat că Coreea de Nord a finalizat pregătirile pentru un test nuclear, care ar fi al şaptelea din istoria sa şi primul în cinci ani.

Washingtonul nu a exclus o „provocare” a Phenianului în timpul sau imediat după turneul lui Biden în Asia.

Coreea de Nord, a cărei populaţie nu este vaccinată împotriva COVID-19, se confruntă în prezent cu un focar epidemic, cu aproape 2,6 milioane de cazuri şi 66 de morţi, potrivit ultimelor cifre oficiale publicate sâmbătă.

Yoon şi Biden şi-au exprimat „îngrijorarea cu privire la recenta epidemie de COVID-19” în Coreea de Nord şi „sunt pregătiţi să lucreze cu comunitatea internaţională pentru a oferi asistenţă”, au declarat ei în comunicatul comun.

Biden a spus că Washingtonul a propus vaccinuri Phenianului, dar „nu a primit niciun răspuns”.

Coreea de Nord şi-a intensificat testele de arme de la începutul anului. Discuţiile pentru dezarmare sunt blocate de la un summit eşuat în 2019 între Kim Jong Un şi preşedintele american de atunci Donald Trump.

Sâmbătă, Biden a declarat că va nu va accepta o posibilă întâlnire cu liderul nord-coreean decât dacă acesta este „sincer”.

În timp ce tensiunile cu Coreea de Nord au fost în fruntea discuţiilor, principalul obiectiv al lui Biden la summitul de sâmbătă a fost să stabilească „o relaţie personală puternică” cu Yoon, care a ajuns la putere la 10 mai, a declarat un responsabil american înainte de întâlnire.

La fel ca Japonia, Coreea de Sud este văzută ca un jucător cheie în strategia SUA de a limita influenţa Chinei şi a menţine ceea ce Washingtonul numeşte „Indo-Pacificul liber şi deschis”.

Biden se va duce duminică în Japonia, unde se va întâlni cu împăratul, prim-ministrul Fumio Kishida şi va participa la summitul Quad, un format diplomatic ce reuneşte Statele Unite, Japonia, India şi Australia.

Sursa foto: Pixabay

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. nu e nevoie saraciile comuniste din Diareea de Nord vor muri de foame si de covid in curand

  2. Ce treaba ai tu cu biden si us?

    Daca nu iti place de ce nu te duci in rusia, unde este cald si bine? Vei scapa de toata influenta occidentala si vei fi linistit pana la adanci batraneti.
    Iti platesc biletul, pe cuvant de onoare!

  3. Își adună, Polițaiu’ Sammy pretini la bătrânețe unu’ câte unu’ .. el tăt asta crede că rămâne pururi tânăr viguros că alții așa rămân așa cum îs pr0ști și dezbinați de nu-i dă nime’ de hac n-are deloc stare..