G4Media.ro

Biden: „Stau aici astăzi în momentul în care SUA nu sunt în…

Sursa foto: Captură video - Twitter/ UN General Assembly

Biden: „Stau aici astăzi în momentul în care SUA nu sunt în război pentru prima dată în ultimii 20 de ani” / „SUA nu caută un nou Război Rece” cu China

Președintele american Joe Biden a declarat în fața liderilor mondiali de la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU) că Statele Unite se concentrează direct pe viitor, menționând că încheierea războiului din Afganistan a fost un pas în această direcție, potrivit Reuters și BBC.

„Acestea sunt provocările care vor determina cum va arata lumea pentru copiii și nepoții noștri și ce vor moșteni. Nu le putem depăși decât privind în viitor. Stau aici astăzi în momentul în care SUA nu sunt în război pentru prima dată în ultimii 20 de ani. Am întors pagina”, a afirmat Biden.

„Toate puterile, energia și angajamentul, voința și resursele de neegalat ale națiunii noastre sunt acum concentrate pe deplin și în mod direct către ceea ce ne așteptă, nu către ceea ce se află în spatele nostru”, a continuat liderul de la Casa Albă.

Joe Biden a precizat că SUA caută să conducă pe scena globală, dar cu ajutorul aliaților și partenerilor săi.

„Pe măsură ce privim înainte, vom conduce depășind cele mai mari provocări ale timpului nostru, de la COVID-19 la climă, pace și securitate, demnitatea umană și drepturile omului, dar nu o vom face singuri”, a spus președintele american.

„Vom conduce împreună cu aliații și partenerii noștri și, în cooperare cu toți cei care cred la fel ca noi, căci este în puterea noastră să facem față acestor provocări, pentru a construi un viitor, pentru a ridica nivelul de trai al tuturor oamenilor noștri și pentru a păstra această planetă. Dar nimic din toate acestea nu este inevitabil. Este o alegere”, a explicat Biden.

„Vă pot spune unde se află America, vom alege să construim un viitor mai bun, noi, dumneavoastră și eu. Avem voința și capacitatea de a-l face mai bun. Doamnelor și domnilor, nu ne putem permite să mai pierdem timpul. Să ne apucăm de treabă. Să ne facem viitorul mai bun acum. Este în puterea și capacitatea noastră”, a adăugat liderul de la Washington.

„SUA nu caută un nou Război Rece”

Joe Biden, fără a numi China, a declarat că Statele Unite nu încearcă să reintroducă o eră globală de conflicte asemănătoare Războiului Rece cu Uniunea Sovietică.

„Statele Unite vor concura puternic și vor conduce cu valorile și forța noastră”, a subliniat președintele american.

Joe Biden a spus că SUA vor „susține aliații și prietenii noștri și se vor opune încercărilor țărilor mai puternice care le domină pe cele mai slabe”.

El a vorbit despre încercările de a ocupa teritoriul prin forță, constrângere economică și dezinformare ca exemple de activitate malignă căreia SUA s-ar opune. Șeful de la Casa Albă a spus că aceste eforturi ar trebui interpretate ca o agresiune.

„Nu căutăm un nou Război Rece sau o lume împărțită în blocuri rigide”, a clarificat Biden.

„Statele Unite sunt gata să colaboreze cu orice națiune care intensifică și urmărește rezolvarea pașnică a provocărilor comune, chiar dacă avem un dezacord intens în alte domenii, fiindcă vom suferi cu toții consecințele eșecului nostru”, a argumentat președintele american.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Mulțumită lui Donald Trump senilule,tu nu ai nicio contribuție.
    El a fost cel care a ordonat retragerea tuturor trupelor americane din zonele fierbinți.

  2. Sarbatoare ca amerlocii nu sunt in razboi! ce sa zic! dar cine v a trimis bre prin tot felul de tzari unde erau dictaturi si acum e haos, si oamenii fug de razboaie si foamete si altzii trag ponoasele ca voi v atzi carat acasa? ce va durea pe voi patina ca e dictatura in Iraq, Iran, Afganistan etc? Lasa i bre sa se descurce, nu ti baga nasul unde nu ti fierbe oala, dupa care te plangi ca supa e firebinte si pleci acasa!

  3. stapanii americanilor asa se si saluta, cu expresia „pace”