G4Media.ro

Bihor: Deși este judecată penal pentru tentativă de omor și cercetată într-un…

sursa foto: ebihoreanul.ro

Bihor: Deși este judecată penal pentru tentativă de omor și cercetată într-un alt dosar, pentru obținere ilegală de fonduri publice, primărița din comuna Brusturi a fost aleasă președinta organizației locale a PSD

Primărița comunei Brusturi, Livia Bârlău, judecată penal pentru tentativă de omor și cercetată într-un alt dosar, pentru obținere ilegală de fonduri publice, a fost realeasă președinta organizației locale a PSD, relatează ebihoreanul.ro.

Primii care au aplaudat-o au fost președintele PSD Bihor și deputatul Ioan Mang și fostul prefect Claudiu Pop.

Vestea privind realegerea lui Bârlău la conducerea PSD Brusturi a fost anunțată pe Facebook chiar de Mang și de Pop, care au subliniat că se mândresc cu primărița, aceeași care ar putea ajunge la închisoare pentru că, împreună cu soțul ei, a snopit în bătaie un bărbat.

„Felicitări doamnei primar Livia Daniela Bârlău pentru realegerea în funcția de președinte a PSD Brusturi! (…) Mult succes în continuare doamnei primar și echipei PSD Brusturi, atât în activitatea politică, cât și în activitatea administrativă, desfășurată în folosul cetățenilor comunei”, a scris Mang, pe pagina sa de Facebook.

„O felicit din toată inima pe doamna președintă și primar al acestei organizații, Livia Bârlău, pentru tot ceea ce a făcut și face bun pentru locuitorii acestei minunate localități”, a scris și prefect Claudiu Pop. Acesta s-a reînscris recent în PSD Bihor, partid din care a plecat în 2019, pe motiv că a fost înlăturat de la conducerea organizației.

În luna mai a acestui an, Parchetul Bihor a anunțat că a început urmărirea penală a primăriței din Brusturi , într-un dosar în care este cercetat și primarul din Spinuș, Alexandru Fonai, pentru infracţiunea de obţinere ilegală de fonduri cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.

Primăriței din Brusturi i se impută faptul că a transmis la Ministerul Dezvoltării o autorizație de construire măsluită, în baza căruia Ministerul a virat către UAT Brusturi, în cursul anului 2019, suma de 4.383.983 lei, pentru lucrări la rețeaua de apă și canalizare. Social-democrata a putut reveni la cârma Primăriei în urma deciziei Curţii de Apel Oradea, care i-a schimbat arestul la domiciliu cu măsura controlului judiciar, relatează ebihoreanul.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. Pai e candidatul perfect pentru o functie in psd!

  2. Baroni , mafioti , interlopi

  3. Tipic pt PSD. Alo dl Ciolacu…se aude ?!?

  4. Este NORMAL ! PSD = Haita banditilordin Romania ! Deci au ALES BINE pe hoata prinsa cu mana-n sac !

  5. Voteaza bihorenii unul si unul!

  6. „Desi este judecata” ? Tocmia PENTRU CA e judecata pentru ceva e in PSD si a fost aleasa ca sef.

  7. Pun pariu ca Ciolacu se va declara oripilat, la misto, pentru fraierii care nu stiu ca asa sunt majoritatea oamenilor din PSD

  8. Dar ce urmează? – Apă în mare??

  9. Partenerii de guwerner ai preşedintelui Iohannus! Ei îşi iubesc ţara, dar şi aproapele! Ocazional, câte o tentativă mică de omor, dar în rest sunt oameni de suflet… poate ar fi bine să le luăm şi primarilor câte-un BMW.