G4Media.ro

Bihor: Eliberarea de restricții pandemice, sărbătorită la Oradea cu festivalul „D’ale porcului”

sursa foto: ebihoreanul.ro

Bihor: Eliberarea de restricții pandemice, sărbătorită la Oradea cu festivalul „D’ale porcului”

În săptămâna în care s-au ridicat toate restricțiile împotriva pandemiei de Covid-19, la Oradea are loc o nouă ediție a concursului gastronomic „D’ale porcului”, dedicat comunelor și orașelor din județ, relatează ebihoreanul.ro

În parcarea centrului comercial ERA Park, s-au adunat, sâmbătă dimineața, echipele înscrise în competiție și comercianții de produse tradiționale sau artizanale care n-au vrut să rateze primul eveniment „liber”, post pandemie.

Anvergura celei de-a opta ediții a concursului „D’ale porcului” a fost mai restrânsă față de alți ani. La start, în întrecerea gastronomică s-au aliniat doar opt echipe, din Nojorid, Girișu de Criș, Sânnicolau Român, Valea lui Mihai, Pomezeu, Oșorhei, Avram Iancu și Tulca. Au fost prezenți și primarii, fie ca să-și încurajeze colegii, fie ca să gătească ei înșiși. Lângă porcul tranșat, fiecare a avut condimentele secrete, pentru a prepara cele mai gustoase mâncăruri.

Primul concurs al zilei a fost dedicat pălincii, iar juriul format din bucătari cu experiență a trecut pe la fiecare stand în parte, ca să guste licoarea și să o noteze. Pe timpul zilei mai sunt programate concursuri  cu degustări de toroş, cârnaţi, caltaboşi şi demonstraţii culinare.

„Mă bucur că se poate organiza un eveniment fără restricții, mă bucur că revenim la viața normală. Îmi cer scuze că a trebuit doi ani să impunem restricții și să facem verificări. Mă gândesc că ați înțeles cu toții de ce. Am trăit ce nu ne-am fi dorit”, a spus prefectul de Bihor, Dumitru Țiplea, la deschiderea oficială a concursului.

Festivalul va continua şi duminică, tot în parcarea ERA Park, unde va avea loc un târg de produse locale numit „Fain din Bihor”.

„D`ale porcului” este organizat de Asociaţia Culturală D’ART Oradea, cu sprijinul Asociaţiei Comunelor din România (ACoR) – Filiala Judeţeană Bihor, sub patronajul Asociaţiei Naţionale a Bucătarilor şi Cofetarilor din Turism (ANBCT) România, relatează ebihoreanul.ro

Sursa foto: ebihoreanul.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Si continuată 3 săptămâni mai târziu cu o pomană de toată frumusețea!

  2. Porcii de la DSU au fost taiati?

  3. Ce s-ar face romanul fara porc?

  4. Eliberarea din tirania smintitilor. Ce eliberare, ca au venit smintitii cu razbelul, pe langa foamete globala multumita masurilor lor verzi-Pfizer.

  5. Tipic…Nici nu trebuie razboi…Ia-le doar hasul si pleaca toti…

  6. Ehh, ce si-ar mai fi dorit progresiștii un festival #D’aleRecrtului.

  7. O imensa porcarie.

    • Sigur ma, asta i porcarie!
      Dar festivalele alea de la cj cu “muzica” de be _țivi si drogați, + paradele gă_ ozarilor, alea sunt ok. Nu?
      “Tuți mo _rții mă ti de je _g im _puțit!