G4Media.ro

Bilanț al naufragiului unei ambarcaţiuni cu migranţi în Grecia: 31 de morţi.…

Sursa foto: Pixabay

Bilanț al naufragiului unei ambarcaţiuni cu migranţi în Grecia: 31 de morţi. Printre ei se află și un bebeluș

Trupul neînsufleţit al unui bărbat de circa 30 de ani a fost descoperit marţi în largul insulei greceşti Tinos, majorând la 31 numărul de migranţi care au murit în naufragiul survenit vineri lângă insula Paros, a anunţat paza de coastă a Greciei, informează Agerpres, care citează AFP.

O autopsie urmează să fie efectuată, a precizat într-un comunicat poliţia portuară greacă.

Vineri, paza de coastă a recuperat trupurile a 16 migranţi – 12 bărbaţi, trei femei şi un bebeluş – şi au salvat alţi 63, care se aflau la bordul unei ambarcaţiuni ce a naufragiat lângă insula Paros în Marea Egee, care face parte, la fel ca Tinos, din arhipelagul Cicladelor în Marea Egee. Plecată de pe coasta vestică a Turciei, ambarcaţiunea avea ca destinaţie Italia.

Poliţia portuară greacă a anunţat de asemenea că a arestat trei persoane, printre cele 63 salvate, suspectate a fi traficanţi. Ei vor fi judecaţi pentru omucidere intenţionată şi apartenenţă la o organizaţie criminală, potrivit aceleiaşi surse.

Naufragiul survenit vineri este al treilea accident care s-a soldat cu morţi în numai trei zile.

Pe 23 decembrie, 11 trupuri neînsufleţite au fost găsite după naufragierea unei ambarcaţiuni cu circa 100 de migranţi la bord, eşuată în aceeaşi zi pe o insuliţă la nord de insula Antikythera, în sudul Peloponezului. Circa 90 de persoane care au supravieţuit, printre care 11 femei şi 27 de copii, au fost salvate de paza de coastă.

Cu o zi înainte, pe 22 decembrie, naufragierea unei bărci pneumatice care transporta migranţi şi refugiaţi în largul insulei Folegandros, tot în sudul Greciei, s-a soldat de asemenea cu cel puţin trei morţi. Au fost salvate 13 persoane, în principal irakieni, sirieni şi egipteni.

Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite (UNHCR) a deplâns aceste accidente mortale repetate şi a îndemnat la „acţiuni mai hotărâte pentru a frâna traficul de fiinţe umane şi pentru a-i opri pe cei care exploatează sărăcia şi disperarea oamenilor”.

UNHCR estimează că „peste 2.500 de persoane au murit sau au fost date dispărute în timp ce încercau să traverseze Marea Mediteraneană sau ruta maritimă a Africii de Nord” pentru a ajunge în Europa, „între ianuarie şi noiembrie 2021”.

Sursa foto: Pixabay

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. paduchii isi folosesc proprii copii pentru a accesa ajutoare sociale in Grecia, Italia si Germania, singuri nu ii baga nimeni in seama, isi risca viata lor si a copiilor pe mare pentru alocatii in Italia in loc sa munceasca la ei acasa, toti vor viata de lux de „refugiat” in Europa platita de p.r.o.s.t.i.