G4Media.ro

BILANȚ Secția Specială a trimis în judecată doar patru dosare cu cinci…

Sursa: Inquam Photos/ Autor: Octav Ganea

BILANȚ Secția Specială a trimis în judecată doar patru dosare cu cinci inculpați într-un an de activitate. Un singur magistrat a fost condamnat / Șapte procurori lucrează la SIIJ 

De la operaționlizarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), în octombrie 2018, și până pe 31 decembrie 2019, procurorii parchetului au trimis în judecată numai patru cauze, cu cinci inculpați, dintre care patru procurori și un judecător, potrivi unei statistici obținute de G4Media.ro.

Primul procuror trimis în judecată de SIIJ, Eugen Stoina, a fost achitat definitiv în dosarul în care a fost acuzat că a consumat băuturi alcoolice şi a produs un accident rutier.

Printre aceste dosare, se mai numără și cel al fostului procuror-șef al DNA Ploiești, Lucian Onea, trimis în judecată alături de fostul procurori anticorupție din Prahova, Mircea Negulescu. Dosarul lor a intrat în faza de fond la Instanță Supremă (detalii aici).

La sfârșitul anului 2019 au rămas nesoluționate, pe rolul secției de anchetare a magistraților 3.652 dosare, dintre care în 659 era începută urmărirea penală.

Două dintre dosare o au ca protagonistă pe Laura Codruța Kovesi, procurorul șef al Parchetului European, fosta șefă DNA, care nu a fost trimisă în judecată de SIIJ. În primul, cel legat de aducerea în țară a lui Nicolae Popa, Adina Florea a luat împotriva sa măsura preventivă a controlului judiciar, pe care Kovesi a contestat-o în instanță, iar măsura a fost anulată de Înalta Curte, pe motiv că Secția Specială face acuzaţii neclare şi neprobate.

În prezent, la Secția Specială lucrează șapte procurori, sașe dintre aceștia cu funcții de execuție, iar unul cu post de conducere. Schema personalului SIIJ prevede 15 procurori.

Sursa: Inquam Photos/ Autor: Octav Ganea

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. si cand kovesi zicea ca nu poate face fata la cate dosare sunt deja la postul ei european, tipau unii ca ii ajung resursele.

  2. Asa zisa femeie adina floarea eu cred ca este trasxesual e prea urita sa fie o femeie

  3. Secția SS nu a a avut niciodată justificare pentru existența ei. Din tot circul ăsta a ieșit la iveală și un lucru f bun: s-a aflat cine sunt cu adevărat procurorii corupți și aserviti politic; cei din SS. După desființarea acestei anomalii, toți cei care au făcut parte din această unealtă represivă a sistemului de hoți pesedisti trebui înlăturați urgent din sistemul judiciar.

  4. Pai … asta da performanta: 4 dosare lucrate intr-un an din 659 incepute si alte aproape 3000 in asteptare … In ritmul asta, nu mai apuca ei pensia, speciala sau nu ….

  5. Jalnici colegi de forum am azi ! Deplorabili !
    Bai baieti, voua trebuie sa vi se deseneze de catre redactorii HN pt a va impiedica de ceea ce se vede de la o posta ?
    Procurorul Eugen Stoina acuzat de SIIJ ca a consumat bauturi alcoolice si apoi a condus pe drumurile publice si a produs un accident rutier a fost achitat in mod definitiv de catre instanta de recurs.
    Deci intr-o cauza in care principalele probe au un caracter exclusiv obiectiv (recoltare probe biologice si respectiv constatarea tehnica in teren ) SIIJ a reusit in baza acestor probe sa obtina achitarea inculpatului !

    PS. Iata un motiv care demonstreaza ori execrabila pregatire profesionala a procurorilor ori pur si simplu haituirea lor din motive – sa le zicem – obscure !

    • Ia-o mai incet nene asdfg … harturire cind e vorba de accident provocat de de conducere sub influenta alcoolului? Si achitat pe de-asupra?
      Pai da, curat hartuire. Si se si vede „eficacitatea” SIIJ

  6. Nu este nimic anormal daca va referiti la activitatea doamnei Florea. Am avut o plangere penala care a fost cercetata de doamna in cauza si a avut nevoie de 4 ani ca sa dea un NUP. Ce atata graba? Mai sta un pic si iese la pensie.