G4Media.ro

Bilanţul cutremurului din Turcia şi Siria a depăşit 41.000 de morţi. Sub…

sursa foto: Captură video

Bilanţul cutremurului din Turcia şi Siria a depăşit 41.000 de morţi. Sub ruine încă mai sunt găsiţi supravieţuitori, la opt zile de la seism

Nouă supravieţuitori au fost salvaţi marţi de sub dărâmături, la mai bine de o săptămână de la cutremurul masiv care a lovit Turcia şi Siria, al cărui bilanţ provizoriu a trecut de 41.000 de morţi, ceea ce îl face unul dintre cele mai letale evenimente din acest secol, relatează News.ro.

„Ne confruntăm cu unul dintre cele mai mari dezastre naturale nu doar din ţara noastră, ci şi din istoria omenirii”, a declarat preşedintele Recep Erdogan într-un discurs transmis la televiziune.

Seismul de magnitudine 7,8 care s-a produs în zorii zilei de 6 februarie a devastat oraşele din ambele ţări, lăsând mulţi supravieţuitori fără adăpost, expuşi unor temperaturi scăzute de iarnă. În aceste condiţii, intervenţiile încep să se concentreze pe ajutarea celor care au scăpat cu viaţă, cărora trebuie să li se asigure hrană şi adopost.

Printre persoanele salvate marţi se numără doi fraţi, în vârstă de 17 şi 21 de ani, scoşi dintr-un bloc de apartamente din provincia Kahramanmaras, precum şi un bărbat şi o tânără, ambii din Siria, salvaţi la Antakya după mai bine de 200 de ore petrecute sub dărâmături. S-ar putea să mai fie şi alte persoane în viaţă care să fie găsite, a declarat un salvator.

Însă autorităţile ONU au declarat că faza de salvare se apropie de sfârşit, iar accentul se va pune pe adăposturi, hrană şi şcolarizare.

Mulţi sirieni care au găsit un refugiu în Gaziantep din cauza războiului de acasă, au rămas acum fără adăpost în urma cutremurului. Folosesc folii de plastic, pături şi cartoane pentru a-şi improviza corturi în locurile de joacă.

„Nevoile sunt uriaşe, crescând de la o oră la alta”, a declarat Hans Henri P. Kluge, directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru Europa. „Aproximativ 26 de milioane de persoane din ambele ţări au nevoie de asistenţă umanitară”, a precizat oficialul. „Există, de asemenea, preocupări tot mai mari cu privire la problemele de sănătate ce pot apărea din cauza vremii reci, a igienei precare, a condiţiilor de salubritate şi a riscului de răspândire a bolilor infecţioase, persoanele vulnerabile fiind deosebit de expuse”, a spus reprezentantul OMS.

La un spital de campanie turcesc din oraşul Iskenderun, situat în sudul ţării, maiorul Beena Tiwari, din armata indiană, a declarat că pacienţii au sosit iniţial cu răni fizice, dar acest lucru se schimbă. „Acum, mai mulţi pacienţi vin cu tulburări de stres post-traumatic, în urma şocului prin care au trecut în timpul cutremurului”, spune ea.

Familiile din Turcia şi Siria şi mai ales copiii se confruntă cu urmările psihologice ale cutremurului. „Ori de câte ori uită, aude un sunet puternic şi apoi îşi aminteşte din nou”, povesteşte Hassan Moaz despre copilul său de 9 ani din Alep, Siria. „Când doarme noaptea şi aude un sunet, se trezeşte şi îmi spune: Tată, replică!”, a relatat el.

Un prim convoi cu ajutoare ONU a intrat în nord-vestul Siriei, controlat de rebeli, dinspre Turcia, prin punctul de trecere Bab al-Salam, recent deschis.

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a fost de acord luni să permită intrarea ajutoarelor ONU din Turcia prin alte două puncte de trecere a frontierei, marcând o schimbare în atitudinea Damascului, care s-a opus mult timp livrărilor transfrontaliere de ajutoare către enclava rebelă.

Aproape 9 milioane de persoane din Siria au fost afectate de cutremur, a declarat ONU, care a lansat un apel de finanţare de 400 de milioane de dolari.

Căutările de supravieţuitori urmau să se încheie în nord-vestul Siriei, a declarat şeful principalului grup de salvare, Căştile Albe.

Rusia a anunţat că îşi încheie activitatea de căutare şi salvare în Turcia şi Siria şi se pregăteşte să se retragă.

Bilanţul provizoriu din Turcia se ridică la 35.3418 morţi, a declarat Erdogan. Peste 5.814 oameni au murit şi în Siria.

Supravieţuitorii s-au alăturat unui exod în masă din zonele afectate de cutremur, părăsindu-şi casele şi nefiind siguri că se vor mai putea întoarce vreodată.

„Este foarte greu … Vom porni de la zero, fără bunuri, fără un loc de muncă”, spune Hamza Bekry, un sirian de 22 de ani, originar din Idlib, care trăieşte de 12 ani în Antakya, în sudul Turciei, dar care se pregătea să îşi urmeze familia în Isparta, în sudul Turciei.

Peste 2,2 milioane de persoane au părăsit deja zonele cele mai afectate, a declarat Erdogan, iar sute de mii de clădiri au devenit nelocuibile.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. CORUPȚIA UCIDE!

  2. Dumnezeu sa ii ajute, asta dacă cred în Dumnezeu, fiindcă am înțeles ca acolo majoritatea sunt cu Allah