G4Media.ro

Billie Eilish, Florence + the Machine, David Guetta şi Imagine Dragons, capete…

Sursa Foto: Facebook/ Sziget Festival

Billie Eilish, Florence + the Machine, David Guetta şi Imagine Dragons, capete de afiş la Festivalul Sziget / Vezi programul complet al unuia dintre cele mai mari evenimente muzicale în aer liber din Europa

Billie Eilish, David Guetta, Florence + the Machine, Imagine Dragons, Lorde şi Sam Fender, dar şi Mumford & Sons, Macklemore, Yungblud şi Arlo Parks se numără printre artiştii şi formaţiile care vor urca în această vară pe scenele ”Festivalului Sziget” din Budapesta, desfăşurat timp de şase zile, între 10 şi 15 august, transmite Agerpres.

Considerat unul dintre cele mai mari şi mai diverse evenimente muzicale în aer liber din Europa, Festivalul Sziget atrage anual pe Insula Libertăţii de pe Dunăre, în mijlocul Budapestei, numeroşi iubitori de muzică, mulţi dintre aceştia sosiţi special din ţări precum Marea Britanie, Belgia, Germania, Italia, Franţa, Ţările de Jos şi România.

„În fiecare an, ne străduim să aducem ‘Szigeţenilor’ unele dintre cele mai mari nume şi să găzduim peste 1.000 de spectacole pe 60 de scene, timp de 6 zile consecutive”, se arată pe site-ul oficial, szigetfestival.com. „La Sziget sunt reprezentate peste 100 de naţionalităţi, oameni care vin de departe, chiar şi din Brazilia sau Noua Zeelandă. Această adunare paşnică a diferitelor culturi pentru cauza comună a muzicii, a sărbătorii şi a divertismentului este ceea ce înseamnă Insula Libertăţii”, conform organizatorilor.

Pe scenele amenajate pe insulă în timpul celor şase zile de festival, organizatorii pun la dispoziţia publicului în acest an, pe lângă binecunoscutele concerte şi petreceri, şi alte atracţii, precum spectacole de cabaret şi de comedie, conferinţe pe teme sociale şi culturale sau instalaţii de artă.

Acestora li se adaugă petreceri pe apele Dunării, pe ambarcaţiunea de agrement Europa de pe care vizitatorii pot admira, în sunet de muzică, panorama Budapestei, podurile oraşului şi clădirile de pe malul fluviului. De asemenea, vizitatorii sosiţi pe insulă în timpul festivalului pot viziona filme şi spectacole de teatru sau pot juca diverse jocuri, pot face căţărări ori bungee jumping sau se pot relaxa pe plajă.

În prima zi a festivalului din acest an, la 10 august, capete de afiş vor fi formaţia britanică de muzică indie rock Florence + the Machine, cantautorul Sam Fender, trupa Foals, dar şi Bonobo, V**gra Boyss, Adam Beyer, Reinier Zonneveld şi The Comet is Coming.

Trupa americană Imagine Dragons, cântăreţul britanic Yungblud, dar şi Jamie XX, Loyle Carner, Moderat, Jeff Mills, Ben Böhmer şi Troyboi vor conduce lista de artişti şi formaţii din cea de-a doua zi a festivalului.

Sâmbătă, 12 august, capete de afiş vor fi DJ-ul francez David Guetta, cantautorul irlandez Niall Horan, DJ-ul american Diplo, dar şi M83, Mimi Webb, Two Feet, TV Girl şi DJ Tennis.

În ziua de duminică, cele mai răsunătoare nume care vor evolua în faţa publicului vor fi formaţia britanică Mumford & Sons, cantautoarea Arlo Parks şi trupa rock Nothing But Thieves, alături de AJR, Frank Carter & The Rattlesnakes, Dixon, Baby Queen şi Josman.

Cantautoarea neozeelandeză Lorde, dar şi Macklemore, Tale Of Us, Caroline Polachek, Sven Väth, Amyl And The Sniffers, Sg Lewis şi Uncle Waffles vor fi principalii artişti care vor susţine spectacole pe Insula Libertăţii, luni, 14 august.

Ediţia din acest an se va încheia marţi, zi în care capete de afiş vor fi artista americană Billie Eilish, cantautoarea norvegiană Girl In Red, Yung Lean, Sleaford Mods, Mochakk, 070 Shake, Kobosil şi duo-ul italian 999999999.

Festivalul Sziget, iniţial un eveniment studenţesc modest creat în 1993, numit Diáksziget, cu 43.000 de spectatori, a crescut în popularitate de-a lungul anilor, ajungând la un public record de 565.000 de vizitatori la ediţia din 2018 şi fiind catalogat drept unul dintre cele mai bune festivaluri din Europa. Evenimentul anual şi-a schimbat numele în 1996, devenind Pepsi Sziget, urmând ca din 2002 să se numească Sziget până în 2007 când a devenit Sziget Festival.

Printre numele mari care au evoluat pe scenele festivalului de-a lungul istoriei sale se numără David Bowie, Prince, Sinead O’Connor, Jethro Tull, Lou Reed, Iggy Pop, Rihanna, Ed Sheeran, Paloma Faith, Snoop Dogg, The Prodigy, Motörhead, Rammstein, Faithless, Placebo, HIM, The Cure, Alanis Morissette, R.E.M., Iron Maiden, Muse, Judas Priest, Korn, Avicii sau Limp Bizkit.

Scena principală este numită „Dan Panaitescu”, în memoria celui care a fost director artistic al Festivalului Sziget, decedat în 2016 în urma unui accident rutier.

După doi ani consecutivi, 2020 şi 2021, în care festivalul a fost anulat din cauza pandemiei de COVID-19, evenimentul a revenit în forţă anul trecut cu un afiş care a atras un public de peste 450.000 de persoane şi pe care au figurat artişti precum Justin Bieber, Dua Lipa, Stromae, Arctic Monkeys, Kings of Leon, Tame Impala, Lewis Capaldi, Sam Fender şi Steve Aoki.

Potrivit szigetfestival.com, biletul pentru toate cele şase zile costă 365 de euro, sau 585 de euro în varianta VIP. Un bilet valabil pentru trei zile costă 260 de euro, iar pentru o zi preţul este de 85 de euro, respectiv 170 de euro pentru varianta VIP. Pentru instalarea unui cort nu se percepe taxă, însă celelalte variante de cazare puse la dispoziţie de organizatori au preţuri care variază în funcţie de nivelul de confort.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Lasă, că noi avem Festivalul Manele Noi 2024.