G4Media.ro

Birchall, după suspendarea ședinței CSM: Tensiunile se agravează/ Fac apel la președintele…

Sursa Foto: Colaj Inquam Photos

Birchall, după suspendarea ședinței CSM: Tensiunile se agravează/ Fac apel la președintele instiuției de a încerca să găsească consens/ Nu am de gând să tolerez agresivitatea

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a declarat luni, după ce şedinţa plenului CSM a fost suspendată din lipsă de cvorum, că tensiunile din Consiliul Superior al Magistraturii sunt mai vechi şi se agravează, susţinând că nu are de gând să tolereze „agresivitatea sau a se spune altceva decât este în realitate”, transmite Agerpres.

„Am venit să am de unde să mă întorc. (…) La prima întâlnire a plenului la care eu am participat, m-aţi întrebat ce sunt cu tensiunile astea. În realitate, tensiunile am înţeles că au existat cu multă vreme înainte de participarea mea la prima şedinţă CSM şi, după cum aţi observat, nu numai continuă, dar se agravează. Eu fac apel la preşedintele CSM, pentru că este rolul preşedintelui, de a încerca să găsească consens şi să ieşim din acest impas. (…) Din punctul meu de vedere, îi asigur că ministrul Justiţiei va fi un partener de dialog, cu rugămintea, pe care am spus-o şi în scris, am spus-o de nenumărate ori în toate aceste discuţii cu doamna preşedintă CSM, să existe acest calendar care să cuprindă o zi şi o oră şi o ordine de zi, astfel încât asemenea situaţii să nu mai aibă loc. Am un sentiment de mâhnire. Este regretabil, pentru că, până la urmă, CSM este garantul independenţei Justiţiei. Eu sper ca acest rol să fie exercitat în continuare şi îmi cer eu scuze pentru şedinţa pe care aţi văzut-o”, le-a spus Birchall jurnaliştilor, după încheierea şedinţei CSM.

Întrebată dacă există tensiuni între ea şi preşedintele CSM, Lia Savonea, Birchall a precizat: „Vreau să vă spun că nu prea înţeleg tonalitatea asta de agresivitate. În continuare, eu sunt dispusă să las tot ce a fost din trecut şi orice discuţie, dacă pot să o numesc, cu ghilimelele de rigoare, într-o conotaţie negativă. I-am spus şi doamnei preşedinte că, pentru mine, colaborarea instituţională este absolut normală, firească, ne putem sfătui oricând, în mine are un partener de dialog, dar agresivitatea şi a se spune altceva decât este în realitate sunt lucruri pe care eu nu am de gând să le tolerez. Vă aduceţi aminte că, şi data trecută, se spunea că Ana Birchall boicotează, când eu duminică vorbisem cu doamna preşedinte spunându-i că am şedinţă de Guvern şi a spus că nu e niciun fel de problemă, după care a fost tot scandalul public. (…) Din punctul meu de vedere nu trebuie să fie niciun fel de neînţelegeri. (…) Dacă au fost aceste neînţelegeri şi din partea mea, deşi instituţional nu cred că am dat curs unor asemenea situaţii, i-am spus şi doamnei preşedinte că nu este normal să văd în presă comunicare instituţională înainte să fie înregistrată la minister. (…) Nu este în regulă. (…) Nu e o şedinţă a CSM de care să fim mândri şi îmi cer iertare pentru acest lucru”.

Lucrările şedinţei plenului CSM de luni au fost amânate pentru a treia oară din lipsă de cvorum.

Plenul CSM avea pe ordinea de zi validarea rezultatelor concursului pentru numirea Adinei Florea în funcţia de procuror-şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie (SIIJ).

Săptămâna trecută, şapte magistraţi din CSM au boicotat şedinţa plenului, solicitând amânarea luării unor decizii în ceea ce priveşte SIIJ, pe motiv că trebuie aşteptată publicarea rapoartelor GRECO şi al Comisiei de la Veneţia, precum şi organizarea unei dezbateri publice asupra activităţii secţiei.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

16 comentarii

  1. partidul e cu bocancul pe gatul justitiei. sa spuna sinistrul tudorel. careuia prostimea ii baga lunar in buzunare mai multe salarii si pensii, de zeci de miii de ieuro.

    • Si culmea: acest sinistru Turodrel, mediocritate academica, ii invata pe alții cum trebui sa functioneze Justitia. O RUSINE PENTRI TARABA UNIVERSITARA AL. I. Cuza c asemenea profesori, dar si cu cei care l-au votat dupa chipul su asemanarea lor.

      PS Penru un tacâm perfet, Toadeer l-a adus si pe fii-su – O NULITATE ABSOLUTA – sa predea si sa nenoroceasca urmatoarele generatii de stundeti.

  2. Savonea, recunoscuta ca apropiata a mafiilor penale ps=alde NU POATE ASIGURA INDEPENDENTA JUSTITIEI. Ea asigura interesele clanurilor Voicu & CO.
    In Ro, Justitia a fost, este si va fi de partea hotilor care si-au anexat tara prin CRIMELE din 89 pentru a o jefui,

  3. Savonea are interzis de la PSD sa isi dea demisia. Daca isi da demisia o sa o calce masina a doua zi. GIO nu doarme, asta e statul paralel si nu aberatille lui manechin si dragnea.

  4. Statul de drept nu mai trebuie aparat cand nu ne convine? Probabil membrii CSM care chiulesc mai incaseaza si prima de sedinta. Daca era vorba de anchetarea lui Dragnea si facea CSM-ul exact ce face acum sa vezi ce sareau ca la ordonata 13. Daca e vorba de anchetarea lui „portocala” parca nu mai esta asa nasol scutul impotriva justitiei. Traiasca duplicitatea!

    • Postac psdist de 2 bani, chiar daca iubitul vostru draknea e la parnaie aveti nas si tupeu sa ne prostiti in fata! Cara-te de pe G4 Media, nu este loc pentru voi!

    • @Sony

      Tu chiar nu pricepi despre ce este vorba?
      Sau n-ai voie de la stapanire?
      Pai e cat se poate de normal ca opinia publica sa se revolte atunci cand niste persoane cu functii oficiale boicoteaza o sedinta , cu scopul de a proteja un infractor…
      ..si aceeasi opinie publica sa aprobe un boicot care are scopul de a lamuri niste probleme de legalitate care sunt in beneficiul justitiei si a statului de drept!

      Te-ai trezit tu cu morala-ti infantila!

  5. Asa este alex si nu uita c a in ianuarie finul sinistrului castiga un concurs la mj, cu 15 pe loc ,functie asimilata magistratilor,deci cu masa,cazare,doctor tot ce i trebuie baiatului.
    Ce i mai trebuie lui INM?

  6. N-am inteles exact despre ce vorbeste Birchall, cand spune ”nu an de gand sa tolerez agresivitatea”. Sa fi sarit madam savonea in gatul lui Birchall?

  7. Sefa CSM este mult mai subtila. Grabeste titularizarea ca Sef SS a A. Florea , ptr. a-si proteja familia, spun surse media , de potentialul unor atacuri ale magistrailor asupra afacerilor imobiliare ale sotului, prin generarea de teama a magistratilor fata de SS , care ar putea fi asmutita asupra lor. Dealtfel El Grecco si Comidia dela Venetia cer cu insistenta desfiintarea mostenirii Slugarel. Ori respectam statul de drept , ori facem „joc de glezne”.

  8. Graba numirii A. Florea de care CSM , are o cauza mult mai subtila . Mai mult, aceasta sectie s-a dovedit nociva ptr. justitia din Romania, prin potentialul de manipulare al acesteia de catre politic ,motiv ptr. care trebuie urgent desfiintata.

  9. Cand spune „consens” Ana ii transmite Liei ca nu tolereaza ordinele/dominantza si maniera in care o pune , in mod public, intr-o lumina nefavorabila. Saptamana trecuta, cand Lia le-a cerut si ei si lui Veo sa spuna ce au de gand cu SS, ea a dat de fapt un ordin si un orizont de timp. Veo, insensibila la nuante, cu o educatie mediocra si obisnuita ca toata viata ei sa asculte de jupani, s-a conformat. Ana, mult mai stilata si mai educata, a reactionat altfel…. Bine ca in locul Anei nu a fost cealalta Lie (din Banie) ca aia ii strica fengshuiu de-i zburau ochelarii cat colo! :-)))

    • Da, madam dancila a iesit aseara pe latrina 3 si-a spus cu subiect si predicat ca nu va da nicio ordonanta de urgenta pentru desfiintarea ss, adica exact ce voia sa auda savoniera, drept urmare astazi a incercat din nou s-o valideze pe florea procuror-sef la ss. Ce sa vezi, din nou plenul CSM nu s-a intrunit, din cauza de raport Greco si raport Comisia de la Venetia. Astazi d-na Tarcea, sefa ICCJ, o spune verde ca e cazul sa se discute serios despre aceasta sectie dubioasa si rostul ei, dat fiind ca incalca toate tratatele UE. Savoniera vinde gogosi si afirma ca ce ocazie mai buna sa discute despre ss poate fi decat o sedinta CSM care sa aiba cvorum? Dar nu s-a intalnit hotul cu prostul la CSM, pentru ca cei 7 procurori si judecatori stiu ca este o capcana intinsa de savoniera, deoarece lipsa de cvorum este singurul lucru care impiedica numirea lui florea. La legea stramba marca toader spune ca avizul plenului CSM este consultativ pentru validarea in functie a cumetrei florea, dar el trebuie sa existe. Dancila stie ca n-o poate remania pe Birchall, asadar pana una, alta, ss si florea sunt in stand-by. Cred ca savoniera va ceda pana la urma, si nu va mai pune pe ordinea de zi validarea, amanand-o pana dupa discutii si rapoarte.

  10. Birchal : „m-aţi întrebat ce sunt cu tensiunile astea”
    Se spune „ce este cu tensiunile astea” nu „ce sunt cu…”
    Pemtru analfabeti, acel „cu” pare a nu avea nici un rol pe-acolo-n fraza..

  11. Privirea sefei CSM spune tot despre rautatea ce o incuba in mintea ei.