G4Media.ro

Biroul Electoral din Olt a dispus interzicerea difuzării unei broşuri a PNL…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Biroul Electoral din Olt a dispus interzicerea difuzării unei broşuri a PNL considerată denigratoare de PSD / Ce mesaj a fost reclamat

Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană (BEJ) Olt a dispus interzicerea difuzării unei broşuri a PNL numită „Ridicăm cortina corupţiei de pe judeţul Olt”, contestată şi considerată denigratoare de organizaţia PSD Olt, transmite Agerpres.

PSD Olt a depus pe 8 noiembrie o plângere la BEJ Olt în care a reclamat că preşedintele PNL Olt, deputatul Gigel Ştirbu, candidat pe lista pentru Camera Deputaţilor, se promovează în perioada campaniei electorale prin materiale de propagandă nepermise de lege, respectiv prin distribuirea de afişe cu mesajul „Ridicăm cortina corupţiei de pe judeţul Olt”, în scopul „influenţării cetăţenilor în mod negativ”.

Totodată, reprezentanţii PSD Olt au solicitat sistarea distribuirii broşurii respective.

În întâmpinarea depusă de preşedintele PNL Olt, acesta a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată argumentând că „nu există în cuprinsul broşurii afirmaţii că un candidat bine determinat ar fi corupt”, fiind prezentate „aspecte de notorietate publică”.

BEJ Olt a hotărât, într-o şedinţă ce a avut loc duminică, admiterea plângerii formulată de PSD Olt şi interzicea difuzării broşurii, considerând că mesajele electorale promovate de PNL în materialul electoral respectiv au caracter defăimător pentru PSD Olt.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Această dispoziție e chiar dovada corupției de care se vorbește. Nu îi plâng pe liberali, ba chiar pot zice că și-o merită dar în ritmul ăsta nu o să mai poată candida cineva la prezidențiale dacă zice că e regalist(nu respectă constituția) și nici alții în campanie nu vor mai putea zice despre contracandidați că sunt inapți sau că promovează corupția. Este o situație foarte periculoasă pentru democrație dar se pare că UE ne cam lasă să facem ce vrem atât timp cât susținem Ucraina și suntem pro-occidentala. Tare-mi e să nu li se întoarcă și peste 4-5 ani să o virăm și noi brusc spre Est, Doamne ferește. Aceste derapaje ar trebui să provoace măcar ceva discuții la nivel European.