G4Media.ro

Biroul premierului spaniol Pedro Sanchez anunţă că a primit o scrisoare cu…

Sursa foto: European Council

Biroul premierului spaniol Pedro Sanchez anunţă că a primit o scrisoare cu un dispozitiv exploziv ”similar” celorlalte trei pachete descoperite recent

Biroul premierului spaniol Pedro Sanchez a primit pe 24 noiembrie o scrisoare care conţinea un dispozitiv exploziv ”similar” celor primite de ambasada Ucrainei la Madrid şi de producătorul de arme Instalaza miercuri, dar şi celei detectate joi la baza forţelor aeriene spaniole Torrejon de Ardoz, a anunţat Ministerul spaniol de Interne, potrivit cotidianului The Guardian, citat de news.ro.

Securitatea în jurul clădirilor publice şi diplomatice urmează să fie intensificată după ce au fost primite o serie de scrisori-capcană în toată ţara, a adăugat ministerul.

Forţele de securitate spaniole au găsit un al treilea dispozitiv exploziv suspect ascuns într-un plic trimis prin poştă unui centru satelit al Uniunii Europene situat la o bază a forţelor aeriene din Torrejon de Ardoz, în afara Madridului, a anunţat joi Ministerul spaniol al Apărării.

După ce au scanat plicul cu raze X, ofiţerii de securitate ale forţelor aeriene au stabilit că acesta conţine ”un mecanism”, se arată în comunicatul ministerului. Poliţia încă analiza coletul joi dimineaţă.

Centrul prin satelit sprijină politica externă şi de securitate comună a UE prin adunarea informaţiilor de la dispozitivele de informaţii spaţiale, potrivit site-ului oficial.

Josep Borrell, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, a descris aceste sisteme drept ”ochii Europei” în luna septembrie.

Două scrisori-bombă au fost adresate miercuri ambasadei Ucrainei din Madrid şi unui producător de arme, Instalaza din Zaragoza, în nord-estul Spaniei, a precizat Poliţia Naţională.

Instalaza produce lansatorul de rachete de tip C90 pe care Spania l-a furnizat Ucrainei.

Prima scrisoare-bombă a explodat, provocând răni uşoare unui oficial al ambasadei ucrainene.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...