G4Media.ro

Biroul prezidenţial din Taiwan a organizat, în premieră, un exerciţiu ce simulează…

Sursa foto: Unsplash / Vas

Biroul prezidenţial din Taiwan a organizat, în premieră, un exerciţiu ce simulează o escaladare militară a Chinei

Biroul prezidenţial din Taiwan a desfăşurat primul exerciţiu de masă ce simulează o escaladare militară din partea Chinei, au declarat mai mulţi oficiali taiwanezi la curent cu această operaţiune, într-un moment în care insula se confruntă cu ameninţări militare frecvente, informează Reuters, transmite Agerpres.

Zeci de agenţii guvernamentale centrale şi locale, precum şi grupuri civile au participat joi la exerciţiul care a durat trei ore, au spus sursele, care au solicitat să le fie păstrat anonimatul din cauza sensibilităţii chestiunii.

În ultimii ani, China şi-a intensificat ameninţările militare, inclusiv printr-o prezenţă masivă a forţelor navale în această lună şi activităţi militare zilnice în apropiere de Taiwan, asupra căruia Beijingul pretinde suveranitate.

Exerciţiile militare au fost conduse de vicepreşedintele Hsiao Bi-khim şi de secretarul general al Consiliului de Securitate Naţională, Joseph Wu.

Manevrele au simulat mai multe scenarii, inclusiv războiul de „intensitate ridicată” în zona gri din China, precum şi cea în care insula ar fi „în pragul conflictului”, pentru a testa pregătirea de răspuns din partea birourilor guvernamentale din Taiwan şi a societăţii civile, a declarat un oficial de securitate familiarizat cu problema.

Referitor la aceste manevre, mai devreme în cursul aceleaşi zile, preşedintele Lai Ching-te a spus că Taiwanul „este contra cronometrului” pentru a-şi consolida capacitatea de a contracara dezastre şi pentru a stimula „descurajarea împotriva unui inamic invadator”. „Pacea şi stabilitatea din primul lanţ de insule sunt contestate în mod colectiv de state autoritare”, a spus Lai într-un comunicat al biroului său, fără a numi vreo ţară.

Primul lanţ de insule este format dintr-o serie de arhipelaguri care se întinde aproximativ din Indonezia într-un arc spre nord-estul Japoniei, cuprinzând Marea Chinei de Sud şi Marea Chinei de Est.

Biroul pentru afaceri taiwaneze din China nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii a Reuters.

China a organizat două runde de exerciţii militare importante în jurul Taiwanului în acest an pentru a face presiuni asupra Taipeiului, una în mai, denumită „Joint Sword – 2024A”, şi alta în octombrie, denumită B.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.