G4Media.ro

Biserica Anglicană se confruntă cu ameninţarea schismei din cauza poziţiei faţă de…

Photo 31123735 © Diego Vito Cervo | Dreamstime.com

Biserica Anglicană se confruntă cu ameninţarea schismei din cauza poziţiei faţă de cuplurile LGBTQ

O alianţă de lideri religioşi anglicani ameninţă că se va desprinde din Biserica Anglicană dacă această instituţie va permite oficierea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, avertizând cu privire la îndepărtarea bisericii faţă de învăţăturile creştine cu privire la căsătorie, transmite joi Reuters, potrivit Agerpres.

Într-o scrisoare adresată celor mai importanţi doi episcopi ai Bisericii Anglicane, grupul disident avertizează că planurile Bisericii Anglicane sunt „în mod clar contrare” propriei sale doctrine privind căsătoria ca pe o uniune între un bărbat şi o femeie.

Biserica Anglicană, care nu permite căsătorii între persoane de acelaşi sex în cele 16.000 de biserici ale sale, a decis din 2022 să permită preoţilor să binecuvânteze cuplurile de acelaşi sex. Aceste binecuvântări sunt permise doar în cadrul serviciilor religioase obişnuite, deschise pentru publicul larg şi nu ca servicii religioase de sine stătătoare, aşa cum sunt căsătoriile.

O propunere ce urmează să fie discutată într-un sinod ce va avea loc luna viitoare ar permite, cu titlu de încercare, organizarea de servicii religioase de sine stătătoare pentru cuplurile de acelaşi sex. Acestea nu ar fi considerate căsătorii, dar conservatorii din cadrul Bisericii Anglicane susţin că ar reprezenta totuşi un pas prea departe.

„Dacă această distanţare faţă de doctrina Bisericii continuă, nu vom avea de ales decât să înfiinţăm rapid ceea ce ar fi de facto o nouă ‘Provincie paralelă’ în cadrul Bisericii Anglicane”, conform alianţei din care fac parte peste 2.000 de clerici de diferite ranguri. Grupul a adăugat că nu va părăsi Biserica Anglicană dar va căuta „călăuzirea pastorală de la episcopii care rămân credincioşi învăţăturilor ortodoxe cu privire la căsătorie şi sexualitate”.

Miercuri, 11 episcopi ai Bisericii Anglicane au anunţat că nu vor putea susţine propunerea pentru serviciile religioase de sine stătătoare dedicate uniunii dintre parteneri de acelaşi sex.

„Suntem dureros de conştienţi cu privire la efectele considerabile pe care această călătorie le are asupra bisericilor noastre şi în special asupra fraţilor şi surorilor noastre LGBTQI+ (…) Noi nu credem că această propunere va proteja unitatea noastră în misiunea faţă de naţiune sau parteneriatul nostru în cadrul Bisericii lărgite”, se arată în comunicatul episcopilor.

Biserica ce reprezintă comunitatea anglicană de 85 de milioane de oameni din 165 de ţări nu a răspuns solicitării Reuters de a comenta pe acest subiect. Stonewall, un grup care militează pentru drepturile persoanelor LGBT şi care critică de mult timp Biserica pentru respingerea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, nu a răspuns, de asemenea, solicitărilor de a comenta pe acest subiect.

Documentele care conţin propunerea controversată ce ar urma să fie avansată în cadrul Sinodului din 5 – 9 iulie arată că rugăciunile ce ar urma să fie folosite pentru a binecuvânta uniunea dintre persoane de aceleaşi sex nu caută „să simuleze (taina) căsătoriei”.

„Materialele conţinute nu reprezintă o celebrare a căsătoriei civile dintre parteneri de acelaşi sex. Este vorba de rugăciuni pentru şi alături de două persoane care se iubesc şi care doresc să mulţumească cu credinţă în faţa lui Dumnezeu pentru dragostea dintre ele”, conform documentelor citate de Reuters.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...