G4Media.ro

Biserica fortificată din Cincu (Brașov), reabilitată cu fonduri europene / Fortificaţia veche…

Sursa foto. Brașov.net

Biserica fortificată din Cincu (Brașov), reabilitată cu fonduri europene / Fortificaţia veche de aproape 800 de ani e vizitată de aproximativ 1.400 de turiști anual

Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate din Cincu, județul Brașov, a fost reabilitat în urma unui proiect cu fonduri europene, devenind acum un obiectiv turistic important pentru vizitatori de pretutindeni, anunță Brașov.net. Lucrările efectuate pun în valoare un monument superb, biserica fiind una dintre cele mai mari bazilici romane situate într-o localitate săsească din România.

Proiectul a fost finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, având o valoare totală de cca 2,775 milioane lei (suma reprezentând valoarea totală a proiectului conform contractului), din care cca 2,696 milioane lei reprezintă finanțare nerambursabilă.

Obiectivele specifice ale proiectului au vizat, pe de o parte, lucrări de reabilitare a ansamblului bisericii, iar pe de altă parte digitizarea obiectivului de patrimoniu, precum și întocmirea și operaționalizarea unui plan de marketing cu acțiuni socio-culturale care să consacre obiectivul de patrimoniu în calitate de centru de atracție turistică și să conducă la creșterea numărului de vizitatori, de la 1.150 de vizitatori în 2018, la 1.400, anual.

„Suntem într-o mare măsură liniștiți. În mai fac 65 de ani, sunt la vârsta pensionării. În 2015, când am venit cu domnul secretar aici, am spus că, înainte să ies la pensie, aici trebuie rezolvat. În ce măsură s-a putut rezolva, să evalueze și alții, nu doar eu. Eu spun că, cu ce am avut noi aicea de față, am obținut chiar un pic mai mult decât am sperat”, a declarat preotul Michael Reger, din partea Parohiei Evanghelice C.A. Cincu.

Piesa de rezistență a bisericii este altarul care reprezintă necredința apostolului Toma, altarul prezentând o piatră de altar pe care sunt inscripționate cuvintele lui Isus către Toma.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Absolut impresionanta, mai ales daca te gandesti cat de putini oameni au construit-o si mare parte deja din secolul 13. Sper sa se ajunga si la descoperirea frescelor din interior, e o comoara acolo. P.S. Privelistea din turn provoaca reverie…

  2. Investitie de viitor, 1400 de vizitatori anual, nici macar nu acopera salariu pe o luna al celui care ar trebui sa rupa bilete . Spalare de bani si cam atat, efect 0.