Biserica Ortodoxă Română trebuie să condamne public mișcarea legionară și antisemitismul. Ideologia legionară a luat o amploare alarmantă (Op-ed)

Extremismul de dreapta tinde să devină unul dintre cele mai mari pericole pentru Uniunea Europeană (UE). În esență, toate statele membre ale UE se confruntă cu acest flagel. Cu cât democrația respectivului stat este mai consolidată, mai puternică, cu atât șansele de a-i rezista și finalmente de a înfrânge extremismul sunt mai ridicate. România este o democrație tânără, iar în ciuda progreselor incontestabile realizate pe acest palier, rămâne totuși o democrație destul de fragilă.

Nicio formă de organizare statală nu este desăvârșită. Nici măcar în teorie, darămite în practică, când implementarea acesteia este lăsată omului cu ale sale inerente imperfecțiuni. Dar la temelia democrației (cât și a UE) stă promovarea păcii și a securității și respectarea drepturilor și libertăților fundamentale. Iar oricine militează și/sau acționează în sens contrar acestor valori și obiective va trebui să fie oprit prin (chiar) mijloacele legale pe care democrația le deține.

Extremismul de dreapta (de altfel, orice extremism) este opusul democrației, este un dușman al democrației. Personal voi lupta îndeosebi prin toate mijloacele juridice (deoarece aici este specializarea mea) să nu ajung să trăiesc într-o țară/lume dominată de cele mai abjecte trăsături și elemente ale extremismului de dreapta, anume: naționalismul șovin, bigotismul, antiplurialismul, anticapitalismul, rasismul, xenofobia, homofobia, autoritarismul, antisemitismul.

În țara noastră, partide extremiste (autointitulate suveraniste), grupuri, organizații și indivizi care se adapă de la aceleași izvoare ale violenței, urii și discriminării și-au găsit inspirație, modele, reazem și sens în mișcarea legionară înființată în România interbelică și/sau în regimul antonescian.

Este realmente alarmant și deosebit de periculos ce amploare au luat în România ideologia (neo)legionară și cultul/apologia unor personaje de genul lui Corneliu Zelea Codreanu sau Ion Antonescu. Toate aceste vin la pachet (inclusiv) cu o recrudescență a antisemitismului, în care negarea (cel puțin) a holocaustului românesc a devenit un fapt cotidan.

Cu certitudine (în opinia noastră) au contribuit la actuala stare de lucruri atât personaje din spectrul politic ca bunăoară Diana Iovanovici-Șoșoacă, Călin Georgescu, George-Nicolae Simion sau Claudiu Târziu, dar și din alte medii, amintind aici, de pildă, pe Ion Coja, Gică Manole sau Dan Puric. Un mare aport negativ și-au adus (din nefericire) și autoritățile române, care în ciuda unui cadru normativ mai mult decât clar și suficient (avem în vedere aici OUG nr. 31/2002 și respectiv Legea nr. 157/2018) au dat dovadă de pasivitate, nepăsare, indolență și gravă neglijență în (ne)aplicarea legii. Ultimele luni, totuși, par să fi adus un reviriment.

Cum vei putea să convingi atât de multe persoane să se dezică de această ideologie extremistă/legionară sau măcar să-i determini să-și ridice anumite întrebări logice, să se (auto)chestioneze cu sinceritate vizavi de aceste concepții și idei. Într-adevăr, existe numeroase metode în acest sens cu eficiențe variabile, dar personal vom veni cu una (încă) nevehiculată.

Concret, intervenția Bisericii Ortodoxe Române (BOR), cu atât mai mult cu cât această instituție se află în topul încrederii românilor. BOR trebuie, odată pentru totdeauna, să condamne în mod absolut, printr-o declarație publică, mișcarea legionară și antisemitismul (eventual și toate celelalte forme de rasism și discriminare). Ce ar putea să împiedice BOR să acționeze în acest spirit?

Au făcut-o (mutatis mutandis) și alte Biserici. Două exemple revelatoare și inspiraționale în acest sens:

DECLARAȚIA BISERICII EVANGHELICE LUTERANE DIN AMERICA CĂTRE COMUNITATEA EVREIASCĂ
– 18 aprilie 1994 –

În lunga istorie a creștinismului nu a existat o dezvoltare mai tragică decât tratamentul acordat poporului evreu din partea credincioșilor. Foarte puține comunități creștine de credință au reușit să scape de contagiunea anti-iudaismului și a succesorului său modern, antisemitismul. Luteranii aparținând Federației Luterane Mondiale și Bisericii Evanghelice Luterane din America simt o povară specială în acest sens din pricina anumitor elemente din moștenirea reformatorului Martin Luther și a catastrofelor, inclusiv Holocaustul din secolul XX, suferite de către evrei în locuri în care bisericile Luterane erau puternic reprezentate.

Comuniunea de credință Luterană este legată prin nume și moștenire de memoria lui Martin Luther, profesor și reformator. Onorându-i numele în al nostru, evocăm poziția sa îndrăzneață pentru adevăr, cuvintele sale pământești și sublime de înțelepciune, iar mai presus de toate mărturia despre Cuvântul salvator a lui Dumnezeu. Luther a proclamat o evanghelie pentru oameni așa cum suntem noi cu adevărat, invitându-ne să avem încredere într-un har suficient pentru a ajunge la cele mai profunde rușini ale noastre și a ne adresa cele mai tragice adevăruri.

În spiritul acestei rostiri de adevăr, noi cei care îi purtăm numele și moștenirea trebuie să recunoaștem de asemenea cu durere diatribele anti-iudiace ale lui Luther și violentele sale recomandări din scrierile sale din urmă împotriva evreilor.

Așa cum au făcut mulți dintre companionii lui Luther din secolul al XVI-lea, respingem aceste invective violente și mai mult ne exprimăm întristarea noastră profundă și statornică pentru efectele sale tragice asupra generațiilor subsecvente. În concert cu Federația Luterană Mondială deplângem în mod special însușirea cuvintelor lui Luther de către antisemiții moderni, pentru predicarea urii față de iudaism sau față de poporul evreu din zilele noastre.

Jelind complicitatea propriei noastre tradiții în această istorie a urii, mai mult, ne exprimăm dorința urgentă de a ne trăi credința noastră în Isus Hristos cu dragoste și respect pentru poporul evreu. Recunoaștem în antisemitism o contradicție și un afront la adresa Evangheliei, o violare a speranței și a chemării noastre, și jurăm acestei biserici să ne opunem lucrării mortale a unui asemenea bigotism, atât în cercurile noastre cât și în societatea din jurul nostru. În cele din urmă, ne rugăm pentru continua binecuvântare a Celui Binecuvântat deasupra înțelegerii și cooperării crescânde dintre Creștinii Luterani și comunitatea evreiască.

SFÂNTUL SCAUN-COMISIA PENTRU RELAȚIILE RELIGIOASE CU EVREII [Extrase din Documentul „Ne amintim: O reflecție asupra Shoah” (16 martie 1998)]

(…) Acest secol a fost martor la o tragedie de nespus, care nu poate fi uitată niciodată: încercarea regimului nazist de a extermina poporul evreu, cu consecința uciderii a milioane de evrei. Femei și bărbați, tineri și bătrâni, copii și prunci, pentru singurul motiv al originii lor evreiești, au fost persecutați și deportați. Unii au fost uciși imediat, în timp ce alții au fost degradați, maltratați, torturați și profund jefuiți de demnitatea lor, iar apoi uciși. Foarte puțini dintre cei care au intrat în lagăre au supraviețuit, iar cei care au făcut-o au rămas marcați pe viață. Acesta a fost Shoahul. Este un fapt major al istoriei acestui secol, un fapt care încă ne preocupă și astăzi.

În fața acestui oribil genocid, pe care liderii națiunilor și ai comunităților evreiești înșiși le-a fost greu să-l creadă chiar la momentul în care era pus în aplicare fără milă, nimeni nu poate rămâne indiferent, mai ales Biserica, datorită legăturilor ei foarte strânse de rudenie spirituală cu poporul evreu și a aducerii aminte a nedreptăților din trecut. Relația Bisericii cu poporul evreu este diferită de cea pe care o împărtășește cu orice altă religie. Totuși, nu este vorba doar de reamintirea trecutului. Viitorul comun al evreilor și creștinilor cere să ne amintim, deoarece „nu există viitor fără memorie”. Istoria însăși este memoria futuri.

Adresând această reflecție fraților și surorilor Bisericii Catolice din întreaga lume, le cerem tuturor creștinilor să ni se alăture pentru a medita asupra catastrofei care a lovit poporul evreu și asupra imperativului moral de a ne asigura că niciodată din nou egoismul și ura nu vor mai crește până la punctul de a semăna o asemenea suferință și moarte. Mai ales, cerem prietenilor noștri evrei „a căror teribilă soartă a devenit un simbol al aberațiilor de care omul este capabil când se întoarce împotriva lui Dumnezeu”, să ne asculte cu inimile deschise.

(…) Astfel, nu putem ignora diferența care există între antisemitismul bazat pe teorii contrare învățăturilor constante ale Bisericii cu privire la unitatea rasei umane și la egala demnitate a tuturor raselor și popoarelor, și sentimentele vechi de neîncredere și ostilitate pe care le numim anti-iudaism, de care, din păcate, Creștinii de asemenea s-au făcut vinovați.

(…) Regretăm profund erorile și eșecurile acelor fii și fiice ale Bisericii. Ne însușim ceea ce a fost spus în Declarația Nostra Aetate la cel de-al doilea Conciliu al Vaticanului, care afirmă în mod inechivoc: „Biserica…conștientă de patrimoniul ei comun cu evreii, și motivată de iubirea spirituală a Evangheliei și de nicio considerație politică deplânge ura, persecuțiile și manifestările de antisemitism îndreptate împotriva evreilor în orice timp și din orice sursă.

Amintim și respectăm ceea ce Papa Ioan Paul al II-lea, adresându-se comunității evreiești în Strasbourg în anul 1988, a declarat: „Repet din nou împreună cu voi cea mai puternică condamnare a antisemitismului și rasismului, care se opun principiilor Creștinismului”. Prin urmare, Biserica Catolică repudiază orice persecuție împotriva unui popor sau grup uman oriunde și în orice moment. Ea condamnă în mod absolut toate formele de genocid, cât și ideologiile rasiste care le dau naștere.

Nota redacției: Bogdan Ionescu este avocat. Prezentul articol responsabilizează exclusiv autorul