Bistriţa: Primăria blochează balansoarul pentru persoanele cu dizabilităţi după ce mai mulţi copii fără deficiențe l-au folosit și s-au rănit
Primăria municipiului Bistriţa a anunţat, marţi, că va bloca balansoarul pentru persoane cu dizabilităţi montat în parcul „Regele Mihai I”, după ce mai mulţi copii s-au rănit în timp ce foloseau leagănul, cu toate că existau plăcuţe cu informaţii despre destinaţia specială a acestuia, relatează Agerpres.
„Precizăm încă o dată că balansoarul este destinat exclusiv persoanelor cu dizabilităţi locomotorii, lucru marcat prin mesaje de avertizare amplasate încă de la inaugurare. De altfel, în toată această perioadă, persoanele cărora le-a fost destinat balansoarul s-au bucurat de el, folosindu-l fără vreun risc, în condiţii de totală siguranţă. Regretăm că au existat şi cazuri în care copii fără dizabilităţi, deşi erau însoţiţi de părinţi, au fost victimele unor nedorite incidente, ca efect al nerespectării regulilor de utilizare a dispozitivului. Drept urmare, balansoarul va fi blocat până la identificarea unei soluţii prin care să poată fi utilizat exclusiv de persoanele cărora le-a fost dedicat. Din păcate, blocarea balansoarului va fi făcută în detrimentul persoanelor cu dizabilităţi, care îl foloseau fără probleme. Suntem preocupaţi în continuare de siguranţa locurilor de joacă pentru toţi copiii, municipalitatea intenţionând să amenajeze un perimetru mai generos, cu facilităţi de agrement pentru copiii cu dizabilităţi”, se arată în informarea remisă marţi de Primăria Bistriţa.
Decizia municipalităţii vine după ce, în cursul zilei de 17 aprilie, o fetiţă de 6 ani şi un băiat de 8 ani au ajuns la spital cu fracturi la picioare, după ce s-au jucat la respectivul leagăn.
Potrivit informaţiilor făcute publice de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa, de la începutul acestei primăveri au fost şi alte cazuri de copii răniţi la acelaşi leagăn destinat persoanelor cu dizabilităţi, suferind contuzii, însă cazurile de luni au fost cele mai grave.
Leagănul pentru persoane cu dizabilităţi aflate în scaun cu rotile a fost montat în parc în urmă cu şase luni, în baza unui proiect depus pe bugetare participativă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii