G4Media.ro

Bitcoin a scăzut marţi sub 30.000 de dolari, pentru prima oară în…

sursa foto: Unsplash

Bitcoin a scăzut marţi sub 30.000 de dolari, pentru prima oară în decurs de o lună/ UE vrea înăsprirea reglementărilor privind transferurile de criptomonede, pentru combaterea spălării banilor

Bitcoin a scăzut marţi la cel mai redus nivel din ultima lună, sub pragul de 30.000 de dolari pe unitate, în condiţiile în care autorităţile de reglementare continuă să ceară înăsprirea reglelementărilor pentru criptomonede, transmite Reuters, citată de News.ro.

Cea mai valoroasă criptomonedă din lume a coborât cu până la 5%, la 29.300 de dolari pe unitate, cel mai redus nivel atins din 22 iunie. Ulterior, moneda bitcoin a fost tranzacţionată în declin cu 3,6%, la 29.720 de dolari pe unitate.

Monede mai mici, cum ar fi ether şi XRP, care tind să evolueze în tandem cu bitcoin, au pierdut circa 5%.

Potrivit investitorilor, este probabil ca bitcoin să se îndrepte spre nivelul de 28.600 de dolari pe unitate, atins luna trecută, cel mai redus nivel înregistrat de la începutul lunii ianuarie.

Autorităţi de reglementare a sectorului financiar şi băncile centrale din state occidentale au cerut înăsprirea reglementărilor.

Potrivit unui proiect de lege prezentat marţi de Comisia Europeană, companiile care transferă bitcoin sau alte criptomonede vor trebui să colecteze detalii privind expeditorii şi destinatarii, pentru a ajuta autorităţile că combată banii murdari.

Legea propusă de Comisie va aplica tranzacţiilor cu criptomonede aşa-numita regulă a călătoriei, pentru ca acestea să poată fi urmărite.

Regula, care este una dintre recomandările unei autorităţi de reglementare interguvernamentale, numită Financial Action Task Force (FATF) (Grupul de Lucru pentru Acţiune în Domeniul Financiar) este aplicată deja transferurilor electronice.

”Amendamentele de astăzi vor asigura ca transferurile de active cripto, cum ar fi bitcoin, să poată fi urmărite în totalitate şi vor permite prevenirea şi detectarea posibila lor utilizare pentru spălarea de bani sau terorism financiar”, a anunţat Comisia într-un comunicat.

Luni, secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, a spus autorităţilor de reglementare că guvernul american trebuie să acţioneze rapid pentru a stabili un cadru de reglementări pentru stablecoins, o clasă de criptomonede care se devoltă rapid.

Pierderile consemnate de bitcoin în această lună au atins 15%, în urma declinului de marţi. Bitcoin s-a depreciat la jumătate de la atingerea unui vârf de aproape 65.000 de dolari în aprilie.

sursa foto: Unsplash

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Au cam disparut entuziastii care se laudau cu cat le-a crescut lor portofelul si ce prosti am fost noi ceilalti ca nu ne bagam.

  2. Cei mai multi bani se spala prin dolari nu prin cripto. Reglementarea trebuie facuta pentru a schimba sistemul financiar si a incheia astfel cel mai mare transfer de avutie din istoria omenirii. Sclavii din roma antica or sa fie considerati liberi in comparatie cu sclavii moderni. Spor la vaccinat in continuare, cat sunteti ocupati cu ucigasul feroce baietii va pregatesc o societate ca in hunger games.

  3. Exchange-urile deja iti cer un ID cand iti deschizi un cont la ei. Ce vor ei sa faca de fapt nu prea e posibil. Ei vor sa asocieze fiecare cont de moneda virtuala cu un ID, ori asta e imposibil. Nu e nevoie de ID ca sa deschizi un cont pentru o moneda virtuala. Nu ai nevoie de un ID ca sa trimiti moneda virtuala catre alt cont. Asa ca vise pentru UE.

    • Nu e nevoie de ID pentru a face un cont (dpdv an sistemului bitcoin, de ex). Dar va fi nevoie de un ID pentru a fi legitim. Ceva asemanator cu cumpararea unei cartele doar cu buletinul(cum se practica in alte tari). Cei care ofera portofele electronice vor avea ceva gen licenta, pot fi sanctionati daca nu respecta legea. Nu-mi pare ceva exagerat.

  4. ca intotdeauna cand apare o tehnologie noua politicienii sunt expirati si ori nu inteleg ori nu vor sa inteleaga…din fericire timpul ii va sterge de pe fata pamantului