G4Media.ro

Bivolii, posibila salvare a Deltei Văcărești din inima Bucureștiului. Cum ar putea…

Sursa foto: Captură video

Bivolii, posibila salvare a Deltei Văcărești din inima Bucureștiului. Cum ar putea fi stopată distrugerea ecosistemului

Foştii administratori ai Deltei Văcăreşti din inima Bucureștiului susţin că în lipsa unui sprijin concret din partea autorităţilor, ecosistemul rezervaţiei naturale, lăsat acum de izbelişte, ar putea fi salvat cu ajutorul bivolilor.

Odată cu eliminarea custozilor ariilor protejate, măsură luată de către Guvernul României în urmă cu doi ani, printre cele 530 de parcuri naturale lasate în voia sorţii se număra şi Delta Văcăreşti din Bucureşti. Foştii administratori ai ariei protejate urbane spun ca dacă nu se va interveni în ecosistem cât mai repede, în câţiva ani, parcul natural va dispărea.

Asta pentru că vor seca şi mai multe bălţi decât în prezent, stuful va invada majoritatea ariei protejare, iar în lipsa pazei, cei rău intenţionaţi vor arunca şi mai multe gunoaie şi vor continua să incendieze vegetaţia. Totul cu efecte devastatoare asupra cele 169 de specii de păsări care se găsesc aici, asupra peştilor, reptilelor, dar şi asupra unor animale precum vulpea, iepurele sau vidra. Tema cea mai mare a foştilor custozi este că, odată lasată în paragină, Delta Văcăreşti va deveni ţina rechinilor imobiliari.

Ea ar putea fi salvată prin luarea câtorva măsuri simple, cu un sprijin financiar infim. În prezent, pentru a mai salva ce se mai poate, dar şi pentru a face loc păsărilor şi animalelor, stuful invadator este extras manual cu ajutorul voluntarilor.

„O soluţie este managementul prin intermediul bivolilor. Se îngrădeşte un spaţiu, se aduc câteva exemplare (4-5), nu foarte multe. Bivolul este un animal care stă acolo, mănâncă, crează şi recrează permanent un habitat excelent pentru zona umedă. Pentru păsări, pentru reptile şi pentru amfibieni. Desigur că există şi alte măsuri de management, dar asta ar fi cel mai puţin costisitoare”, a declarat luni Dan Bărbălescu, membru al Asociaţiei „Parcul Natural Văcăreşti”.

„Bivolii acţionează prin scăldare. Se scaldă la marginea bălţilor şi împiedică stuful să se extindă spre luciul de apă”, explică Florin Stoican, preşedintele Asociaţiei „Parcul Natural Văcăreşti”.

Foto: Delta Văcărești, cucerită de stuf (Sursa: G4Media.ro)

Potrivit activiştilor de mediu, pentru refacerea ecosistemelor, bivolii au fost introduşi şi în câteva arii protejate din Marea Britanie sau Ucraina. Ucrainienii au un proiect pilot chiar în Delta Dunării. Aşa menţin zonele umede în echilibru natural.

Luni, Ministrul Mediului Costel Alexe alături de preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate (ANANP) şi de reprezentaţii Parcului Natural Văcăreşti au semnat un protocol de colaborare în vederea dezvoltării Deltei Văcăreşti. Actul are valoare simbolică şi nu prevede măsuri concrete.

„Ne-am asumat că în acest an vom finanţa elaborarea planului de management pentru Parcul Natural Văcăreşti. El va costa câteva sute de mii de euro. Sperăm noi, nu foarte mult. Bani cu care va trebui să identificăm din nou toate aceste specii de păsări şi animale care sunt aici, toate măsurile pe care trebuie să le întreprindem şi noi ca minister şi ei ca asociaţie pentru a asigura conservarea biodiversităţii”, a declarat Costel Alexe, ministrul Mediului Apelor şi Pădurilor.

Parcul Natural Văcăreşti se întinde pe o suprafaţă de 189 de hectare, iar în ultimii 22 de ani în acest areal s-a format un ecosistem acvatic cu întinderi de mlaştini, ochiuri de apă, stufăriş, perdele de trestie şi stuf. În zonă au fost identificate specii din mai multe grupe, respectiv: mamifere, păsări, reptile şi amfibieni, faună piscicolă cu peste 90 de specii. În Europa, singura astfel de zonă umedă urbană este Wetland Centre din Londra, care se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 40 de hectare.

Foto: Captură youtube

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

14 comentarii

  1. Deja se construiește în jurul Deltei Văcărești…

  2. Cum e sa ai incredere in bivoli si ei sa omoare alte specii ?

  3. Poate se face ceva, pana nu apar d-alde Pedro & Co … Dar astia sponsorizeaza la greu pe unii si pe altii, tocmai pentru ca au in colimator locuri de genul asta, aur curat pentru ei. Vezi ILF Militari, Parcul Tineretului, Calea Victoriei mai nou, Esplanada pentru care isi dau la gioale de ani buni, terenurile vis-a-vis de Monetaria statului, si altele din pacate … Noi ne sufocam si pe ei ii doare in paispe ca banii nu pot fi respirati !

  4. Atata ipocrizie cu asa zisa „delta „făcută asa practic din pix și fantezia unora! E o groapă urâtă, cu 3 bălți ici colo, cu animale pripasite aiurea aşa cum se intamplă în orice loc uitat de lume, o Urățenie din București. Dacă e sa sece natural să sece foarte bine, să aplicăm principiul liberal laissez-faire și în natură și apoi să facem ceva util si frumos peste oribilitatea aia. O mână de fantezisti ipocriți tin în paragină o groapă, o gaură în Bucuresti.

    • Orice oras creaza un efect de incalzire locala – urban heat island effect,
      aici explicat simplu: https://en.wikipedia.org/wiki/Urban_heat_island si
      aici articole stiintifice: https://en.wikipedia.org/wiki/Urban_heat_island

      Acest effect este in cea mai mare parte negativ, si aceasta caldura trebuie disipata. Asta se face prin un design inteligent al arhitecturii urbane (incat sa existe culuare de circulatie a aerului, plus spatii verzi cat mai multe – in limite rezonabile – adica exista un optimum care trebuie cautat pentru fiecare oras in parte). Zonele umede sunt esentiale deoarece sunt un disipator natural al caldurii (prin evaporatie) si in plus sunt un regulator termic in sensul ca amortizeaza un pic excesele termice (in ambele directii).

      Deci ce spui tu nu arat decat ca nu cunosti subiectul si ar trebui sa cauti sa intelegi inainte sa vorbesti.

    • @Ioan
      Ce (cred eu ca) vrea sa spuna @LaurN este ca asa-zisa delta din Vacaresti a aparut tocmai pentru ca zona a fost lasata de izbeliste de la proiectul lui ceasca.
      De cand a fost bagata in seama au inceput sa apara problemele.
      Natura isi creeaza un echilibru pe care interventia binevoitoare a omului il poate strica .
      Daca te uiti pe orice maidan parasit pentru o vreme, in gropile sapate pentru fundatii si lasate un an-doi, apare spontan o vegetatie luxurianta si chiar o fauna proprie tocmai datorita neinterventiei omului. … chiar peste gunoaiele oribile aruncate de nu se stie cine, in acele locuri.
      Asa s-a intamplat si in Vitan, la o scara ceva mai mare, dar nu foarte mare.

    • Inapasevedeinvers,
      Ma intreb cum iti imaginezi ca in Bucuresti si zonele din jur se poate vorbi de ne-interventia omului. Nu exista asa ceva: in zone urbane si peri-urbane (si nu numai- exista intotdeauna conflicet de utilizarea a terenului (unii vor sa faca ceva cu terenul, altii vor altceva etc), dar lasarea in abandon nu inseamna ca este lasata „naturii”. Zona este deja influentat de om si va fi influentata de om – este nevoie de decizie si gospodarire deliberata. Ce-ai vazut tu pe maidan etc, este altceva, si in mod clar nu intelegi: terenurile respective sunt invadate de speciile invazive iar biodiversitatea este scazuta – nu exista acolo ecosisteme stabile ci teritorii denaturate pe care, odata abandonate, se instaleaza un process de colonizare si succesiune a vegetatiei dar care nu se desfasoara in conditiile naturale ale zonei (cele care ar exista in absenta prezentei umane) ci in conditiile determinate de prezenta omului: eroziunea si degradarea generala a solurilor, poluare de diverse tipuri (inclusiv cu deseuri solide), seceta climatica si fiziologica, prezenta speciilor de plante, animale si microbi datorate prezentei omului, etc. Deci ce obtii sunt doar niste populatii de plante invazive (si zoocenoze temporare si fara valoare pentru biodiversitatea naturala) care nu servesc binele (welfare) cetatenilor. De exemplu stufful si procesul de colmatare (care in sine este natural) dar dinamica generala nu este. Ma rog, ideea este ca nu oricine intelege dinamica ecosistemelor (si la fel, cea a oraselor in sine) – deci nu putem sa incepem sa ne certam ca analfabetii care fiecare crede ca stie el/ea si ceilalti sunt niste ignoranti. Sigur, toti avem dreptul la opinie, dar opinia este utila si productiva atunci cand este educata, adica bazata pe cunoastere reala (nu impresii).

    • @Ioan
      D-le, eu am crescut acolo.
      La sfarsitul anilor ’50, inceputul anilor ’60 eram copil si nu stiam decat de Mandravela(acuala piata a sudului).
      Pe Calea Vacaresti era numai un rand de case la sosea.Toate de oameni saraci, din chirpici.
      In spate era mlastina. Mergeam acolo sa prindem serpi de apa si broscute testoase.
      Dupa revolutie au aparut tot felul de proprietari de terenuri in zona.
      Acolo nu se poate construi nimic din cauza izvoarelor.
      Este prea costisitor sa drenezi apa de acolo.
      Este o minune a naturii si trebuie sa avem grija de asta.

    • Ioan
      Balta aia este asa cum este pentru ca a fost abandonata.
      Am vazut destule in atatia ani …
      Acum ca fiecare se da proprietar sau protector… rezultatul nu va duce la ce a dus natura lasata de capul ei.
      Un biotop total echilibrat in mijlocul unui oras ca Bucurestiul este o utopie.
      Dar merge ca pretext sa sifoneze unii sau altii niste bani.

    • Taci/mori.numai de ciment să ai parte

  5. Pai sa se anuleze acestei masuri de eliminare a custozilor – cat mai repede dupa urmatoarele alegeri parlamentare.
    Dar nu mecanic – ci dupa o analiza a optiunilor si se se faca o lege optimizata.

    • Are cineva vreo îndoială că nu din senin a fost desființată acțiunea custozilor?

  6. De ce nu boii? In cazul asta, o turma de pesedisti reprezentativi ar putea fi aciuati permanent acolo…