G4Media.ro

Blinken cere Israelului să accepte pauze umanitare „reale şi prelungite” în Gaza

Sursa foto: Facebook / UNRWA

Blinken cere Israelului să accepte pauze umanitare „reale şi prelungite” în Gaza

Secretarul de stat american Antony Blinken a cerut miercuri Israelului să accepte pauze umanitare „reale şi prelungite” în Gaza, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.

„Trebuie să vedem pauze reale şi prelungite în mari părţi din Gaza”, a declarat el presei la sediul NATO din Bruxelles, subliniind în acelaşi timp că Israelul a luat măsuri pentru a aborda situaţia umanitară catastrofală din teritoriul palestinian.

„Provocările sunt enorme din acest punct de vedere, dar am văzut şi soluţii reale”, a adăugat el, referindu-se la armistiţiul umanitar care a însoţit campania de vaccinare împotriva poliomielitei din Gaza. Dar, a adăugat el, ceea ce a determinat succesul campaniei a fost faptul că a avut „pauze prelungite zile întregi, nu doar ore, aşa cum se întâmplă acum acum”.

Este „esenţial” ca măsurile luate să fie „pe deplin implementate, iar ele trebuie să fie durabile pentru a putea să aibă un efect”, a mai spus Blinken.

Israelul a anunţat marţi deschiderea unui nou punct de trecere pentru ajutor umanitar în Fâşia Gaza, chiar înainte de termenul limită stabilit de Statele Unite pentru creşterea acestui sprijin.

Într-o scrisoare datată 13 octombrie, autorităţile americane au adresat o serie de cereri Israelului pentru a permite creşterea ajutorului, lăsându-i la dispoziţie 30 de zile pentru a răspunde.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...