Blinken efectuează un turneu în regiunea Asia-Pacific pentru a consolida parteneriale locale în faţa unei Chine dominatoare, în contextul intensificării crizei cu Ucraina
Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a pornit marţi într-un turneu în regiunea Asia-Pacific pentru a consolida parteneriale locale în faţa unei Chine dominatoare, în contextul în care criza privind Ucraina se intensifică, relatează AFP, citată de Agerpres.
Blinken urmează să petreacă trei zile la Melbourne pentru o reuniune a miniştrilor de externe din cadrul Dialogului de Securitate Cvadrilateral (”Quad”), o alianţă a SUA cu Australia, India şi Japonia, în legătură cu care Washingtonul speră că va deveni o protecţie eficientă împotriva dorinţei de dominaţie regională a Chinei.
Secretarul american de stat se va întâlni acolo cu înalţi oficiali australieni, inclusiv cu premierul Scott Morrison, cu care ar urma să încerce să consolideze alianţa militară trilaterală AUKUS (Australia, Marea Britanie, SUA), anunţată în septembrie pentru a contracara China. Canberra a achiziţionat submarine americane în cadrul acestei alianţe.
După plecarea sa din Australia, prevăzută pentru sâmbătă, Blinken urmează de asemenea să facă o escală în Fiji pentru a discuta cu mai mulţi lideri ai insulelor din Pacific, în persoană sau virtual, mulţi dintre aceştia fiind curtaţi de China.
„Mesajul principal pe care îl va duce secretarul de stat este că parteneriatele noastre îşi respectă promisiunile”, a declarat Daniel Kritenbrink, secretar de stat adjunct pentru Pacific şi Asia de Est.
„Quad este o componentă cheie în materie economică şi de securitate a politicii externe americane în regiunea indo-pacifică (…) pentru a contracara agresiunea şi coerciţia”, a spus el.
Alianţă creată în 2007, Quad a fost relansată în 2017, când Australia s-a implicat cu adevărat în contracararea Beijingului, acuzat în special de intimidare şi de expansionism militar în Marea Chinei de Sud.
Canberra a participat la manevre comune ale acestei alianţe în 2020, an în care au avut loc câteva ciocniri între trupe chineze şi indiene în legătură cu o zonă de frontieră contestată, ceea ce a determinat New Delhi, în general nealiniat, să se apropie de Quad.
Reuniunea de la Melbourne va fi de asemenea consacrată pandemiei de COVID-19 şi încălzirii climatice şi va pregăti ordinea de zi pentru a reuniune a şefilor de stat din Quad prevăzută pentru mijlocul anului.
Vizita lui Blinken survine în contextul în care ameninţarea rusă privind Ucraina continuă. Conform Washingtonului, Rusia a concentrat peste 110.000 de soldaţi la frontiera cu Ucraina pentru a-şi invada vecinul pro-occidental, lucru pe care Moscova îl neagă.
„Nu este vorba de alarmism. Acestea sunt pur şi simplu faptele”, a spus Blinken luni într-o conferinţă de presă.
Sursa foto: Twitter / Secretary Antony Blinken
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii