Blinken: Niciun acord privind dosarul nuclear iranian „nu se profilează la orizont”
Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a reiterat miercuri că niciun acord privind dosarul nuclear iranian „nu se profilează la orizont”, în pofida discuţiilor indirecte cu Teheranul, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Nu există niciun acord care să se profileze la orizont, deşi continuăm să fim disponibili pentru a explora căi diplomatice”, a declarat Blinken, întrebat în legătură cu acest subiect în timpul unei dezbateri organizate de Consiliul pentru Relaţii Externe la New York.
„Vor fi judecaţi după fapte”, a adăugat el, cerând Iranului să decidă „să nu ia măsuri care să crească tensiunile” cu Statele Unite sau în regiune.
Iranul a confirmat pe 12 iunie că va avea discuţii indirecte cu Statele Unite prin Sultanatul Oman, mediatorul tradiţional între cele două ţări care nu au relaţii diplomatice.
Aceste discuţii se concentrează pe un posibil schimb de prizonieri între cele două ţări, însă există speculaţii cu privire la o posibilă înlocuire a acordului nuclear iranian, încheiat în 2015 şi apoi denunţat de Washington în 2018.
Teheranul cere ridicarea sancţiunilor care îi afectează grav economia, precum şi deblocarea fondurilor iraniene din străinătate.
Blinken a afirmat că Statele Unite şi partenerii săi au negociat cu „bună-credinţă” vara trecută pentru o revenire la acordul nuclear, însă Iranul „nu a reuşit sau nu a fost capabil să facă ceea ce era necesar”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank