G4Media.ro

Blinken speră ca succesul contraofensivei ucrainene să-l forţeze pe Putin să negocieze

Sursa: Facebook/ US Embassy Kiev

Blinken speră ca succesul contraofensivei ucrainene să-l forţeze pe Putin să negocieze

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a declarat luni că speră ca un succes al contraofensivei lansate de Ucraina împotriva forţelor ruse să poată constrânge pe preşedintele rus Vladimir Putin să negocieze pacea, relatează agenția AFP, citată de Agerpres.

‘Un succes al acestei contraofensive ar putea să facă două lucruri: să consolideze poziţia Ucrainei la masa negocierilor şi ar putea avea ca efect să-l preseze pe Putin să negocieze, într-un final, sfârşitul acestui război pe care l-a început’, a declarat Blinken într-o conferinţă de presă comună cu omologul său italian Antonio Tajani, aflat într-o vizită la Washington.

‘Astfel, aceasta ar putea să apropie pacea, nu s-o îndepărteze’, a adăugat el.

Secretarul de stat american s-a declarat ‘încrezător’ în succesul forţelor ucrainene, în timp ce Kievul a anunţat – duminică – cucerirea a trei localităţi în regiunea estică Doneţk, primele câştiguri teritoriale obţinute în urma ‘acţiunilor de contraofensivă’, la care se referise cu o zi înainte preşedintele Volodimir Zelenski.

Chiar dacă este ‘încă prea devreme’ pentru a şti cum se va derula operaţiunea, a spus prudent Blinken.

Preşedintele Zelenski a admis sâmbătă că armata sa desfăşoară ‘acţiuni de contraofensivă’, dar nu a dorit să detalieze.

Omologul său rus Vladimir Putin declarase cu o zi înainte că marea contraofensivă ucraineană aşteptată de luni de zile a ‘început’, dar că forţele Kievului ‘nu au reuşit să-şi atingă obiectivele’ după mai multe zile de lupte înverşunate.

Cu toate acestea, potrivit lui Blinken, orice pace va trebuie să fie ‘durabilă, adică o pace care să nu lase Rusia pe loc, să facă o pauză, să se reînarmeze şi să atace din nou peste şase luni, un an sau doi’.

Secretarul de stat american a mai spus că se aşteaptă ca NATO să acorde un ‘sprijin politic şi practic robust’ în cadrul summitului Alianţei Nord-Atlantice de la Vilnius în iulie.

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. putin nu va mai negocia , daca va ajunge sa fie fortat, atunci va fi „fortat” si el spre o alta lume