Blitz, un nou film despre bombardamentul Londrei din al Doilea Război Mondial: ”Interpretare îndoielnică pentru copii, un sentimentalism lacrimogen și multe clișee”

Prezentată în premieră la Festivalul de Film de la Londra, vasta dramă a lui Steve McQueen încearcă să arunce o lumină nouă asupra a ceea ce s-a întâmplat, dar are „multe dintre clișeele unei piese de epocă tradiționale”, arată BBC.

În calitate de regizor al filmului premiat cu Oscar „12 ani de sclavie”, Steve McQueen s-a dovedit a fi un expert în abordarea unor orori istorice bine cunoscute din unghiuri noi și revelatoare, precum și un expert în amestecarea senzațiilor tari cu inovațiile care amintesc de cariera sa anterioară de artist vizual. Este ceea ce încearcă din nou în Blitz, filmul de deschidere al Festivalului de Film de la Londra. 

O dramă amplă despre bombardarea Londrei de către avioanele germane în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, filmul încearcă să ne arate din nou cum trebuie să fi fost să înduri o astfel de încercare – o încercare pe care oamenii o îndură și astăzi – și aproape că reușește. 

Cu siguranță, are destule secvențe unice și inspirate care îl fac să merite văzut. Dar Blitz nu are impactul lui 12 ani de sclavie sau al altor filme ale lui McQueen (Hunger, Shame). O diferență evidentă este că acesta s-a bazat pe relatarea vieții unei singure persoane, în timp ce Blitz pare să se bazeze pe o întreagă bibliotecă de materiale de cercetare – prea multe materiale pentru ca regizorul, care a scris și scenariul, să le reducă la o narațiune captivantă cu un ton consecvent, relatează sursa citată.

Eroul său este George (Elliott Heffernan), un băiețel de nouă ani, care locuiește în clasa muncitoare din estul Londrei cu mama sa, Rita, interpretată de Saoirse Ronan, și bunicul său, interpretat de legenda rock ‘n’ roll Paul Weller. În septembrie 1940, familia lui George decide că nu mai este sigur pentru el să stea cu ei și că trebuie să se alăture numeroșilor evacuați care sunt îmbarcați în trenuri spre țară. Dar George are alte idei, sare din tren și se întoarce la Londra. Dar să călătorească singur prin capitală ar fi destul de riscant pentru un copil de nouă ani în orice moment. Într-un moment în care cad bombe, este mult mai periculos.

Cel mai surprinzător lucru la Blitz este că unele părți ale sale ar fi putut proveni dintr-un film de aventuri pentru copii de modă veche, o poveste veselă care ar fi putut fi difuzată la televizor într-o după-amiază de sărbătoare. Filmul are o interpretare îndoielnică pentru copii, un sentimentalism lacrimogen și multe dintre clișeele unei drame de epocă tradiționale: pub-urile și casele imaculate care arată ca și cum ar fi fost reconstruite într-un muzeu, hainele imaculate și perfect potrivite pe care le poartă atât de mulți oameni. Pe scurt, nu sună adevărat. Nu este nimic în neregulă cu acest tip de divertisment de familie, dar are nevoie de o intrigă convențională care să se potrivească cu capcanele convenționale, iar McQueen nu se poate hotărî asupra uneia, mai arată BBC.

“Ronan, un talent cameleonic uimitor, nu prea are ce să facă decât să se plimbe prin Londra, privind în tăcere diverse tablouri”

Uneori, Blitz este o poveste Dickensiană întunecată, cu Stephen Graham și Kathy Burke în rolul unei perechi grotești de jefuitori. Uneori este o poveste feministă despre femei curajoase care își iau apărarea într-o fabrică de muniție. Iar alteori, când este cel mai tare, este o descriere dură a unei situații în care moartea poate lovi în orice moment. 

Dar filmul seamănă mai mult cu un album sau cu o antologie de amintiri din timpul războiului, decât cu un film complet realizat. Trăgând în mod regulat spectatorul departe de călătoria periculoasă a lui George cu flashback-uri superflue, discursuri politice lustruite și chiar câteva numere muzicale prelungite, filmul are prea multe scene care nu au legătură cu nimic altceva în film și prea multe personaje care sunt schițate și apoi aruncate deoparte. 

Dacă McQueen nu este sigur de povestea pe care vrea să o spună cu adevărat sau de tonul pe care vrea să îl adopte, el este, fără îndoială, sigur de ceea ce vrea să spună, și anume despre diversitatea rasială a Londrei în acea perioadă. Având în vedere cât de mult au fost spălate în alb filmele despre cel de-al Doilea Război Mondial de-a lungul deceniilor, acesta este un punct de vedere care merită făcut. 

Dar, la fel ca în cazul oricărui alt film din Blitz, McQueen nu a găsit cel mai puternic mod de a o face. O cronică a rasismului cu care se confruntă George în călătoriile sale ar fi putut lovi puternic, dar mesajul este repetat, cu din ce în ce mai puțină subtilitate, în numeroase contexte, cu numeroase personaje, până când spectatorul nu se mai simte imersat în situația disperată a unei mame și a unui fiu și începe să se simtă ca și cum s-ar afla într-o sală de lectură, unde i s-ar spune o mulțime de anecdote. Filmul este interesant și informativ, dar toate aceste explozii nu te lasă atât de zguduit pe cât ar trebui, scrie BBC.