Blocuri din București reabilitate termic în plină pandemie de coronavirus. Locatarii reclamă că muncitorii le intră în case să înlocuiască tâmplăria și pot răspândi virusul
Mai multe blocuri de pe strada Segarcea din cartierul Drumul Taberei, Sectorul 6, București, sunt în plin proces de reabilitare termică, deși este pandemie de coronavirus. Locatarii sunt nemulțumiți pentru că muncitorii le intră în case să schimbe tâmplăria și pot răspândi virusul.
Blocuri din Drumul Tabarei reabilitate în plină pandemie de coronavirus/ Sursa foto: G4media.ro
”Mi se pare absurd în plină pandemie să procedeze așa. E un bloc cu oameni în vârstă, cu copii mici, care trebuie să stea în case la izolare, nu să intre muncitorii peste ei în locuințe. Toți suntem suspecți pentru că nu suntem testați”, a declarat Corina Toader, unul dintre locatari.
E de neconceput să facă astfel de lucrari când lumea stă închisă în casă”, a declarat un alt locatar, nemulțumit și de calitatea lucrărilor.
”Trebuia sistată lucrarea că pot să răspândească coronavirusul”, a spus un alt locatar.
Lucrări de reabilitare termică în plină pandemie de coronavirus/ Sursa foto: G4media.ro
Reprezentantul firmei care realizează lucrările, YZA MAR BLOKHIM din Malu Spart, județul Giurgiu, spune că nu a auzit de faptul că oamenii trebuie să stea în case, la izolare. ”Li se cere oamenilor să stea izolați? Noi nu am auzit! Dvs. de ce nu stați izolat?”, le-a spus el reporterilor.
În schimb, reprezentanții Primăriei sectorului 6 au explicat că lucrările de reabilitare termică continuă pentru că firmele s-au angajat să respecte măsurile de protecție împotriva răspândirii coronavirusului. Lucrătorii trebuie să poarte măști de protecție și să folosească dezinfectant. În plus, firmele trebuie să anunțe dacă lucrătorii prezintă simptome ori s-au întors recent din zone de risc.
”Lucrările contractate prin licitații publice, pentru obiectivele de investiții și dezvoltare continuă în Sectorul 6, conform contractelor în vigoare, cu respectarea tuturor prevederilor legale.
Ținând cont de contextul actual, firmele autorizate s-au angajat să continue lucrările de reabilitare termică a imobilelor, cu maximă responsabilitate și cu suplimentarea măsurilor de protecție, atât pentru muncitorii angajați, cât și pentru beneficiarii acestor lucrări. Aceste firme dotează toți lucrătorii în mod corespunzător, cu echipamente, măști de protecție și soluții de dezinfectat și au, de asemenea, obligația de a se asigura că angajații șantierelor deschise pe raza sectorului nu au luat contact, în ultimele 14 zile, cu persoane care s-au întors de curând în România din zonele declarate oficial cu risc de infectare sau care prezintă simptome ale noului coronavirus.
Astfel, luând în considerare toate măsurile de precauție, temperaturile favorabile, dar și nevoia imperativă de modernizare a Sectorului 6, după ani de zile de stagnare, în mandatele primarilor anterior, actuala administrația locală a Sectorului 6 solicită înțelegere și sprijin din partea cetățenilor, pentru a duce la bun sfârșit aceste lucrări”, au precizat reprezentanții Primăriei Sectorului 6 pentru TVR.
Cu toate acestea, nici unul dintre lucrători nu purta măști sau alte echipamente de protecție în momentul în care repoterii au ajuns la fața locului.
Firea a suspendat activitatea pe șantierele companiilor municipale. ”Am sistat activitatea în toate șantierele din București pentru motivul foarte clar că acești lucrători veneau din toate zonele limitrofe ale Capitalei și, la rândul lor, se întâlneau cu români care s-au întors acasă din Italia, din Spania, din ‘zone roșii’ și atunci există un risc foarte mare ca inclusiv acești angajați de pe șantiere să aducă în Capitală coronavirusul. De aceea, am sistat activitatea pe șantiere”, a declarat primarul general Gabriela Firea, încă din 12 martie.
Alex Costache este jurnalist și la Știrile TVR.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii