G4Media.ro

Bloomberg: Economia României eclipsează restul UE după ce a evitat lockdown-ul

sursa foto: Pexels.com

Bloomberg: Economia României eclipsează restul UE după ce a evitat lockdown-ul

Evoluţia economiei româneşti a depăşit-o pe cea a celorlalte ţări ale Uniunii Europene în trimestrul patru din 2020, după ce Guvernul a optat să nu impună tipul de restricţii severe care au închis cea mai mare parte a continentului, se arată într-o analiză realizată marţi de Bloomberg și citată de Agerpres.

Bloomberg se referă la anunțul oficial al Institutului Național de Statistică (INS), potrivit căruia PIB-ul a crescut în trimestrul 4 din 2020 cu 5,3% față de trimestrul precedent.

PIB-ul nu doar că a crescut faţă de precedentele trei luni, ci a urcat faţă de aşteptările analiştilor de peste zece ori, scrie Bloomberg, care adaugă că, având o expansiune de 5,3% a PIB, România a înregistrat în trimestrul patru din 2020 cel mai semnificativ avans în rândul statelor din Uniunea Europeană care au raportat datele până acum.

Trimestrul patru din 2020 a fost bun şi pentru alte părţi din Europa de Est: Ungaria şi Bulgaria au raportat ambele creşteri neaşteptate faţă de precedentele trei luni, arată datele publicate marţi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), în timp ce Lituania pare să fi avut anul trecut cea mai bună performanţă din blocul comunitar.

România a evitat recesiunea în timpul pandemiei de coronavirus (COVID-19), după ce înregistrat un declin al economiei de 12,2% în trimestrul doi din 2020. Chiar dacă se confruntă cu unul dintre cele mai ridicate deficite bugetare din UE, autorităţile au reuşit majorarea investiţiilor publice la cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, ceea ce a sprijinit sectorul construcţiilor, în timp ce industria IT a rămas la un nivel solid.

„Toată lume va trebui să revizuiască în creştere estimările privind PIB-ul în 2021”, a declarat Ciprian Dascălu, economist-șef al BCR.

Economia românească a crescut cu 5,3% în trimestrul IV al anului trecut pe serie ajustată sezonier, comparativ cu trimestrul anterior, iar pe ansamblul anului s-a contractat cu 3,9% potrivit datelor semnal publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS). (Foto: Pexels.com)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

9 comentarii

  1. A evitat carantina e mult spus, unii mai ghinionisti n-au evitat-o, dar e bine ca la Bucuresti alde Arafat nu si-a mai putut face de cap.

    • In plus o scadere de 3,9% a PIB nu e ca si cum n-ar fi.

    • hohoreca și turismul rromanesc (mai scump decat cel din Franța) nu contează, deoarece ei nu plătesc nimic la buget, față de alte industrii

  2. Cu datorie externa 125 milliarde de euroi e chiar ca-i bun!:)))))))))

    • Datoria externa e datoria totala, publica si privata, a unei tari, in moneda straina. Nu are nici o treaba cu datoria publica… Spre exemplu orice credit in euro face parte din datoria externa.

    • @bogdan. este si nu este asa. corect, datoria externa nu are a face cu aia publica. dar nu orice credit in euro e datorie externa. sa punem asa: am fost la jermania, am facut un ban cu puradeii, m-am intors cu euroii (care nu i-am dat pa mertan), si ma fac si eu investitor, adica dau cu camata. ala mi-i aduce peste o luna, cu 30% treaba lui cum altfel sparg. are saracanul ala o datorie externa la mine? e banii mei sa nu-mi zici tu ca mi-i ia aia din Jermania la loc sau imi pune impozit bagabontii lu Catu.

  3. O fi aceeași creștere la fel ca aia a psd_uli din ultimii 7ani din cauza careia au plecat in străinătate milioane de români? Creșterea asta fantomă bazată pe consum și nu pe export(care aduce plusvaloare) e ca și cum ai fi în recesiune, adica zero barat

    • Cresterea sustenabila nu e pe consum, clar, dar e pe prodictie,nu neaparat pe export! Nu conteaza ca produci si schimbi cu un strain sau cu un co national, important e sa produci. Aici nu e vorba neaparat ca am realizat cine stie ce ci e vorba ca in ultimul semestru am crescut mult mai mult decat erau asteptarile! Bineinteles, cresterea a fost si datorita fondurilor moca aruncate in piata pe atorie. Ramane ca gubernul sa faca reformele necesare ca sa permita tarii sa creasca nu pe datorie si consum ci pe economisire, investitii private si productivitate mult mai mare!

  4. Pentru ADani si Ian: vad cum stilciti voit cuvintele, ”gubernul” iar celalalt ”jermania” .Asta denota frustrare si autopretuire desarta. Mai arata ca sunteti si niste jalnici pesedake, care ati vrea voi sa fie luat in batjocura tot ce se intimpla dar fara aportul vostru. Jalnic!