G4Media.ro

Bloomberg: Germania intenționează să repornească termocentralele pe cărbune și petrol dacă Rusia…

Sursa foto: Bundesvorsitzender, Bündnis 90/Die Grünen - stephan-roehl.de

Bloomberg: Germania intenționează să repornească termocentralele pe cărbune și petrol dacă Rusia va opri livrările de gaze

Germania intenţionează să repornească termocentralele pe cărbune şi petrol, în situaţia în care Rusia va opri livrările de gaze către cea mai mare economie europeană, informează Bloomberg, citată de Agerpres.

Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, urmează să prezinte marţi un decret de urgenţă care va permite Guvernului să repornească termocentralele pe cărbune şi petrol care au fost închise, în situaţia în care vor exista probleme în aprovizionarea cu gaze naturale, conform unui proiect legislativ consultat de Bloomberg.

Potrivit surselor, gazele naturale, care anul trecut au fost responsabile pentru 15% din producţia de electricitate a Germaniei, trebuie să fie direcţionate cu prioritate spre industrie şi încălzirea locuinţelor, în situaţia în care vor apărea probleme de aprovizionare, astfel încât va fi nevoie să se recurgă la capacităţile nefolosite alte termocentralelor pe cărbune.

Conform planurilor, termocentrale pe cărbune cu o capacitate de 8,5 Gigawaţi precum şi termocentrale pe petrol cu capacităţi mai mici, care în prezent nu funcţionează, vor fi puse în stand by, ceea ce va permite operatorilor să furnizeze electricitate la cerere.

„Necesitatea unor capacităţi suplimentare de generare pe cărbune apare numai atunci când există un deficit de aprovizionare cu gaze sau dacă există ameninţarea unei crize a gazelor iar consumul de gaze naturale pentru producţia de electricitate trebuie să fie redus”, se precizează în decretul de urgenţă.

Cu toate acestea, menţinerea în rezervă a termocentralelor pe cărbune nu ar urma să deraieze obiectivul general al Germaniei de a înceta să mai utilizeze cărbune pentru producţia de electricitate în 2030.

„Trebuie să finalizăm eliminarea cărbunelui în Germania până în 2030. Acest lucru este mai important ca niciodată în criza actuală. Însă în drumul spre acel obiectiv, pe termen scurt, trebuie să ne consolidăm măsurile preventive şi să menţinem termocentralele pe cărbune în rezervă, o perioadă mai lungă de timp”, se precizează în decretul elaborat de Guvernul de la Berlin.

Acest decret va permite Guvernului să repornească termocentralele pe cărbune fără a avea nevoie de aprobarea Parlamentului, pentru o perioadă de până la şase luni. Termocentralele pe cărbune vor face parte din rezerva naţională până la data de 31 martie 2024.

Sursa foto: Bundesvorsitzender, Bündnis 90/Die Grünen – stephan-roehl.de

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Germania vrea sa POLUEZE cu un guvern ECO??? :-)))

    tare asta, vreau sa vad cum merg termocentralele germane la maxim si cum angajeaza iar sute de mii de mineri dupa ce i-au dat afara si cum chiar si asa germanii vor suferi de frig

  2. Si petrolul de unde il importa?

  3. Pai nu se supara Greta?

  4. Acum un an Polonia era amendată că nu vroia să închidă minele,și termocentralele.Intotdeauna cel puternic definește frumosul,utilul,binele și râul ,minciuna și adevărul!

  5. Deci tranziția verde începe cu negru de fum.

    Orwell combinat cu Kafka.
    ecologia înseamnă poluare, sustenabilitatea înseamnă penurie tot asa cum pacea înseamnă război.
    Singura diferența e ca doar corporațiile își permit sa polueze. Cetățeanul simplu sa plătească în continuare „certificate verzi” pe factura de electricitate

  6. Si toti smekerii cu cazane electrice au voie sa si cumpere un generator Diesel!😁

  7. Și Romania se uită ca proasta pentru că le-a distrus. Trădătorul de Popescu, mâna dreaptă al lui Iohannis în loc să demareze un program de modernizare pentru trecerea pe gaze la termocentrala Mintia, o vinde pe doi bani. Numai fierul din instalațiile de acolo valorează de trei ori suma de licitare. Câștigătorul se știe de acum Comarnescu, omul de casă al PNL.