Bloomberg: Hackeri din gruparea „Cozy Bear”, asociată cu serviciile secrete ruse, au atacat calculatoarele Partidului Republican
Hackeri care fac parte din gruparea „Cozy Bear”, asociată cu serviciile de informații ruse, au atacat informatic, săptămâna trecută, calculatoarele Comitetului Național al Partidului Republican, conform unor surse anonime citate de Bloomberg.
Același grup de hackeri a fost acuzat, de asemenea, că a atacat calculatoarele Partidului Democrat, în anul 2016.
Reprezentanții Partidului Republican au negat însă, în repetate rânduri, că a existat acest atac cibernetic. „Nu există nicio probă că Partidul Republican a fost atacat de hackeri sau că a fost furată vreo informație”, a declarat purtătorul de cuvânt Mike Reed.
După publicarea poveștii, șeful de cabinet Richard Walters a declarat că un colaborator terț, Synnex Corp., a fost atacat de hackeri: „Am blocat imediat întregul acces din conturile Synnex către cloudul nostru”, a declarat acesta.
„Echipa noastră a lucrat cu Microsoft pentru a verifica sistemele și după investigație, nicio informație a Partidului Republican nu a fost accesată. Vom continua să lucrăm cu Microsoft și cu oficiali federali pe această problemă”, a mai declarat acesta.
Săptămâna trecută, un atac ransomware de amploare a blocat datele a sute de companii mici din întreaga lume, inclusiv multe din Statele Unite. Cu toate acestea, compania Kaseya a anunţat că atacul nu reprezintă o ameninţare pentru infrastructura critică a SUA.
Atacul cibernetic este cel mai recent dintr-o serie de intruziuni din partea hackerilor care au făcut o afacere profitabilă din a bloca datele organizaţiilor în schimbul plăţilor în monedă digitală.
sursa foto: Pexels
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii