Bloomberg: România, Bulgaria şi Croaţia, cele mai sărace membre UE, vor să adere la euro
Cele mai sărace trei ţări din Uniunea Europeană au acum adoptarea euro în vizor. Cea mai recentă este România, care a declarat săptămâna trecută că va prezenta strategia până la sfârşitul anului, scrie Bloomberg într-o analiză care mai cuprinde Bulgaria şi Croaţia. Dintre cele trei state, Bulgaria are pregătirile cele mai avansate.
Principalele idei pe scurt:
- Aderarea la euro ar putea ajuta naţiunile balcanice să rămână aproape de nucleul UE, când apar întrebări cu privire la distribuirea viitoare a fondurilor esenţiale pentru dezvoltare. „După Brexit, a fi în afara zonei euro te-ar putea transforma în ceva detaşat de sistem”, a declarat Juraj Kotian, economist la Erste Group Bank AG, din Viena. „Dacă vă uitaţi la bugetul pregătit de UE, veţi vedea că accentul se pune mult mai mult pe zona euro. Comisia Europeană doreşte să aibă această facilitate de convergenţă pentru aderarea la euro, astfel încât ţările trebuie să profite de asta”.
- Planurile celor trei ţări contrastează cu părţile mai bogate ale estului fost comunist al continentului. În timp ce Slovenia, Slovacia şi ţările baltice Estonia, Letonia şi Lituania folosesc tot euro, Polonia, Republica Cehă şi Ungaria nu au niciun plan ferm să le urmeze exemplul.
- Pregătirile Bulgariei sunt cele mai avansate. Naţiunea cea mai săracă din UE, care deţine preşedinţia rotativă a blocului, a raportat deja leva la euro şi doreşte să se alăture mecanismului ratei de schimb – precursorul adoptării – în această vară.
- Croaţia intenţionează să treacă la moneda unică în cinci-şapte ani, în timp ce România – cea mai populată dintre cele trei, cu 20 de milioane de locuitori – nu şi-a dezvăluit încă noua dată-ţintă. România doreşte să atingă până în 2020 ţinta de 70% din produsul intern brut mediu pe cap de locuitor al zonei euro, în creştere cu circa 60%, potrivit ultimului program de convergenţă aprobat joi.
- Un summit despre viitorul UE după Brexit, care va avea loc în primăvara anului viitor, în România, ar putea pune în lumină perspectiva lor. „Există o dorinţă mai mare a membrilor zonei euro de a-şi extinde clubul, având în vedere impulsul populist care agită geopolitica şi pune sub semnul întrebării proiectul european”, a declarat Phoenix Kalen, strateg la Societe Generale SA din Londra. „Politicienii zonei euro pot vedea extinderea ca validare a faptului că proiectul este pe drumul cel bun”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank