Bloomberg: România se teme de Putin, dar și Putin ar trebui să se teamă de România

Într-o material editorial pentru Bloomberg, Robert D. Kaplan face o radiografie a relației Rusia-România-Republica Moldova, în contextul războiului din Ucraina, în urma unei vizite recente la Târgoviște:

„Românii și moldovenii împart o graniță lungă cu Ucraina și pun la îndoială angajamentul Occidentului în cazul în care trupele rusești se îndreaptă spre ei.

În 1984, în timpul celei mai întunecate perioade a regimului stalinist al dictatorului român Nicolae Ceaușescu, am vizitat Târgoviște, la peste o oră la nord-vest de capitala București, pe câmpia Munteniei. Era un oraș infernal, cu străzi pline de noroi, câteva mașini dărăpănate, fără niciun loc decent pentru a mânca și cu gunoaie peste tot. Oamenii arătau și miroseau urât.

În urmă cu două săptămâni, am revizitat Târgoviște pentru prima dată în aproape patru decenii. Acum este un oraș strălucitor și plin de viață, cu drumuri noi cu limitatoare de viteză, flori și garduri vii tunse, supermarketuri și restaurante noi și mașini de ultimă generație peste tot. Oamenii arătau și se îmbrăcau ca oriunde în Occident

Târgoviște este un miracol al apartenenței României la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord și la Uniunea Europeană; prima a oferit un sigiliu de aprobare pentru investiția inițială în 2004, iar cea de-a doua a oferit ajutor și standarde pentru dezvoltare de ani de zile.

Ținuturile nu doar ale României, ci și ale altor state din Europa Centrală și de Est care au aderat la NATO și UE în primul deceniu al secolului XXI arată asemănător. O revoluție a occidentalizării a avut loc dincolo de capitalele fostei Europe comuniste. Ideea promovată de mulți din comunitatea politică de la Washington că extinderea NATO și a UE a fost o greșeală – și că a condus inexorabil la războiul din Ucraina – este subminată de realitatea de pe teren, în care stabilitatea politică și economică a Occidentului se extinde acum până la granița cu Rusia.

Dacă Târgoviște și alte orașe din nordul Poloniei nu s-ar fi dezvoltat în ultimele trei decenii, SUA și aliații săi democratici s-ar fi confruntat cu o divizare economică și culturală a Europei, analogă celei din timpul Războiului Rece, cu o Rusie colosală, sub orice regim, semănând răul.

Nu toate țările au înregistrat câștiguri egale în două decenii. Dar populismul autocratic al premierului Ungariei, Viktor Orban, și dezordinea politică din Bulgaria nu sunt decât o mică mostră a ceea ce s-ar fi putut întâmpla pe o mare parte a continentului european fără NATO și extinderea UE.

Cu toate acestea, România, cu cea mai mare populație și cel mai mare teritoriu din sud-estul Europei, este o națiune îngrijorată. Ea a fost prinsă în capcană din punct de vedere istoric de proximitatea sa față de Rusia, a cărei armată a invadat acum țara vecină. România și Republica Moldova, vorbitoare de limbă română, au o graniță mai lungă cu Ucraina decât Polonia.

Așa-numita Românie Mare, inclusiv Moldova, a fost ocupată parțial de Rusia de 10 ori din 1711 până în prezent. La un seminar al experților români în informații și apărare la București, mai mulți au menționat că am fost în vizită la aniversarea anexării sovietice a Basarabiei – numele istoric al regiunii Moldovei – la 28 iunie 1940.

Situată în punctul în care s-au ciocnit mai multe imperii – rusesc, otoman, habsburgic, nazist-german și așa mai departe -, subjugarea Basarabiei de către Stalin nu a fost neobișnuită având în vedere istoria. Prognoza pentru Ucraina printre cei prezenți la conferința de la București a fost, după cum vă puteți imagina, sumbră.

Experții români cred că președintele rus Vladimir Putin va continua să avanseze cu greu în estul Ucrainei și, în cele din urmă, va anexa regiunea Donbas la Rusia propriu-zisă, declarând că orice activitate militară ucraineană ulterioară în această zonă va constitui un atac asupra Rusiei însăși. Ei se așteaptă ca Putin să construiască încet un pod terestru spre Crimeea și mai departe, ajungând în cele din urmă în Moldova și în regiunea autonomă Transnistria.

Deși Putin, cu trupele sale care avansează încet în Donbas, nu are momentan capacitatea de a invada Moldova, el nu trebuie să o facă. Moldova, o fostă republică sovietică, este un stat slab instituționalizat de numai 2,6 milioane de locuitori, cu o rată a inflației de 29% în luna mai, care este perene pentru destabilizare.

Cât despre aliații europeni care vin în ajutor, românii nu au deloc încredere în Franța și Germania. Președintele francez Emmanuel Macron, se crede, va sacrifica orice principiu de dragul de a face din Franța un intermediar între Rusia și Ucraina.

Cât despre germani, aceștia au construit deja două gazoducte Nord Stream pentru gazul rusesc. „Și ceea ce se construiește, în cele din urmă se folosește”, mi-a spus un analist local. A fost un refren pe care l-am auzit și la alții: Când va veni iarna, iar Germania și alte părți ale Europei vor suferi de lipsă de încălzire, atunci se va eroda hotărârea europeană împotriva Rusiei.

În ciuda dezvoltării economice din ultimele trei decenii, Occidentul trebuie să se dovedească încă aici. La sfârșitul anilor 1940 și 1950, românii au așteptat în zadar un efort de eliberare din partea democrațiilor occidentale pentru a răsturna regimul comunist nemilos al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Îmi amintesc ce mi-a spus regretatul Silviu Brucan, marele bătrân al comunismului românesc, în 1998, când l-am întrebat de ce a devenit stalinist în tinerețe: „De ce?”, a întrebat retoric. „Pentru că Occidentul nu a pierdut Europa de Est la Ialta, în 1945, ci a pierdut-o în 1938, la München. Nu erați nicăieri. Așa că, după München, singura alegere pentru români era între Hitler și Stalin”.

Extinderea NATO și a UE în 2004 și 2007 a avut loc în timp ce Rusia lui Putin era încă relativ slabă. Astfel, în ochii românilor, abia acum vine adevăratul test pentru Occident. Oamenii sunt îngroziți de faptul că tăria de caracter a Europei va slăbi. Doar președintele american Joe Biden și premierul britanic Boris Johnson (pe cale să părăsească funcția) sunt de încredere la București.

Am venit la Târgoviște pentru a vizita locul în care Ceaușescu și soția sa, Elena, au fost judecați și executați în ziua de Crăciun din 1989 – un eveniment care are legătură directă cu ceea ce se întâmplă în Ucraina.

Din cauza unui truc al unghiului de filmare, impresia din clipurile video granulate ale evenimentului este aceea a unei săli de dimensiuni considerabile. Dar procesul demonstrativ grăbit al ceaușeștilor s-a desfășurat într-o cameră minusculă din vechea școală Calvary, aflată în apropierea căii ferate.

După ce au băut din plin din paharul puterii, după ce s-au întâlnit cu președinți și prim-miniștri, după ce au călătorit într-o trăsură cu regina Elisabeta și au fost obiecte de adulație la mitinguri puternic puse în scenă, cei doi s-au trezit înghesuiți într-un colț al încăperii înghesuite în fața unei mese de placaj și așezați pe două scaune în stil grădiniță, cu juriul la câțiva metri distanță. Cu doar două zile mai devreme, ei dețineau în esență un palat literalmente comparabil ca mărime cu Pentagonul.

Din sala de judecată au fost conduși pe un hol scurt într-o curte, unde au fost sumar legați la ochi și împușcați. Tot ce s-a întâmplat bun în România își are originea în acel moment. În toate vizitele pe care le-am făcut în România de-a lungul deceniilor, nu am detectat niciodată vreo remușcare pentru modul în care cei doi soți au ajuns la sfârșitul lor.

Politica externă a lui Ceaușescu a fost superficial independentă față de Uniunea Sovietică, dar românii, spre deosebire de mulți din Occident, nu s-au lăsat niciodată păcăliți. Oamenii știau că, dacă Uniunea Sovietică nu ar fi fost atât de apropiată geografic, România ar fi fost scutită de coșmarul comunist de aproape o jumătate de secol.

Cu toate vicisitudinile guvernelor democratice slabe și corupte de după 1989, viața aici este mai bună și mai sigură decât oricând în istoria lor. Acesta este un stat de drept dedicat drepturilor individului, nu unei voințe și unui destin colectiv mitic, precum România lui Ceaușescu și Rusia lui Putin.

Regimul autoritarist al lui Putin nu este la scara celui al lui Ceaușescu, care a prezentat lagăre de muncă ale sclavilor autentici, raționalizarea alimentelor și distrugerea unei vaste zone istorice a capitalei – dinamitată până la uitare pentru a face loc unui Oraș al Morților stalinist care adăpostește birouri guvernamentale sumbre.

Dar, la fel ca Ceaușescu, Putin, prin invadarea Ucrainei, a pornit într-o călătorie extremă și riscantă al cărei final nu poate fi intuit. Există încă o lecție pentru Putin în căderea lui Ceaușescu.”