G4Media.ro

Bloomberg: SUA iau în calcul sancțiuni asupra Băncii Centrale a Rusiei /…

Sursă foto: Pexels

Bloomberg: SUA iau în calcul sancțiuni asupra Băncii Centrale a Rusiei / Analiști: Mișcarea ar fi devastatoare pentru Rusia. Am vedea prăbușirea rublei

SUA iau în calcul sancțiuni asupra Băncii Centrale a Rusiei, potrivit unor surse familiarizate cu subiectul, o mișcare care ar viza o mare parte din rezervele de 643 de miliarde de dolari pe care președintele rus Vladimir Putin le adunase înainte de invadarea Ucrainei, transmite Bloomberg.

O decizie finală nu a fost luată, dar administrația Biden ia în considerare de urgență toate opțiunile în încercarea de a-l descuraja pe Putin să avanseze în Ucraina, au precizat sursele citate, care au vorbit sub condiția anonimatului. SUA își propun să facă fiecare mișcare împreună cu aliații din Europa pentru a obține un impact maxim.

Nu este clar cât de avansate sunt aceste discuții. Problema țintirii potențialului băncii centrale ruse a apărut însă într-o conversație de la sfârșitul lunii ianuarie, potrivit unei persoane familiarizate cu subiectul.

O purtătoare de cuvânt a Consiliului Național de Securitate a Casei Albe a refuzat să comenteze.

În timp ce Rusia a redus în mod constant dependența de valută străină, Banca Centrală deținea în continuare 16,4% din deținerile sale în dolari la sfârșitul lunii iunie 2021, potrivit ultimelor date oficiale, în scădere față de 22,2% cu un an mai devreme.

Decizia ar fi fără precedent pentru o economie de dimensiunea Rusiei. Pierderea accesului la fonduri în străinătate ar putea lega de mâni Banca Centrală în timp ce încearcă să susțină rubla pe piața valutară prin vânzarea de valută.

Intervențiile directe, anunțate la începutul acestei săptămâni, după ce Putin a ordonat armatei sale să atace Ucraina, marchează prima dată când aceasta este introdusă pe piață din 2014.

Mișcarea ar fi „devastatoare” pentru Rusia, potrivit lui Tim Ash, strateg la Bluebay Asset Management din Londra. „Am vedea prăbușirea rublei.”

Rusia și-a păstrat, de asemenea, 22% din tezaurul său în aur, cea mai mare parte din care este deținută pe plan intern și ar fi ferită de sancțiunile occidentale, în timp ce aproximativ 13% din deținerile băncii centrale erau în yuani.

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

18 comentarii

  1. Scurs tot sângele din băncile și companiile rusești din lumea liberă!

    • Trebuie sa preluam tot ce detin rusii in Roamnai inclusiv benzinariile, Alro Slatina, tot.

    • Realizezi ce inseamna asta?…în Ucraina e razboi convențional, au pariat pe faptul că generalii ucraineni îl dau jos pe clovn,..au luat teapa, dar blochează rezervele valutare și atunci bombele vor lovi și în altă parte…ii batem frumos pe umăr pe ucraineni, dar când vor lovi ținte Nato parca nu e ok…la cât de nebun e Putin, e posibil

    • @Bobita, ne p..am pe tine si pe Putin, ratatul ala nu are curaj s atace nici-o tara NATO deja a peirdut razboliu, China le-a intors spatele la fel si Turcia a mai ramas cu Bomberman si cu mai cine?

    • @Bobitza

      Marș, mă, idi0t util al lui putin.
      Sau hAURist.
      Totuna.

  2. S-o facă, ce mai așteaptă?

  3. Si oamenii din Iran sau Coreea cea Buna mor de foame, in propaganda de la Langley. Dar cand te uiti la intrarea in supermarketul german sau in lanul de sparanghel, toti sarantocii sunt ieuropeni!

  4. La ficat direct. O sa-l vedem pe Putin dispus sa negocieze. Neah, Ucraina libera si la NATO si UE. Adios

  5. Rubla s-a stabilizat în jurul a 85 rub/$.
    Banca Centrală a rusiei bagă bani grămadă pentru asta, zilele astea.
    Când nu va mai avea $ în rezervă (peste cca. 3 luni), sare rubla de 300.

  6. Repede!
    Ce mai asteptati!

  7. Nu te mai plătesc pe tine?

  8. Luati urgent cele mai drastice măsuri economice împotriva Rusiei si tuturor celor care sprijină aceste acțiuni. Nu le mai dati pe rând si cu mila pentru ca rachetele nu așteaptă. SUA, UE si restul nu prea dau dovada de unitate si decizi unanime. Bosorogul sclerozat poate fi linsat doar de cei pe care i-a făcut el miliardari dar doar atunci când le va ajunge cuțitul la os.

  9. Exact! Nu faceți DOAR ceea la ce se așteaptă asasinul, ci mai ales ceva la ce NU se așteaptă!
    Si faceți fără transpirații in presă, direct!

  10. Ai să mănânci paiele de pe casă, troll mic ce ești.
    Cu rublele pe care (încă) le primești ai să te ștergi la coor.

  11. Oare de ce asa tarziu ? O asemenea decizie va afecta dramatic finanțarea războiului piticului crăcănat.