BNR avertizează că prețul alimentelor va crește rapid, inflaţia va ajunge până la 8,6% în iunie
Rata anuală a inflaţiei va creşte probabil gradual în următoarele luni, arată Banca Naţională a României, care estimează un vârf de 8,6% în iunie 2022, urmat de o descreştere până la 5,9% în decembrie 2022 şi apoi la 3,3% în septembrie 2023, arată minuta şedinţei de politică monetară a Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României din 10 ianuarie 2022, citată de News.ro.
Consiliul de administraţie al BNR a decis majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2% pe an începând din 11 ianuarie.
De ce va crește inflația? În viziunea BNR, principalele cauze sunt creșterile de preţuri ale energiei electrice şi gazelor naturale, dar și la alimente.
Alte scumpiri care vor alimenta inflația sunt la țigări şi mărfuri nealimentare, inclusiv a celor importate, sub impactul majorării costurilor şi al blocajelor în lanţuri de producţie şi aprovizionare, potrivit BNR.
Criza energetică şi blocajele în lanţurile de producţie şi aprovizionare reprezintă surse importante de incertitudini şi riscuri în actualul context, arată BNR.
În acelaşi timp, membrii Consiliului au continuat să exprime preocupări legate de perspectiva absorbţiei fondurilor europene, mai ales a celor aferente programului Next Generation EU, care este condiţionată de îndeplinirea unor ţinte şi jaloane stricte în implementarea proiectelor aprobate, implicit de ameliorarea capacităţii instituţionale în domeniu. S-a subliniat în dese rânduri că atragerea acestor fonduri este esenţială pentru realizarea reformelor structurale de care are nevoie economia românească şi pentru contrabalansarea, cel puţin parţială, a impactului consolidării bugetare graduale. (sursa foto: Hai Nguyen Tien/ Pixabay )
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
23 comentarii