
BNR – Inflaţie de 13,9% în decembrie. Efectele inflaţioniste puternice ale cotaţiilor produselor energetice se vor evidenţia pregnant odată cu sistarea schemelor de plafonare a preţurilor
BNR apreciază că rata anuală a inflaţiei este aşteptată să cunoască fluctuaţii minore în trimestrul III, iar apoi să intre pe o traiectorie descrescătoare, graduală timp de trei trimestre, însă relativ alertă ulterior, implicând plasarea acesteia la 13,9% în decembrie 2022 – considerabil deasupra intervalului ţintei şi peste valoarea de 12,5% din prognoza precedentă, relatează news.ro
Conducerea BNR arată că efectele inflaţioniste puternice ale cotaţiilor produselor energetice se vor evidenţia pregnant odată cu sistarea schemelor de plafonare a preţurilor în luna aprilie 2023, când acestea vor provoca o inversare temporară a descreşterii ratei anuale a inflaţiei, care se va relua însă ulterior şi se va accentua la mijlocul anului viitor, iar apoi în aprilie 2024. Estimările apar în minuta şedinţei de politică monetară a Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României din 5 august 2022. Consiliul de administraţie al BNR a decis atunci majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 5,50%, de la 4,75%, precum şi creşterea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 6,50%, de la 5,75% şi majorarea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 4,50%, de la 3,75%; trei membri ai Consiliului au votat majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 5,75%.
”În ceea ce priveşte evoluţiile macroeconomice viitoare, membrii Consiliului au arătat că cele mai recente evaluări relevă perspectiva plafonării ratei anuale a inflaţiei în trimestrul III 2022 şi a descreşterii ei treptate ulterior, dar pe o traiectorie revizuită moderat în sens ascendent. Astfel, rata anuală a inflaţiei este aşteptată să cunoască fluctuaţii minore în trimestrul III, iar apoi să intre pe o traiectorie descrescătoare, graduală timp de trei trimestre, însă relativ alertă ulterior, implicând plasarea acesteia la 13,9% în decembrie 2022 – considerabil deasupra intervalului ţintei şi peste valoarea de 12,5% din prognoza precedentă –, dar coborârea ei la finele orizontului prognozei la 2,3%, uşor sub punctul central al ţintei. S-a observat că perspectiva plafonării ratei anuale a inflaţiei şi a inversării ulterioare a traiectoriei acesteia are ca resorturi majore atenuarea efectelor directe şi indirecte ale şocurilor globale pe partea ofertei – inclusiv în contextul aplicării schemelor de plafonare a preţurilor la energie până în martie 2023 –, precum şi manifestarea efectelor de bază dezinflaţioniste asociate creşterilor ample consemnate din a doua parte a anului 2021 de preţurile energiei, combustibililor şi alimentelor procesate, alături de influenţele venite din probabila ajustare descendentă a cotaţiilor unor mărfuri, pe fondul detensionării pieţelor en-gros”, arată BNR.
Traiectoria previzionată a ratei anuale a inflaţiei este însă revizuită moderat în sens ascendent, în principal ca urmare a dinamicilor relativ mai ridicate anticipate a fi consemnate de preţurile combustibililor, energiei şi alimentelor procesate, sub impactul majorării peste aşteptări a cotaţiilor internaţionale în perioada recentă, au remarcat membrii Consiliului.
În acelaşi timp, s-a sesizat că efectele inflaţioniste puternice ale cotaţiilor produselor energetice se vor evidenţia pregnant odată cu sistarea schemelor de plafonare a preţurilor în luna aprilie 2023, când acestea vor provoca o inversare temporară a descreşterii ratei anuale a inflaţiei, care se va relua însă ulterior şi se va accentua la mijlocul anului viitor, iar apoi în aprilie 2024, relatează news.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii