Bob Dole, fost senator Republican de frunte, candidat la președinția SUA, erou de război, conservator principial – a decedat la 98 de ani
S-a stins din viață politicianul american Bob Dole, la vârsta de 98 de ani. Candidat la președinția SUA în 1980, 1988 și 1996, senator timp de 27 de ani, lider atât al majorității, cât și al minorității Republicane din Senat, sprijinitor al președintelui demisionar Richard Nixon până în ultima clipă, rănit grav în al doilea război mondial, Bob Dole a fost un gigant al politicii americane, chiar dacă nu a reușit să câștige un mandat de președinte.
Cea mai cunoscută candidatură a fost cea din campania prezidențială din 1996, când, la vârsta de 73 de ani a devenit cel mai în vârstă candidat pentru primul mandat prezidențial. Atunci a pierdut net în fața președintelui Democrat Bill Clinton, dar ulterior a avut o relația caldă și apropiată cu acesta, între altele co-prezidând un fond de burse pentru urmașii celor uciși în atentatele teroriste din 2001 de la New York și Washington.
În 1980 candidatura sa la președinție nu a avansat prea mult, dar în 1988 a fost unul dintre principalii contra-candidați la învestitura Republicană împotriva vice-președintelui de atunci, George H.W. Bush, ulterior ales președinte, și la o dezbatere televizată i-a cerut să înceteze “să mintă despre activitatea mea”. El a mai fost și co-listier al președintelui George Ford pentru funcție de vice-președinte în alegerile din 1976, câștigate de Democratul Jimmy Carter.
În anii timpurii ai carierei sale a fost un sprijinitor fervent al președintelui Richard Nixon, refuzând să-l abandoneze chiar și când acesta a demisionat în 1974 pentru a evita o iminentă punere sub acuzare și demitere după afacerea Watergate. El l-a considerat pe Nixon ca un mentor politic, pronunțând elogiul funebru la moartea acestuia în 1994.
Deși a fost toată viața sa un conservator pe alocuri dur, el a colaborat întotdeauna, fie ca lider al majorității, fie al minorității cu adversarii săi Democrați din Senat atunci când erau în joc legi importante. “Din principiu, el și cu mine ar fi trebuit să avem o relație proastă”, a declarat fostul senator Tom Daschle, la un moment dar lider al minorității Democrate din Senat. “Faptul că nu a nu a fost așa s-a datorat lui Bob Dole — civilității sale, pragmatismului său, spiritului său ascuțit, umorului și dragostei sale pentru această țară și pentru acest Senat al Statelor Unite. Simțul său de corectitudine și decența reprezintă un standard pe care toată lumea din viața publică ar trebui să-l urmeze”.
Dole s-a născut pe 22 iulie 1923, în orășelul Russell, Kansas, și a crescut în anii Marii Depresiuni. La vârsta de 19 ani, în timp ce studia la Universitatea din Kansas studia medicina Dole s-a înrolat în armată în 1942, după intrarea Americii în al Doilea Război Mondial. Trimis să lupte în Italia în 1945, Dole a fost grav rănit în timp ce încerca să transporte un coleg rănit. Dole a petrecut 39 de luni în scu intermitență spitalelor, recuperându-se de la rănile aproape fatale, care i-au lăsat brațul drept dezactivat permanent și brațul stâng minim funcțional.
A fost decorat pentru serviciul său și în ianuarie 2018, Dole a devenit al optulea senator american care a primit Medalia de Aur a Congresului, cea mai înaltă onoare civilă acordată de Congres. Dole a fost singurul fost candidat Republican la președinție care a susținut candidatura lui Donald Trump la alegerile din 2016, iar Trump i-a recunoscut serviciile aduse țării sale la ceremonia de medalie.
Dole a fost unul dintre Republicanii de frunte care a spus clar după alegerile din 2020 că Biden a câștigat. Într-un interviu din iulie 2021 pentru USA Today, Dole a spus că, deși este încă „un Trumpist”, a fost “trumped”, un joc de cuvinte prin care, cu umorul care nu l-a părăsit niciodată, își recunoștea înfrângerea politică.
Voi încheia acest articol cu o notă personală: l-am întâlnit pe senatorul Dole în august 1990 la o recepție la ambasada Statelor Unite din București, când se afla într-o vizită cu un grup de senatori Republicani, el fiind lider al minorității Republicane din Senat la acea vreme. Am avut o scurtă conversație cu el, în timpul căreia i-am mulțumit pentru sprijinul acordat ziarului România liberă, al cărui jurnalist eram la acea vreme, în achiziționarea unei tipografii din Occident pentru a-și putea desfășura liber activitatea, în condițiile presiunilor regimului FSN la putere pe atunci.
Senatorul Dole m-a ascultat și apoi m-a întrebat despre situația politică din România. I-am răspuns pe scurt, simțind că era realmente interesat de ceea ce spuneam. Mi-a mulțumit, iar eu am rămas cu impresia unui om de o curtoazie deosebită, pe lângă intelectul de care știam din presă. Prin moartea lui dispare unul dintre ultimii reprezentanți ai unei generații de politicieni de o statură morală și intelectuală care nu se mai întâlnește în ziua azi.
sursa foto: House.gov
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank