Bode a anunţat că, în urma protestelor AUR de sâmbătă, au fost date 42 de amenzi de peste 48.000 de lei. Opt persoane au fost duse la secţie după ce au aruncat cu obiecte în jandarmi
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat, luni, că la protestele din 19 judeţe şi din Bucureşti au participat 18.000 de persoane.
„Sâmbătă, au avut loc proteste în 19 judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti. Noi am înregistrat ca participând la aceste proteste aproximativ 18.000 de persoane, din care 3.000 la nivelul celor 19 judeţe şi 15.000 în Bucureşti. Forţele de ordine au acţionat cu responsabilitate, cu profesionalism, chiar dacă la un moment dat am văzut că a stârnit multe discuţii în spaţiul public afirmaţia purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei care le mulţumea protestatarilor pentru faptul că au protestat în siguranţă. Eu nu pot să mulţumesc unor oameni care nu respectă legea, însă, în acelaşi timp, am văzut în Bucureşti 15.000 de oameni, care au ales să protesteze paşnic, în condiţiile în care aveam informaţii că în interiorul acestor 15.000 de protestatari se află grupări care îndemnau la acte de violenţă. Cel puţin din acest punct de vedere, este de apreciat faptul că protestatarii nu au recurs la acte de violenţă”, a susţinut ministrul de Interne.
El a menţionat că opt persoane au fost duse la secţie deoarece au aruncat cu diverse obiecte în jandarmi.
„Cu toate că forţele de ordine au fost provocate, au fost stropite cu apă, au fost lovite cu diverse obiecte, au reacţionat în mod responsabil, profesionist şi, la momentul potrivit, pe cei care s-au făcut vinovaţi de astfel de fapte, i-au extras, i-au condus la secţie şi i-au sancţionat corespunzător. Vorbim despre opt astfel de persoane doar în Bucureşti. Am aplicat până la acest moment 42 de sancţiuni contravenţionale legat strict de proteste. Vor fi într-un număr mult mai mare pentru că noi evaluăm imaginile şi, în funcţie de cum identificăm persoanele care încalcă legea, îi vom sancţiona. Cei opt au fost conduşi la secţie pentru că au aruncat cu diverse obiecte spre forţele de ordine, doi au fost identificaţi ca fiind vinovaţi şi au fost sancţionaţi contravenţional. Vom mai avea şi alte sancţiuni aplicate, atât participanţilor, cât şi organizatorilor pentru că dincolo de multe alte lucruri organizatorul îşi asumă tot ceea ce se întâmplă. Amenzile sunt până la acest moment în cuantum de 48.400 de lei”, a afirmat Lucian Bode.
Două proteste au avut loc, sâmbătă, în Bucureşti, faţă de restricţiile impuse de autorităţi şi faţă de introducerea certificatului verde. În Piaţa Victoriei s-au strâns câteva mii de persoane care aveau steaguri tricolore şi reclamau dictatura medicală, cerând libertate. Protestatarii au intonat Imnul. În piaţă erau mame cu copii în braţe, fără a fi păstrată distanţa şi fără ca cineva să poarte mască de protecţie. În Piaţa Universităţii protestul a fost organizat de AUR. Protestatarii cereau demisia Guvernului şi au pornit în marş către Piaţa Victoriei pentru a uni cele două proteste.
Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii