Boeing a amânat lansarea capsulei CST-100 Starliner către Staţia Spaţială Internaţională, din cauza unei defecţiuni
Boeing a amânat marţi lansarea capsulei CST-100 Starliner de la baza din Cape Canaveral din Florida, către Staţia Spaţială Internaţională, din cauza unei defecţiuni. Lansarea ar fi fost un zbor test crucial, după eşecul aproape catastrofal al debutului acesteia din 2019, transmite Reuters, citată de News.ro.
În timpul pregătirilor de dinaintea lansării, inginerii Boeing au depistat ”indicii privind o poziţie neaşteptată a valvelor din sistemul de propulsie. Problema a fost depistată în timpul verificărilor efectuate după furtunile cu fulgere din regiune”, a anunţat compania într-un comunicat.
„Suntem dezamăgiţi de rezultatul de astăzi şi de nevoia de a reprograma lansarea Starliner. Zborul spaţial uman este un efort complex, precis şi care nu iartă, iar echipele Boeing şi NASA vor aloca timpul necesar pentru a asigura siguranţa şi integritatea navei spaţiale şi atingerea obiectivelor misiunii noastre”, a declarat John Vollmer, managerul programului.
Capsula Starliner încărcată cu provizii urma să fi lansată cu o rachetă Atlas V a United Launch Alliance, un parteneriat al Boeing şi Lockheed Martin, ora la 13:20. EDT (17:20 GMT), de la Complexul de Lansare Spaţială-41 de la baza Cape Canaveral.
Lansarea fusese planificată pentru vinerea trecută, dar amânată de NASA după ce staţia spaţială a scăpat de sub control, pentru scurt timp, cu şapte membri ai echipajului la bord, un accident provocat o defecţiune software la un nou modul de cercetare rusesc, Nauka.
Misiunea fără echipaj de marţi preceda un zbor cu echipaj aşteptat cu interes, care ar putea fi efectuat înainte de sfârşitul anului. Ar fi trebuit să fie un proces cheie pentru gigantul aerospaţial american, după crizele prin care a trecut în ultima perioadă, respectiv pandemia de coronavirus şi cele două accidente mortale ale unor avioane 737 MAX.
sursa foto: Facebook\ NASA’s Kennedy Space Center
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii