G4Media.ro

Boeing livrează cele mai puţine avioane din 2020 şi avertizează că repornirea…

Sursa foto: boeing.com

Boeing livrează cele mai puţine avioane din 2020 şi avertizează că repornirea fabricilor după grevă va dura săptămâni

După o grevă de peste şapte săptămâni, cei peste 32.000 de muncitori de la Boeing au revenit în fabrici marţi, în urma aprobării unui nou contract, dar compania a avertizat că repornirea fabricilor va dura săptămâni, transmite CNBC, preluată de News.ro.

Acordul privind noul contract de muncă include o creştere salarială de 38% pe parcursul a patru ani, alături de alte îmbunătăţiri. Muncitorii au început greva pe 13 septembrie, respingând o ofertă iniţială care oferea o majorare de 25%.

Producţia Boeing a suferit în această perioadă, compania livrând doar 14 avioane în luna octombrie, cel mai mic număr de la finalul anului 2020. Dintre acestea, nouă au fost modele 737 Max, a căror livrare a fost gestionată de muncitori care nu au fost afectaţi de grevă.

Boeing este acum într-o cursă contra cronometru pentru a recupera decalajul faţă de competitorul european Airbus, care a livrat 559 de avioane în acest an, faţă de cele 305 ale Boeing.

CEO-ul Kelly Ortberg a subliniat importanţa reluării producţiei cu atenţie, având în vedere complexitatea procesului.

Compania îşi reia producţia în statele Washington şi Oregon pentru modelele 737 Max, 767 şi 777, alături de versiunile militare ale aeronavelor. În paralel, Boeing continuă să înregistreze comenzi importante, în octombrie vânzând 63 de avioane, inclusiv 40 de modele 737 Max 8 pentru Avia Solutions Group.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...