Bogdan Aurescu a condamnat din nou agresiunea ”ilegală, brutală și neprovocată” a Rusiei asupra Ucrainei
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a reiterat condamnarea, de către România, a agresiunii ilegale, brutale, neprovocate şi nejustificate a Rusiei împotriva Ucrainei, în cadrul intervenţiei la reuniunea informală a Consiliului de Securitate al ONU (CS ONU), pe tema răspunderii pentru atrocităţile comise în Ucraina, iniţiată de Albania, Franţa şi Ucraina, în sistem hibrid.
Potrivit unui comunicat MAE transmis AGERPRES, în acest context, ministrul român „a reiterat condamnarea, de către România, a agresiunii ilegale, brutale, neprovocate şi nejustificate a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei”. A atras atenţia asupra deteriorării grave a situaţiei umanitare şi a distrugerilor din Ucraina, constatată şi personal, cu ocazia vizitei sale din ziua precedentă inclusiv în localităţile Irpin şi Borodianka, în delegaţia condusă de prim-ministrul României Nicolae Ciucă, şi a făcut apel la încetarea abuzurilor comise de forţelor armate ale Federaţiei Ruse împotriva civililor, acestea constituind grave încălcări ale dreptului internaţional umanitar.
Şeful diplomaţiei române a exprimat, totodată, încrederea că nicio persoană implicată în comiterea atrocităţilor în contextul conflictului armat din Ucraina nu va rămâne nepedepsită.
Oficialul român s-a referit la iniţiativele din domeniul justiţiei penale internaţionale promovate sau susţinute de România în legătură cu conflictul din Ucraina, precum sesizarea, împreună cu celelalte statele membre UE şi alte state care împărtăşesc aceleaşi valori şi obiective, a Procurorului Curţii Penale Internaţionale cu privire la anchetarea crimelor de genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii comise pe teritoriul Ucrainei, plata unei contribuţii financiare voluntare, în valoare de 100.000 de euro, din bugetul MAE, la Fondul Fiduciar al Curţii Penale Internaţionale (CPI) destinat sprijinirii activităţii Biroului Procurorului pentru anul 2022, alăturarea la Grupul de Prieteni ai Responsabilităţii ca urmare a agresiunii împotriva Ucrainei.
De asemenea, Aurescu a exprimat intenţia României de a continua promovarea iniţiativei lansate în 2021 pentru stimularea acceptării cât mai extinse a jurisdicţiei Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ) şi a încurajat cât mai multe state să se alăture acestui demers.
Reuniunea informală a CS ONU şi-a propus dezbaterea modalităţilor de susţinere şi coordonare a diverselor eforturi de colectare de probe privind cele mai grave infracţiuni comise recent în Ucraina, în vederea tragerii la răspundere a persoanelor responsabile. În deschiderea reuniunii au susţinut intervenţii: Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Michelle Bachelet, Procurorul Curţii Penale Internaţionale, Karim Khan, preşedintele Comisiei internaţionale de anchetă privind Ucraina a Consiliului Drepturilor Omului, Erik Mose, Procurorul General al Ucrainei, Iryna Venediktova şi reprezentanţi ai societăţii civile (Ida Sawyer, director Human Rights Watch şi Amal Clooney, Fundaţia Clooney pentru Justiţie).
sursa: Agerpres.ro, Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii