G4Media.ro

Bogdan Aurescu despre intrarea României în spațiul Schengen: ”Nu cred că este…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Bogdan Aurescu despre intrarea României în spațiul Schengen: ”Nu cred că este util să lăsăm Bulgaria separat” / ”8 decembrie a fost o bătălie, nu a fost războiul. Războiul noi îl vom câștiga” / ”N-aveam dreptul de vot să blocăm Croația”

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu spune că nu există varianta în care România să fie decuplată de Bulgaria în vederea intrării în spațiul Schengen.

”Varianta decuplării în momentul ăsta este foarte dificil de făcut și nu cred că este util să lăsăm Bulgaria separat. În orice caz, noi, deci noi nu vom acționa pentru a-i lăsa pe bulgari de-o parte. Noi suntem în acest proces împreună. Sigur că, mă rog, dacă se ajunge la concluzia la nivel european că se poate face o, cum să spun, o aderare în două trepte, adică România mai întâi, Bulgaria ceva mai târziu, sigur, lucrurile pot evolua în diverse negocieri, dar de aici până la a vorbi, de a face confuzia de fapt între o decalare și o decuplare este distanță foarte mare”, a spus Aurescu în cadrul unui interviu acordat Digi24 și postat pe site-ul MAE.

El spune că discuțiile înainte de întrunirea comisiei JAI privind integrarea României nu au fost utile, considerând că a fost o greșeală supralicitarea termenelor pentru Schengen.

”Cu siguranță supralicitarea, dar pentru orice fel de dosar, munca diplomatică nu se face prin fixarea unor termene arbitrare, artificiale. Munca diplomatică înseamnă construcție, înseamnă migală, înseamnă lucru cărămidă cu cărămidă, etapă cu etapă, până când ajungi la un rezultat și când ajungi la un rezultat, atunci îl anunți. Asta înseamnă să-ți faci treaba profesionist. Am văzut tot felul de sfaturi care ne-au fost date de către persoane care habar n-au ce înseamnă negocierile sau care nu și-au negociat niciodată nici măcar propriul salariu. Deci, aș vrea să rugăm pe toată lumea ca să lăsăm diplomația română, cei care se pricep să își facă treaba, așa cum ne-am făcut-o și până acum”, a mai spus Aurescu.

Ministrul a infirmat și posibilitatea ca România să fi blocat intrarea Croației în Spațiul Schengen ca ripostă la votul negativ al Austriei.

”Deci, noi, nefiind în spațiul Schengen, evident că nu puteam bloca, n-aveam dreptul de vot să blocăm Croația. Nici nu era corect să blocăm Croația. Mai spunea cineva: ba că trebuia să influențăm agenda și să scoatem Croația de pe agendă sau, iarăși, astăzi am văzut o declarație tot a unui lider național de data asta, că trebuia să scoatem, de fapt, votul de pe agendă, după ce, mai devreme, unii spuseseră că trebuie să ținem decizia pe agendă. Deci, agendele astea se stabilesc cu un anumit interval de timp înainte; după ce trece un anumit interval de timp înaintea unui Consiliu JAI, ea nu poate fi modificată decât cu unanimitate. Iar, în niciun caz, nu putem noi să scoatem Croația de pe agendă, nici nu aveam intenția să facem așa ceva, pentru că ar fi fost complet greșit”, a mai spus ministrul Aurescu.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

19 comentarii

  1. Foarte bine gandit Aurescule!!! Fara Bulgaria adio Grecia!!

  2. Domnule Aurescu cu diplomatia stai cam f rau . Ca ministru de externe = 0 (zero)

    • Aurescu nota 0 pentru diplomatia inexistentă
      Dr Bode nota 0 cu felicitări de la reprezentanța BMW
      Dr Ciuca nota 0 pentru neprezentare
      Iohannis prietenul Austriei nota 0 pentru efort.
      Nadia a reprezentat Romania cu 4 de 10, cei patru muschetari Schengen cu 4 de zero.

  3. Tot ghiocei băieți, tot ghiocei!!! Voi vota cu AUR sau cu Șoșoaca dacă face un partid mai anti UE decât Simion.

    • Pare ca votai oricum tot putinofili hoti! Iti par ma frecventabili acum!? Bleah .. hAur e doar un partid care mizeaza pe fricile romanilor.. nimic constructiv!

    • Pentru Occident, care cunoaște și războaie de 30 sau 100 de ani, relevantă e doar demisia sau vreo modificare surpriză în orientarea externă, să plagiem Austria, sau spre Turcia sau China. Dacă n-a demisionat nimeni în România pentru eșecul Schengen, se consideră că problema e acolo neglijabilă! Jocul de-a boicotul e doar un mod de a aburi electoratul cum că politicienii se preocupă, muncesc de le sar capacele.

    • Mda, este fumată indignarea, mai ales pe măsură ce Aur-Șosoaca se devoalează doar ca anti-UE dar si anti-români, vezi tiradele Simionului împotriva R. Moldova de unde era unionist!
      La asta să adăugăm si declarațiile lui Lulea, Stăpânul si fondatorul AUR care a recunoscut că a primit banii de înființare si funcționare pentru AUR de la FSB, dar, zicea el, i-a păcălit! 😏
      Dacă mai pui că până în alegeri intrăm in Schengen nu prind marionetele Rusiei nici măcar loc in Parlament!

    • Vad pe aici diverși inși care ne tot explica preferințele lor politice. Pai votați nene cu cine vreți, chiar credeți ca ne interesează pe noi? Veți ajunge sa ne spuneți și când va duceți la toaleta? Oricum nu ne interesează.

    • @global Pe un trend general de crestere a euroscepticimului in toata Europa , iar in Romania acest trend fiind amplificat de umilinta cu Schenghenul, sa spui ca AUR nu va intra in parlament, demonstreaza ca traiesti intr-o lume paralela. Daca ai fi realist ai realiza ca austriecii le-au facut cadou suveranistilor cel putin 20 de procente in plus.

  4. intai au vorbit mai marii tarii care nu au convins pe nimeni. s-au mai facut niste sondari si tot naspa a iesit, asa ca acum ne-au trimis „tehnocratii” aka expertii sa mai dea niste explicatii impaciuitoare sa ne linistim, doar ca acum chiar nu mai merge, asta a fost ultima picatura!

    • TOATĂ clasa politica din România din experiența a 30 de ani de „democrație” s-a dovedit coruptă.
      FSN/PSD/PNL/UDMR/… toți niște mafioți pusi pe capatuiala personală.
      Soluția salvării României nu poate sa vina de la un partid politic nou sau vechi.
      Dacă românii reușesc să se uneasca in jurul #boicotAustria si reușim să ii lovim unde doare (la buzunar) putem dovedi că nu avem nevoie de partide politice să ne impunem vointa si va fi prima victorie a romanilor liberi.
      #boicotAustria

  5. Nu știu cum nu vă creapă obrazul gunoaielor să mai ieșiți în fața fraierimii și să ne mințiți în ultimul hal când voi sunteți niște slugi al celor puternici din exterior ce conduc țara tuturor posibilităților din umbră și au transformat-o în colonie de sclavagism după lovitura de stat din 89

  6. Băiatul ăsta Aurescu, nu e afiliat la nici un partid e Independent , dar ori nu se pricepe ori nu are cu cine face diplomație din Romania , trebuie să fie echipă , nu poate face totul singur , din vorbe reiese nepregătit culcat pe-o ureche, se înțelege clar că nu a existat discuții serioase la nivel înalt înainte , nu au fost luați chiar pe nepregătite…

    • Ne reprezinta insi de rang inferior, dar avem pretentia sa fim tratati ca egali ai statelor civilizate care au reprezentanti cu studii serioase si sunt adevarati profesionisti. Pai aia-s orbi si surzi?

  7. ”N-aveam dreptul de vot să blocăm Croația”

    Nu, dar statele care ne-au susținut pe noi și solidaritatea Uniunii îl aveau.

    Sigur, este posibil ca România să adere la Spațiul Schengen cândva. Dar, dacă se va întâmpla după alți 11 ani, după intrarea Bosniei, Kosovo șamd în Schengen și în Eurozonă, se chemă că România are unele probleme. Inclusiv cu politicienii săi.

  8. Pai cel mai mare succes la cumpărături îl are tot Austria, ca ei au luat și restul de acțiuni omv de la fondul proprietatea. Înainte de vot, alte acțiuni au fost luate de un fond de pensii olandez. Cum se face ca șantajul celor doua tari a mers ca pe roate. Ma întreb cu ce s-a ales Suedia???

  9. Mda! Gândire negativă aici, dacă suntem primiți trebuie sa mergem fără ei. Asa ii putem ajuta în viitor. Dar asa rămânem 2 tați izolate ca avem bășini în cap. Cred ca dacă era invers, Bulgari ne tradau de mult timp. Noi suntem oamenii buni ai estului. Ii ajutam pe toți, dar pe noi cine ne ajută?

  10. Nulitatea sa afle ca e vorba de neintrare in Schengen, nu de intrare. Iar tehnic desprinderea de Bulgaria ne-ar ajuta deoarece altfel iar luam vot la pachet negativ de la Olanda. Insa desprinderea de Bulgaria nu ne garanteaza in niciun fel intrarea in Schengen, pentru ca se va gasi o alta tara in afara de Austria si Olanda care sa faca treaba murdara a votului negativ pentru neintrarea Romaniei.