Bogdan Aurescu vrea o nouă reuniune comună a guvernelor României și Israelului
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut, marţi, o convorbire telefonică cu omologul său israelian, Gabriel Ashkenazi, cu care a discutat despre Procesul de Pace din Orientul Mijlociu, dar şi despre planificarea unei noi reuniuni comune a celor două Guverne, pentru viitor a unei
„Cei doi înalţi oficiali au agreat necesitatea planificării, de preferinţă în prima parte a anului viitor, a celei de-a treia reuniuni comune a celor două Guverne”, se precizează în comunicatul transmis de Ministerului Afacerilor Externe (MAE), conform Agerpres.
Cei doi miniştri au subliniat relațiile româno-israeliene, „bazate pe o bogată relaţie cu valenţe strategice”, consolidată pe parcursul celor peste şapte decenii de relaţii diplomatice neîntrerupte, şi au exprimat aprecierea pentru comunitatea de origine românească din Israel.
Ministrul român a reiterat totodată sprijinul constant al României pentru consolidarea relaţiei şi dialogului UE-Israel, inclusiv cu privire la Procesul de Pace din Orientul Mijlociu.
De asemenea, cei doi înalţi oficiali au făcut un schimb de opinii cu privire la stadiul combaterii pandemiei de COVID-19, ministrul israelian transmiţând felicitări pentru modul în care Guvernul român a gestionat criza, precizează MAE.
În acest context, s-a menţionat importanţa reluării zborurilor directe între cele două state atunci când condiţiile o vor permite.
„Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat susţinerea României pentru o soluţie durabilă generată de Procesul de Pace, fundamentată pe soluţia celor două state, Israel şi Palestina, care să coexiste în pace şi securitate, aceasta fiind singura opţiune viabilă care răspunde aspiraţiilor ambelor părţi. A arătat că România s-a pronunţat în mod constant, inclusiv la nivel UE, în favoarea evitării actelor unilaterale şi pentru angajarea ambelor părţi într-un dialog constructiv cu reluarea negocierilor directe între cele două părţi implicate, în vederea identificării unei soluţii durabile”, mai subliniază MAE.
Aurescu a adresat invitaţia omologului său de a vizita România cât mai curând, invitaţia fiind acceptată.
Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii