G4Media.ro

Bogdan Gheorghiu anunță că PSD și PNL au ajuns la un consens…

Bogdan Gheorghiu anunță că PSD și PNL au ajuns la un consens pe domeniul culturii/ Romașcanu: Urmează să stabilim ordinea priorităților

Ministrul interimar al Culturii, Bogdan Gheorghiu, a declarat, joi, că s-a ajuns la un consens, în negocierile cu PSD, în privinţa capitolului cultură din programul de guvernare, transmite Agerpres.

„Au fost discuţii care într-adevăr au dus la un consens. Ne-am retras pentru discuţii punctuale care ţin de detalii. Vreau să vă spun că aţi remarcat şi dumneavoastră, presa, că în general pe zona culturală foşti sau actuali miniştri, parlamentari, membri ai comisiilor de specialitate am dori cam aceleaşi lucruri pentru sectorul cultural. Nu prea avem lucruri pe care să ne contrazicem. Singurele lucruri pe care trebuie poate să le reglăm ar fi ordinea priorităţilor”, a spus Bogdan Gheorghiu, la Palatul Parlamentului.

La rândul său, liderul senatorilor PSD, Lucian Romaşcanu, fost ministru al Culturii, a precizat că a existat consens pe ideile generale ale acestui capitol şi că urmează să fie stabilită ordinea priorităţilor.

„Consensul este pe abordarea faţă de cultură şi pe abordarea faţă de programele cele mai importante pe care trebuie să le facem. Sigur că există limitări bugetare, sigur că există limitări de timp. Noi acum ne vom retrage şi vom veni, până mâine în jurul prânzului sper, cu partea de cultură terminată. Sunt proiecte pe care le ştiţi şi dumneavoastră. Cel mai important este Timişoara – capitală culturală europeană, există finanţarea Institutului Naţional al Patrimoniului, toate şantierele pornite şi neterminate, există Codul patrimoniului, există actualizarea listei monumentelor istorice. Sunt foarte multe. Există în plan legislativ priorităţi – statutul lucrătorului cultural, privind managementul cultural. Sunt foarte multe lucruri pe care trebuie să le punem într-o ordine de precădere pe care o veţi afla în foarte scurt timp”, a afirmat Romaşcanu.

sursa foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Toti hotii s-au inteles cu prostii.

    • Cel mai dispreţuit minister. Zicea Rareş Bogdan în 14 septembrie că-l lasă la USR, nu Transporturile, nu Fondurile Europene.

  2. La câtă cultură au era și greu să se înțeleagă !

  3. S-AU STABILIT TUNURILE IMOBILIARE ? CE ALTCEVA LA cultura ?

  4. Au ajuns la consens: cultura e un moft care merită zero lei.