Bola Tinubu, fost guvernator al orașului Lagos, obține cel mai mare număr de voturi în alegerile prezidențiale din Nigeria
Candidatul partidului la putere în Nigeria, Bola Ahmed Tinubu, a câştigat cele mai multe voturi la prezidenţialele din cea mai populată ţară din Africa, oferindu-i o victorie aproape sigură, potrivit rezultatelor oficiale complete anunţate miercuri, notează AFP.
Tinubu, candidatul Congresului Tuturor Progresiştilor (APC), a primit 8,8 milioane de voturi, în faţa principalilor săi rivali, Atiku Abubakar din Partidul Democrat al Poporului (PDP) (6,9 milioane de voturi) şi Peter Obi din Partidul Laburist (6,1 milioane de voturi), potrivit unui numărători a voturilor stat cu stat efectuată de AFP.
Comisia Electorală Naţională (INEC) trebuie să confirme că el obţine 25% din voturi în cel puţin două treimi din cele 36 de state ale federaţiei, precum şi pe teritoriul capitalei Abuja, pentru a-l putea declara câştigător la sfârşitul celor mai disputate alegeri din istoria democratică a Nigeriei.
Peste 87 milioane de alegători au fost chemaţi sâmbătă la urne, iar scrutinul, a cărui rată de participare nu este cunoscută încă, a fost în general paşnic. Însă mulţi observatori au criticat întârzieri în numărare şi importante sincope în transferul electronic al rezultatelor.
Marţi, chiar înainte de anunţarea rezultatelor finale, opoziţia a cerut anularea alegerilor, denunţând fraude „masive”. INEC a respins, însă, acuzaţiile „nefondate şi iresponsabile”, adăugând că orice candidat este „liber să se adreseze instanţei” dacă se consideră nedreptăţit.
În vârstă de 70 de ani, Bola Tinubu, fost guvernator al oraşului Lagos (sud-vest) şi supranumit „naşul” din cauza influenţei sale politice imense, ar urma să-i succeadă preşedintelui actual, Muhammadu Buhari, 80 de ani, care se retrage după două mandate aşa cum prevede Constituţia.
El va moşteni o mulţime de probleme pentru mandatul său de patru ani: violenţe criminale şi jihadiste în nord şi centru, o agitaţie separatistă în sud-est, inflaţie galopantă, sărăcire generalizată.
În plus, penurii recente de benzină şi de bancnote au provocat revolte.
Cu cei 216 milioane de locuitori, Nigeria ar urma să devină a treia cea mai populată ţară din lume până în 2050, în timp ce Africa de Vest este ameninţată de un puternic declin democratic şi de răspândirea violenţelor jihadiste.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank