G4Media.ro

Bolivia: al doilea șef al armatei, arestat după o tentativă de lovitură…

Sursa foto: G4Media.ro

Bolivia: al doilea șef al armatei, arestat după o tentativă de lovitură de stat

Un al doilea șef al armatei a fost arestat în noaptea de miercuri spre joi în Bolivia după o lovitură de stat eșuată care a inclus asediul palatului prezidențial, transmite agenția AFP.

Pretinzând că doresc să „restructureze democrația”, generalul Juan José Zuniga, șeful armatei, și oamenii săi au avansat miercuri în rânduri strânse pe străzile din La Paz până la palatul prezidențial, unde au poziționat opt vehicule blindate și au tras cu gaze lacrimogene în toți cei care încercau să se apropie.

După mai multe ore de ocupație și o încercare de a intra în clădirea în care se afla președintele Luis Arce, generalul, în funcție din noiembrie 2022, s-a retras împreună cu trupele sale într-o cazarmă din capitală, unde a fost arestat.

Arestarea unui al doilea militar, Juan Arnez Salvador, șeful Marinei, a fost anunțată de ministrul guvernului (de interne), Eduardo Del Castillo, care, în cadrul unei conferințe de presă, a condamnat „doi militari puciști care au vrut să distrugă democrația”.

Cei doi ofițeri de rang înalt sunt urmăriți penal pentru „revoltă armată și terorism”.

Înainte de arestarea sa, generalul Zuniga declarase jurnaliștilor că a acționat la ordinele șefului statului, care i-a cerut duminică să „pregătească ceva” pentru a-i crește popularitatea.

Președintele Arce, un lider de stânga în vârstă de 60 de ani care se află la putere în această țară andină din 2020, a denunțat miercuri pe rețeaua de socializare X „mișcările neregulamentare ale anumitor unități ale armatei boliviene”, afirmând: „Democrația trebuie respectată”.

Potrivit jurnaliștilor AFP prezenți la fața locului, un vehicul blindat a încercat să spargă o ușă metalică a palatului în care generalul Zuniga a intrat pentru scurt timp înainte de a pleca.

Înconjurat de soldați, generalul a declarat că forțele armate încearcă să „restructureze democrația, pentru a face din ea o democrație reală. Nu cea a câtorva, nu cea a câtorva stăpâni care conduc țara de 30 sau 40 de ani”.

În interiorul palatului, președintele Arce i-a demis pe rebeli și a învestit un nou comandament al forțelor armate, potrivit imaginilor transmise în direct de televiziunea națională.

“Militari care au murdărit uniforma”

„Ne confruntăm cu o tentativă de lovitură de stat din partea unor militari care murdăresc uniforma”, a denunțat președintele în timpul ceremoniei.

Soldații s-au retras la începutul serii. Președintele Arce a ieșit apoi la balconul palatului său pentru a-și saluta susținătorii, care se adunaseră cu sutele în piață, strigând: „Nimeni nu ne poate lua democrația pe care am câștigat-o”.

Fostul președinte Evo Morales (2006-2019) declarase de asemenea pe rețeaua de socializare X că „se pregătește o lovitură de stat” și l-a acuzat pe generalul Zuniga că se află „în fruntea” mișcării.

De marți, circulau zvonuri potrivit cărora acest ofițer de rang înalt ar urma să fie demis ca urmare a declarațiilor sale la adresa lui Evo Morales, primul președinte indigen al țării și fost aliat al lui Arce, care a devenit acum cel mai mare adversar politic al acestuia în perspectiva alegerilor prezidențiale din 2025.

Luni, ofițerul militar a declarat la televiziune că îl va aresta pe fostul șef de stat dacă acesta va continua să candideze la președinție – chiar dacă Curtea Constituțională i-a interzis acest lucru în decembrie 2023.

După ce nu a ținut cont de Constituție pentru a obține un al patrulea mandat în 2019, Morales a fost forțat să demisioneze și să fugă temporar din țară, pe fondul tulburărilor sociale și al acuzațiilor de fraudă electorală.

Alegeri prezidențiale în 2025

Partidul de guvernământ din Bolivia, Mișcarea spre Socialism (MAS), este profund divizat între Arce și Morales, care au fost cândva aliați, dar sunt acum rivali în perspectiva alegerilor prezidențiale din 2025.

În ciuda deciziei Curții Constituționale, Evo Morales candidează în numele MAS și îl acuză pe Luis Arce, care nu și-a declarat încă oficial candidatura, de corupție și toleranță față de traficul de droguri.

Acțiunea de miercuri a generalului Zúñiga a fost condamnată în masă.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, s-a declarat „profund îngrijorat”, iar Organizația Statelor Americane (OSA) a avertizat că „nicio încălcare a ordinii constituționale” în Bolivia nu va fi tolerată.

Statele Unite au declarat că monitorizează „îndeaproape” situația și au făcut apel la calm. Rusia a condamnat „ferm” tentativa de lovitură de stat. Spania a făcut apel la „respectarea democrației și a statului de drept” în Bolivia.

Liderii din Chile, Ecuador, Peru, Mexic și Columbia au făcut apel la respectarea democrației. Președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a scris pe X: „Sunt un iubitor al democrației și doresc ca aceasta să prevaleze în toată America Latină”.

Președintele venezuelean Nicolas Maduro a denunțat o tentativă de „lovitură de stat în Bolivia” orchestrată de „extrema dreaptă cu un militar trădător”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează