Bolnavii de epilepsie nu găsesc medicamente / Medic: ”Se duc să-și caute de leac prin Republica Moldova”
Fondatorul și coordonatorului rețelei Telemedicină în Epilepsie din România, dr. Bogdan Florea spune că pacienții săi nu găsesc medicamentele necesare, informează Agenția de presă Rador, care citează Radio Târgu Mureș.
Acesta a precizat că, deși medicamentele sunt descoperiri vechi, iar cele de bază nu sunt costisitoare, ele sunt greu de găsit pe rafturile farmaciilor, motiv pentru care pacienții sunt nevoiți să apeleze la țările învecinate:
„Este absolut rușinos că nu găsim medicamente care ar trebui să fie pe raft. (…) Vorbim de medicamente de 30-40 de ani. Pacienții nu vocalizează, medicii nu pot să spună nimic, și atunci o ținem așa. Se duc pacienții să-și caute de leac prin Republica Moldova sau prin Bulgaria sau prin țările vecine. E anormal”, spune medicul.
Terapia medicamentoasă este folosită în majoritatea cazurilor de epilepsie. Există varianta operației pe creier, care se realizează la București, dar se aplică doar în cazurile în care toate celelalte opțiuni de tratament au fost epuizate, a explicat dr. Bogdan Florea.
„Nu-i ușor, procedura se face după ce verifici cu două zecimale unde e focarul generator de crize, cu niște electrozi de profunzime, care e o procedură extrem de cronofagă, se stă șapte zile internat cu niște electrozi cu totul speciali implantați, ca să-i spui neurochirurgului care zonă anatomică ar trebui îndepărtată, fără să lași pacientul cu deficite motorii sau senzitive”, spune Florea.
Epilepsia este afecțiunea sistemului nervos care permite apariția unor crize repetate care tulbură activitatea cerebrală normală. În România sunt înregistrate 130.000 de persoane cu epilepsie, dar medicii spun că numărul real al bolnavilor se apropie de 300.000.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
.. in timp ce Ciuca are doctorat iar wc iohahalera linge sacapete post la Bruxelles
Asta e dictatura medicala, nu ai acces la medicamente. Cum se numeste asta? crima cu premeditare.
Pai normal daca ti pus un parazit intestinal la sanatate, adica pe Rafila.