G4Media.ro

Bolojan, mesaj cu prilejul Zilei Maghiarilor de Pretutindeni: În România, maghiarii au…

Sursa Foto: Agerpres/ Gina Ștefan

Bolojan, mesaj cu prilejul Zilei Maghiarilor de Pretutindeni: În România, maghiarii au contribuit la cooperarea dintre comunităţi, încurajând un climat paşnic, echilibrat şi pluralist

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a transmis, sâmbătă, un mesaj cu prilejul Zilei Maghiarilor de Pretutindeni în care afirmă că peste tot în lume există, din păcate, manifestări extremiste, punctând că „avem o răspundere comună să ne opunem ferm ideologiilor care alimentează disensiunile şi neîncrederea”, transmite Agerpres.

„Pretutindeni în lume ne confruntăm, din păcate, cu manifestări extremiste care alimentează discriminarea, ura, excluziunea şi violenţa în spaţiul public. Crizele pe care le traversăm, la nivel de societate, ne arată cu atât mai mult că avem o răspundere comună să fim solidari cu semenii, să promovăm valorile care ne asigură pacea şi dezvoltarea firească şi să ne opunem ferm ideologiilor care alimentează disensiunile şi neîncrederea. În România, maghiarii au contribuit la cooperarea dintre comunităţi, încurajând un climat paşnic, echilibrat şi pluralist. Unitatea în diversitate reprezintă un principiu valoros care defineşte societatea noastră şi care conduce la valorificarea tuturor contribuţiilor pentru asigurarea bunăstării şi demnităţii fiecărui cetăţean, indiferent de etnie”, spune preşedintele Ilie Bolojan în mesaj, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

El felicită comunitatea maghiară cu această ocazie.

„În această zi de sărbătoare pentru minoritatea maghiară, transmit salutul meu călduros tuturor cetăţenilor români de etnie maghiară care îşi celebrează identitatea, tradiţiile şi apartenenţa lor culturală şi istorică, în acelaşi timp punând în valoare convieţuirea armonioasă dintre români şi maghiari, esenţială pentru îmbogăţirea dialogului cu minorităţile naţionale din ţara noastră. Felicit minoritatea maghiară din România care, în acest an important şi dificil, şi-a reafirmat orientarea europeană, sprijinind parcursul nostru alături de partenerii strategici din spaţiul european şi Nord-Atlantic”, afirmă Ilie Bolojan.

Preşedintele interimar apreciază că minoritatea maghiară este un partener deschis şi responsabil.

„Am încredere că roadele acestei conlucrări îşi vor arăta însemnătatea în viitorul pe care-l construim împreună, pentru tinerele generaţii. (…) Vă doresc ca sărbătoarea de astăzi să fie un prilej de cunoaştere reciprocă, de reînnoire a reflecţiei asupra obiectivelor importante pentru viitorul României, a valorilor pe care le împărtăşim şi în jurul cărora trebuie să fim uniţi, pentru împlinirea binelui comun!”, mai adaugă Ilie Bolojan. AGERPRES / (AS – redactor: Florentina Peia, editor: Marius Frăţilă)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.