G4Media.ro

Bolojan: Nu vom putea evita o reformă a statului. Putem să facem…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Bolojan: Nu vom putea evita o reformă a statului. Putem să facem etapizat sau, când apare o recesiune, să acționăm ca în urgență / Nu suntem într-o situație gravă, dar suntem într-o situație dificilă. Avem deficite foarte mari

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat, vineri, că nu poate fi evitată o reformă a statului, iar acest lucru se poate face etapizat, programat sau, când apare o recesiune, să se acționeze „ca în urgență”.

„Nu trebuie înțeles că suntem într-o situația gravă, dar trebuie să recunoaștem că suntem într-o situație dificilă, în condițiile în care avem deficite foarte mari”, a precizat Ilie Bolojan.

El a adăugat că, dacă apare o recesiune economică, România ar putea să ajungă într-o situație ca aceea pe care am evocat-o cu o zi înainte, respectiv Guvernul Boc, care a trebuit să ia măsuri radicale, în urmă cu 15 ani, de tăiere a salariilor și pensiilor.

„Dar cred că oamenii politici raționali sunt conștienți ce au de făcut”, a adăugat Bolojan. El a precizat că trebuie să: reducă deficitele, reducă cheltuielile statului, acceseze fondurile europene.

„O stabilitate politică și o pace socială sunt condiții general valabile pentru a merge mai departe. Și nu vom putea evita o reformă a statului. (…) Trebuie să ne reducem cheltuielile. Putem să facem programat, etapizat, exact cum un cetățean se duce la medic și se tratează la timp. Sau lăsăm lucrurile să se rezolve de la sine, dar nu se vor rezolva și atunci când apare o recesiune economice, care vedem că pare că va apărea, vom acționa ca în urgență, dar e bine să eviți asemenea situații”, a subliniat Ilie Bolojan.

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat, joi seara, la Europa FM, că ar fi un lucru bun să intre și USR la guvernare, pentru a întări coaliția, deoarece este nevoie de restructurări în următorul an și jumătate. Dacă nu sunt făcute aceste restructurări, „e doar o problemă de timp până vom fi din nou cu spatele la zid” și ne vom aminti de Guvernul Boc, a avertizat Ilie Bolojan.

Citește integral Bolojan: Ar fi un lucru bun să intre și USR la guvernare, pentru că nu vom scăpa de restructurări, orice se spune. Dacă nu le facem, e doar o problemă de timp până vom fi din nou cu spatele la zid și ne vom aminti de Guvernul Boc

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...