G4Media.ro

Boloş: Dacă mă uit la salariile demnitarilor din UE, pot să fiu…

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Boloş: Dacă mă uit la salariile demnitarilor din UE, pot să fiu invidios. Salariile demnitarilor români sunt de bun simț. Îngheţarea acestora, un exerciţiu de solidaritate

Salariile demnitarilor din România sunt de 2.500 de euro în condiţiile în care demnitarii UE câştigă 15.000 de euro, însă având în vedere perioada de criză îngheţarea salariilor demnitarilor este un exerciţiu de solidaritate, susţine ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, relatează Agerpres.

„Dacă mă uit la salariile demnitarilor din Uniunea Europeană, pot să fiu invidios. Dacă mă uit la ceea ce se întâmplă la nivel de populaţie a României şi problemele cu care ne confruntăm, cred că este o perioadă de cumpătare şi deciziile luate de Guvern au fost de solidaritate faţă de oameni. Să nu uităm Sprijin pentru România şi ulterior măsurile care au fost de îngheţare a salariilor demnitarilor. Ceea ce spune multe despre deciziile guvernamentale”, a declarat Marcel Boloş, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern.

El a punctat că nivelurile de salarizare ale demnitarilor români nu sunt sfidătoare comparativ cu cele din UE, ci de bun simţ.

„De multe ori am fost la reuniunile Consiliului de miniştri şi întâmplător sau nu discuţiile despre ceea ce înseamnă salarizare şi felul în care desfăşoară activitatea miniştrii omologi, nivelurile lor de salarizare depăşesc 15.000 de euro în timp ce un demnitar al României ajunge la 2.500 de euro. Deci acest lucru spune foarte multe despre ceea ce înseamnă sistemul de salarizare românesc al demnitarilor pe care poate îl criticăm faţă de ceea ce înseamnă omologii din străinătate… Să nu credeţi că avem niveluri de salarizare care în comparaţie cu ale altor demnitari sunt sfidătoare. Sunt de bun simţ”, a afirmat Marcel Boloş.

Întrebat dacă ar trebui majorate salariile demnitarilor din România, el a spus că se află într-o situaţie delicată dacă se raportează la marea masă a oamenilor.

„În solidar cu oamenii aţi văzut că acum Guvernul şi Parlamentul nu au adoptat astfel de decizii care pot la un moment dat pentru oameni să fie decizii foarte sensibile. Probabil că această îngheţare a salariilor demnitarilor este un exerciţiu de solidaritate cu ceea înseamnă acum perioada de criză şi de sărăcie prin care trec oamenii”, a mai declarat Marcel Boloş.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

25 comentarii

  1. Ați votat PSD 30%, PNL 25%, ca să vă prostească ăsta în față, țară de idioți ce sunteți.

    • Ba scaiete putinist, Boloș are dreptate. Salariul mediu în instituțiile UE este 5000 EURO net/luna. Aici e vorba de marea masa a funcționarilor, nu doar de eurodeputati.

    • Jay, auzi psdistule, pe plan intern salariile functionarilor publici deja este mai mare decat cele in privat si vor sa mai mareasca iar imediat, ca doar a dat o noua lege dupa decizia CCR. Dar cand e vorba de salariu minim a romanilor si pensiile, nu gasesc solutie. Oare de ce? Mars de aici functionar care plimba doar harti. Poate ar trebui sa se uite si la numarul de functionari din UE comparativ cu numarul din Romania si dupa aveti dreptul sa comentati.

    • Păi hai, fă-ți salariul 5000 de euro, parazit bugetar ce ești. Dar nu va mai rămâne nimeni în țară să-ți plătească ție așa ceva.

    • TOVARASUL bolos SI CAMARAZII AU O SINGURA PREOCUPARE. SA GHIFTUIASCA LACUSTELE DE PARTID, SA LE INMULTEASCA SI SA LE GASEASCA NOI RENTE SI SINECURI.

      PENTRU „marea masa” AU DOAR GANDA PROPA SI LARE MANIPU IN MEDIA. CUMPARATE CU BANII „marii mase”

    • TOVARASUL bolos A CRESCUT CU SUTELE NUMARUL DE LACUSTE DE PRIN MINISTERE, AGENTII. CATEVA MILIARDE ACOLO, PERMANENT.
      SA „LUCREZE” PENTRU PENENERE.. DE UNDE…
      MINCIUNI A LA vonta, REGELE MITOMANILOR

    • TOVARASUL bolos A MAI FACUT ALCEVA DECAT SA BAGE BANII IN CONTURILE LACUSTELOR DE PARTID ?

  2. Dar la pensiile publice din Romania, comparativ cu Pensiile din UE, te uiti, bre Marcele?!
    J……..r, nu-ti e rusine!!!

  3. Dar salariile celorlalți angajați de ce nu le comparați cu UE? Dar pensiile de ce nu le comparați cu UE? Ați devenit o adunătură de profitori!

  4. Cum poate sa vorbeasca de inghetarea salariilor cand azi a luat CCR decizia ca legea de marire a salariilor este neconstutionala, lege votata chiar de ei? Si fix azi, au depus imediat alta lege de marire a salariilor.

  5. @jay In logica asta si oamenii de rand se uita la salariile din vest si totusi nu vin politicienii astia parveniti sa le rudice salariile

  6. sa se duca-n privat mai, smecherule, cine-l opreste? v-ati angajat toate pilele si sa le plateasca fraierii salarii ca la ASF etc

    • DA, SI NU SE OPRESC. FABRICA CONTINUU AGENTII PENTRU LACUSTELE DE PARTID .
      CU SALARII DE PESTE 10000 EUR.

  7. Omu cu bun simt! Ne-o avertizat despre……ce urmeaza! Treaba voastra daca ramaneti sa ii serviti! Nu el e prostul!…. cei care raman, desi au fosr avertizati! Sa traiti mai bine ….. de acuma!

  8. Dar sa ne uitam si in CVurile demnitarilor din UE.

  9. Cu respect don boloș..poate..totuși e o diferența…aia din vest..stiu sa citească..chiar și sa scrie unii…sa traiți bine…si la cat mai multe salarii ca in M /UE.

  10. Asta inseamna a fii mafiot…
    Cand consideri ca e normal ca in sistemul public de pensii este normal sa fie diferente de 1 la 30, ca diferentele dintre salarii sunt in acelasi raport, iseamna ca esti intr-o tara salbatica, unde cei care conduc si acolitii lor huzuresc iar oamenii obisnuiti sunt tratati ca niste sclavi!
    PNL nu e PNL,,, S-a resapat… PSD cu fata palida…

  11. Vă comparați cu demnitarii din UE, când voi sunteți niște nesimțiți de trepăduși șmecheri care ne mințiți și ne furați de 30 de ani ? Să fii invidios pe demnitatea, cinstea și integritatea lor, nu pe banii lor. Când ne cereți votul ne promiteți nouă marea cu sarea, și apoi, fără pic de rușine, vă votați beneficii și privilegii pentru voi. Ați merita să fiți trași în țeapă

  12. problema e ca sunt prosti si hoti, nu ca au salariul cum il au. hai sa nu bagam birocratia UE in malaxor ca nici ea nu iese prea bine. dar nu are a face

  13. Aveam un vag sentiment de respect ptr dl Boloş.Parea un tip de treaba, cu bun simț si discernamant. parea.
    Altgel cele spuse nu sunt doar o „scapare”, un „porumbel nevinovat”. Este ceea gandeste di crede cu adevarat. Demnitarul roman isi merita toti banii desi este o catastrofa.
    Cainii nostri se uita la dulaii occidentali, uitand de amaratii de catei din propria ograda.
    Ciocoii vechi, noi si omul recent.

  14. Astia de sus care pling ca au 2500 nu stiu si ca majoritatea avem pina in 500? Sa mareasca la toti 2500 si sa.si faca el 15 mii daca poate

  15. dacă te-ai uita și la economia acelor tari, la venitul PIB, la numărul de politicieni, etc….dar până acolo uitați-va la voi cât de “capabili” sunteți!

  16. Da, corect, cand va uitati la salariilor omologilor din vest puteti fi invidios, dar daca demnitarii din vest se uita la AVERILE demnitarilor nostri devin ei invidiosi.
    P.S. Nu ne mai tratati de prosti! TOTI demnitarii nostri traiesc ca sultanii!!!

  17. Bai bolos, ba nesimtitule psdist, nu te-ai saturat ca sustii pensii speciale platite din banii nostrii la toti puturosiii iesiti la 40 de ani, care cu spaga se angajeaza in institutii publice desi nu au nici o pregatire in domeniu, acum vrei, ba sa sa le dai bani si astora! Trebuie inteles cat cotizezi si cat produci, atata sa ai, nu ma intereseaza ce fac altii in europa.