Boloş: Legea salarizării unice trebuie legată cu indicatorii de performanţă şi corelată cu ceea ce se întâmplă în sectorul privat / Cum explică diferenţa mare dintre salariul mediu din sectorul public şi cel mediu pe economie sau din sectorul privat
Ministrul Finanţelor Marcel Boloş susţine că „inadvertenţa” dintre salariul mediu din sectorul public şi salariul mediu de economie sau cel din sectorul privat „nu este de domeniul firescului”. El explică, răspunzând unei întrebări, că s-a ajuns în această situaţie pentru că mecanisme de stabilire a salariilor care să fie predictibile în ceea ce priveşte salarizarea, Boloş catalogând totuşi drept „legitime” revendicările celor din sectorul public care de-a lungul timpului au cerut, prin proteste, majorări de venituri, transmite News.ro.
Întrebat, miercuri, cum explică datele Institutului Naţional de Statistică potrivit cărora salariul mediu net în administraţia publică centrală este de 7000 de lei, cu aproape 2000 de lei mei mult decât salariul mediu net pe economie, ministrul Finanţelor a răspuns că s-a ajuns în această situaţie pentru că mecanisme de stabilire a salariilor care să fie predictibile.
„De aceea avem o reformă, care se cheamă a salarizării unice, pentru ca să înlăturăm aceste decizii care apar uneori legitime, care vin de pe urma formelor de protest ale funcţionarilor din sectorul public. De aceea această lege a salarizării unice trebuie legată cu indicatorii de performanţă şi apoi corelată cu ceea ce se întâmplă în sectorul privat”, a afirmat Marcel Boloş, miercuri, într-o conferinţă de presă.
El admite că în statele Uniunii Europene salariile din mediile public şi privat sunt corelate
„Orice analist economic când vede o asemenea discrepanţă între cele două tipuri de salarii, sau salariul mediu din sectorul public şi salariul mediu din sectorul privat, îşi pune o primă întrebare: de ce această diferenţă? În toate statele moderne ale Uniunii Europene, cele două tipuri de salarii sunt corelate, dar fiindcă noi nu am avut mecanisme de stabilire a salariilor care să fie predictibile – a fost tot timpul sub presiunea celor care au avut revendicări şi au spus acum vrem majorare de salarii – ei, dacă o să avem un mecanism de salarizare care să fie în concordanţă cu mecanismele europene şi va fi legat de indicatori de performanţă şi corelat cu sectorul privat trebuie să se corecteze această inadvertenţă pentru că nu este de domeniul firescului. În lipsa acestor mecanisme am ajuns în această situaţie, dar repet, sunt revendicări legitime ale sectorului public, cum şi sectorul privat face eforturile pentru ca noi să avem un nivel de remunerare corespunzător şi nu poate să vină decât din investiţii cu valoare adăugată mare”, a subliniat ministrul Finanţelor.
Acesta spune că mecanismele de ajustare apar atunci când Guvernul realizează astfel de „investiţii cu valoare adăugată mare”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii